Modalitatea de completare și de depunere a Declarației unice, temă abordată în luna mai, în toate seminariile web organizate de ANAF

0
527
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reamintește că, în anul 2024, termenul de depunere al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Formular 212 este data de 27 mai, inclusiv.
În acest context, specialiștii Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor organiza, în luna mai, seminare web care vizează informarea contribuabililor în legătură cu modul în care aceștia trebuie să procedeze la completarea și depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Temele seminarelor web, datele de susținere ale acestora, precum și link-urile de înscriere sunt publicate pe portalul ANAF. Pentru a putea participa la un seminar web este necesară înscrierea prin accesarea portalului ANAF – www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili, subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor, rubrica Seminare Web.
Din Lista seminarelor web se selectează tema de interes și se accesează din categoria Înscriere, câmpul Mă înscriu. Înscrierea se poate face și accesând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm.
Totodată, precizăm că la un seminar web pot participa simultan un număr de maximum 500 de persoane. Înscrierile se pot efectua până la data şi ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile, astfel că recomandăm înscrierea din timp. Durata seminarelor este de două ore. În cadrul sesiunilor web, participanții pot adresa întrebări specialiștilor ANAF care vor răspunde în plen, în funcţie de numărul şi de complexitatea acestora.


Mangalia News, 09.05.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply