Plajele litoralului constănțean se vor extinde chiar și cu 100 de metri față de lățimea actuală. Anul acesta se lucrează în zona Mamaia-Năvodari [VIDEO]

0
1524

Apele Române Dobrogea-Litoral: Mii și mii de tone de nisip vor fi aduse din largul Mării Negre cu ajutorul a peste doi km de țeavă, care acum se montează în zona de nord a plajei din Năvodari. Prin aceasta și cu ajutorul unei nave specializate de ultimă generație – o dragă absorbant refulantă, plajele litoralului constănțean se vor extinde chiar și cu 100 de metri față de lățimea actuală!🦀Și să nu uităm că proiectul presupune mult mai mult decât o simplă înnisipare! Ne propunem ca tot până în 2023, să creăm aproape 17 km de noi diguri (epiuri), 11 recife artificiale și 13 biostructuri submerse. Acestea vor avea rol atât de protejare a țărmului Mării Negre dar și de proliferare a biodiversității marine din apropierea liniei de țărm.

🏖️Începem anul acesta cu plaja din Mamaia și Năvodari și vom continua anul viitor cu cele din Eforie și Costinești. Până în 2023, suntem convinși că vom ajunge cu înnisiparea până în sudul litoralului, la 2 Mai. Astfel, prin aceste lucrări, putem preveni ca fenomenul de eroziune costieră să nu lase România, în următorii 50 de ani, fără plajele pe care le iubim cu toții…


Mangalia News, 12.10.2020. (sursa: ABADL).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply