Şedinţă extraordinară la primărie: a fost aprobată organigrama SPCLEP (video)

0
359

Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat vineri prin vot organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, numirea lui Cătălin Niculescu în funcţia de şef al acestui serviciu şi prelungirea contractelor chiriaşilor ANL.

Totodată, au fost aprobate mai multe proiecte ce privesc studiile de fezabilitate şi realizarea investiţiilor a două centre naţionale de informare şi promovare turistică în Jupiter şi Mangalia.

Aleşii au aprobat şi rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, făcându-se referire şi la societatea Goldterm SA.

La acest proiect, directorul societăţii Goldterm SA, Dan Georgescu, a anunţat faptul că nu mai este necesară aprobarea, prin votul consilierilor, a majorării de capital a societăţii pe care o conduce.

În urmă cu câteva zile, a apărut în Monitorul Oficial aprobarea cofinanţării de către Ministerul Administraţiei (aşteptate din luna aprilie) a proiectului de racordare a centralelor Mangaliei la reţeaua de gaze.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Potrivit declaraţiei lui Dan Georgescu, primăria a semnat contractul pentru acest proiect, în valoare de 2,8 milioane de lei (din care atât primăria, cât şi ministerul achită câte 50% fiecare).

Mai mult, afirmă directorul Goldterm, cum municipiul Suceava a renunţat la un proiect similar, există posibilitatea ca Mangalia să acceseze, pe acelaşi program „Termoficare 2006-2015, căldură şi confort“, suma necesară reabilitării reţelelor de distribuţie a agentului termic, în special în zona primăriei, unde blocurile sunt foarte vechi.

editiadesud.ro, 11.10.2013.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply