Consilierii locali au decis: 500 de familii din Mangalia vor beneficia de branşare gratuită la gaze!

0
440

ConsiliulLocalMangalia

Consilierii locali din Mangalia, reuniţi în şedinţă ordinară, au aprobat circa 30 de proiecte de hotărâre ce au vizat concesionarea şi vânzarea unor terenuri aparţinând municipalităţii. Acestea au suprafeţe cuprinse între 3 metri şi peste 800 de metri pătraţi.

Alături de aceste proiecte, aleşii locali din Mangalia au fost de acord, în unanimitate, cu un proiect ce vizează investiţia de proiectare şi execuţie a unor lucrări de branşare a blocurilor cu sobe din localitate la sistemul de gaze. Concret, în urma votului tuturor consilierilor locali, 500 familii din Mangalia vor beneficia de branşarea gratuită a blocurilor şi caselor proprietate personală la acest sistem.

Potrivit declaraţiilor consilierilor locali, acest proiect de hotărâre se doreşte o „reparaţie morală“ pentru cetăţenii care, de-a lungul timpului, nu au beneficiat de subvenţii de la bugetul local pentru încălzirea cu lemne.

„Propun ca, în urma acestui proiect de hotărâre, să fie trase gaze, gratuit, tuturor persoanelor fizice care nu au beneficiat de subvenţii la căldura furnizată în sistemul centralizat. Aceşti cetăţeni au achitat, din taxele şi impozitele lor, subvenţia de care nu au beneficiat niciodată şi, prin această decizie, contrabalansăm discriminarea ce a avut loc de-a lungul timpului“, a declarat consilierul Paul Foleanu.

Tot aleşii locali mai spun că hotărârea a fost luată în urma unor dezbateri ale tuturor formaţiunilor politice din localitate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Într-o şedinţă viitoare va fi aprobat şi un regulament al branşărilor gratuite, care va cuprinde atât avantajele, cât şi obligaţiile pe care le au cetăţenii, în urma acestui proiect de hotărâre.

Consilierii locali au mai aprobat şi vânzarea către actualii locatari a trei blocuri ANL.

Mai mult, în editiadesud.ro, 16.09.2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply