Dorin Popescu: EMINESCU LA TOMIS / CONSTANȚA / CHIUSTENGE

0
1200

Dorin Popescu: EMINESCU LA TOMIS / CONSTANȚA / CHIUSTENGE

În iunie 1882, Mihai Eminescu a petrecut circa 10 zile la Constanța, în singura sa sosire la mare. Deplasarea sa la Tomis este deja certă, fiind scoasă din zona mitică de schimbul epistolar dintre Eminescu și Veronica Micle, devoalat prin corespondența publicată relativ recent de Editura Polirom cu titlul “Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea, Ediție îngrijită, transcriere, note şi prefață de Christina Zarifopol-Illias, Polirom, Iași, 2000, ediție revizuită 2018).

Redau aici câteva fragmente din scrisorile trimise de către Mihai Eminescu Veronicăi Micle de la Constanța și (ulterior) de la București, la finele lunii iunie 1882, la revenirea sa de la Tomis:

Constanta, 16 iunie 1882 (prima scrisoare):

“Constanta, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.

Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Constanța, 20 iunie 1882, inedită până în anul 2000 (a treia scrisoare trimisă de la Tomis este datată 24 iunie 1882):

„Scrisoarea mea din 17 vei fi primit-o cred. Îți scriu ca să te previn că, pentru 28 a lunii curente, sunt rechemat de afaceri la București, căci colegii mei pleacă amândoi la 1 iulie. Astfel, dacă vei primi scrisoarea de față să-mi răspunzi imediat ca s-o (sic) pot primi încă răspunsul. De când lipsesc din București, îmi lipsește ceva, dulcele obicei de-a primi câteva șiruri de la adorata și gentila mea Nicuță, căreia în gând îi sărut piciorușele.
Cât despre bubele mele, toate s-au închis, afară numai de una de la piciorul drept care e foarte îndărătnică. Noutăți de pe aici nu vei fi așteptând și-ntr-adevăr nici n-aș avea ce-ți scrie decât că verdețurile ne vin direct din Țarigrad și că pustietatea de prin prejur nu produce nimic. Neavând nici un râu și lipsită de ploaie, recolta arăturilor e nulă, de aceea oamenii nici nu prea ară și se-ntemeiază mai mult pe creștere de vite. Viața e monotonă și peste zi târgul pustiu. Șed în mansarda mea și cetesc economie politică, pregătindu-mă pentru trista campanie de vară, pentru caniculă, când, singur la Timpul, voi trebui să scriu în fiece zi altceva.
Te sărut cu dulce, dulcea mea Veronică, și rămân al tău
Emin
Constanța, 20 iunie 1882”.


Iulie 1882 (probabil scrisă la București, la sosirea de la Constanța)
“Draga mea Nică,
Călduri, muncă și necazuri mă opresc de a-ți răspunde cu acea promptă regularitate de care, de dragul tău, m-aș ține bucuros. Precum era de prevăzut, după ce am făcut atât de puține băi și după ce aerul de București nu-mi priește de loc și căldurile asemenea, bubele mele amenință a se redeschide și a mă rearunca în acea mizerie morală, care era de vină la tăcerea mea.
Dragul meu Moț, nimeni, absolut nimeni nu-i în București, nici prieteni, nici dușmani. Toți caută răcoare și liniște din acest infern, în care cei nevinovați se pedepsesc. După ce și corectorul de la “Timpul” mi s-a îmbolnăvit, am rămas curat redus la mine însumi cu onorabila redacție… și pe ce călduri, Doamne sfinte!
Nu fi supărățică, dacă nu-ți scriu imediat și crede-mă că abia găsesc un moment mai limpede în care să pot gândi și la dragul meu Moț, la imputările ce ea mi le face și la fatalitatea că mi-i atât de dragă ș atât de scumpă și totuși nu pot fi lângă ea.
Eh! La pauvreté est une mauvaise chose! Și chip să scap de ea pentru totdeauna nu se vede încă. Dar în sfârșit, bun e Dumnezeu și meșter e dracul. După ploaie trebuie să vie și senin, care va fi și mai senin prin tine, Nică.
Ai avut de descifrat în scrisoarea mea trecută. Am plecat la Chiustenge și cerneala din călimară s-a făcut în vreme de vară ca păcura – Copirtinb – încât se lipea filă de filă.
Te sărut de mii de ori, Moț, și iar te sărut și iar, și iar și te rog să-mi păstrezi locul din inimă care l-ai dăruit lui Emin”.


Iunie 1882, cel mai probabil București
(Comentariul Veronicăi pe scrisoare: “A plâns scriind-o”)

„Din luna lui Iunie 1882.

Ingerul meu blond,

Te-as acoperi toata cu sarutari, cum argintarii imbraca cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, daca ai fi de fata; as face-o in gand, daca n-as fi atat de gelos precum sunt. Tu imi faci imputarea ca nu-ti vorbesc de loc de amor – dar tu nu stii ca amorul meu e un pahar in adevar dulce, dar in fundul lui e plin de amaraciune. Si acea amaraciune, care-mi turbura pururea amintirea ta, e acea gelozie nebuna, care ma face distras, care ma amaraste si cand esti de fata, si cand nu esti. Veronicuta mea, daca acest sentiment care tampeste mintea si stinge-n om orice curaj de viata, n-ar invenina pururea zilele si noptile mele, daca n-ar fi ingredienta fatala a oricarei gandiri la tine, as fi poate in scrisorile mele mai expresiv si mai vorbaret. Tu trebuie sa stii, Veronica, ca pe cat te iubesc, tot asa – uneori – te urasc; te urasc fara cauza, fara cuvant, numai pentru ca-mi inchipuiesc ca razi cu altul, pentru care rasul tau nu are pretul ce i-l dau eu si nebunesc la ideea ca te-ar putea atinge altul, cand trupul tau e al meu exclusiv si fara impartasire. Te urasc uneori pentru ca te stiu stapana pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urasc presupuind ca ai putea darui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu as fi cu tine, decat departe de lume, unde sa n-am nici a te arata nimanui si linistit nu as fi decat inchizandu-te intr-o colivie, unde numai eu sa am intrarea. Si aceasta amaraciune e uneori atat de mare, incat pare c-as fi vrut sa nu te fi vazut niciodata. E drept ca viata mea ar fi fost saraca, ar fi fost lipsita de tot ce-i da cuprins si inteles, e drept ca nu te-as fi strans in brate, dulce si alba amica, dar nici n-as fi suferit atat, nici n-as fi trait pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de talhari. Oare acel om, pururea in pericol de a-si arunca viata pentru acel tezaur si pururea in pericol de a-l pierde, nu-si zice in sine uneori ca, cu toate ca iubeste tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai putin nefericit sa nu-l fi avut? Asa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasa in padure, cu toate acestea-l iubeste mai mult decat viata. Asa te iubesc si eu – mai mult decat viata, mai mult decat orice in lume si pururea cu frica-n san, as vrea sa mor or sa murim impreuna, ca sa nu mai am frica de-a te pierde. Ti-am spus, Nicuta, ca pentru mine viata s-a incheiat. Ce-mi mai spui tu, ca sper sa aflu alt amor cu usurinta si ca nu apreciez indestul dragostea ta? Nu mai sunt in stare si nu voi mai fi de-a iubi nimic in lume, afara de tine.
Dac-ai cunoaste aceasta mizerie sufleteasca care ma roade, daca ai sti cu cata amaraciune, cu cata neagra si urata gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea ca nu-ti scriu uneori o vorba de amor. In acel moment te-as saruta, te-as desmierda, dar te-as ucide totodata.
Momotelule, iti sarut manile tale mici si genunchii tai cu gropite si gura ta cea dulce si parul si ochii si coatele si toata, toata te sarut si te rog, te rog mult sa nu ma uiti deloc, desi poate tocmai cand vei sti ca te iubesc …, nu vei mai pune nici un pret pe iubirea lui Emin”


Iunie 1882

„Amica mea,
Iti multumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ti-am raspuns la cea din urma scrisoare si n-am dat mai ales urmare cererii pentru batista si scrisori, pentru ca imi era atat de greu de-a ma desparti de aceste dulci ramasite ale fericirii si nefericirii mele, de ramasitele singurului sentiment adevarat pe care l-am avut in viata si pe care desigur nu-l voi mai avea nicicand.
Daca pretinzi in mod absolut ca sa-ti trimit cele din urma scrisori inapoi, ti le voi trimite, caci esti in drept a mi le cere; dar daca nu le pretinzi, amica mea, atunci te rog lasa-mi-le. Nevrednic de-a le pastra, nevrednic de-a fi iubit de Dta, precum ti-am spus de atatea ori, eu o cer acesta nu ca pe un semn de afectie, ci ca o gratie exceptionala. Dar in sfarsit, Dta esti stapana pe vointa Dtale si daca ingadui sa le pastrez, le voi pastra. Incolo cred ca nu vei socoti ca as putea abuza vrodata de ele. Trimiterea fotografiei a fost pentru mine un semn ca mi-ai permite a pastra si acele scrisori, care departe de a face asupra-mi efectul unor triste amintiri, formeaza comoara, singura comoara a vietii mele. Iti simt mana mica si rece si te rog sa-mi ierti si cele ce ti-am gresit si cele ce-ti inchipuiesti ca am gresit.
M. Eminescu.
NB. Scrisoarea Dtale a intarziat din cauza intreruperii comunicatiilor”.

Dorin Popescu, 15 ianuarie 2019, Constanța.


Mangalia News, 15.01.2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply