Regulamentul locurilor de parcare, în dezbaterea CL Mangalia

0
1176

Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, vineri, 4 mai, ora 12.00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social.

Unul dintre proiectele supuse adoptării vizează rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia, pentru anul în curs. În aceeaşi şedinţă, se va dezbate proiectul privind „Regulamentul de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice de pe raza Municipiului Mangalia”.

De asemenea, pe ordinea de zi este înscris proiectul de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare Trotuare în Mangalia – Lotizarea I”.

Un alt proiect de interes pentru comunitate se referă la aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru oraș.

Alte proiecte supuse dezbaterii în CL Mangalia, vizează aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice aflate în Căminul de Bătrâni, precum și administrarea cimitirului musulman.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Convocatorul ședinței ordinare de Consiliu Local, aici.


Mangalia News, Vineri, 4 mai 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply