Crima care a șocat iubitorii de animale: Câinii otrăviți ai familiei româno-norvegiene care îngrijește animale abandonate, lângă Brașov

0
598

Conform primelor concluzii, cei doi câini ar fi ingerat furadan, un pesticid puternic, interzis în România din 2008. Stăpânii, care cresc încă 22 de animale în casa de la marginea comunei Cristian din Brașov, bănuiesc un vecin. Poliția și DSV au început cercetările.

În curtea vilei din Cristian este tăcere. În față, după gard, e câmpul sterp de-l vezi, în zare, din vârful Tâmpei. În spate, 22 de perechi de ochi urmăresc fiecare mișcare prin geamuri mari. Și piciorul stăpânei. Care se bălăngăne, ca un metronom, prin trei zone distincte. “Aici am găsit un os. Nu era aruncat de noi. Acolo am găsit altul. Și acolo, altul. Ăla avea și puțină carne pe el”, spune Gabriela Poroșnicu.

Alături de soțul ei, norvegianul Andreas Halvorsen, crește 22 de animale, multe abandonate, unele cu handicap locomotor, la marginea comunei brașovene. Până acum o săptămână erau 24. “Și acolo, lângă casă, am găsit-o pe Cora. Iubita noastră de 5 luni. Ne-a atras atenția un țipăt sfâșietor, credeam că vine de pe stradă, că se ceartă cineva”. Era din spate, iar câinele, care abia se ținea pe picioare, implora ajutor.

Citeşte întreaga ştire: Crima care a șocat iubitorii de animale: câinii otrăviți ai familiei româno-norvegiene care îngrijește animale abandonate lângă Brașov



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply