INTREBARI pe marginea articolului ‘Militarii pensionari cuceresc în instanță ajutoarele prevăzute de Legea nr. 284/2010’

0
2063

Recent, avocatul Florin Răican ne-a prezentat într-un interviu detaliat, prevederile Legii 284/2010, referitoare la ajutoarele prevăzute pentru militarii pensionari și despre hotărârile favorabile pronunțate în favoarea acestora. Astăzi, un cititor i se adresează domnului avocat, solicitându-i opinia domniei sale cu privire la militarii pensionari care nu pot beneficia de scăderea grupei de muncă din vârsta standard de pensionare.

“Domnule avocat, va rog respectuos sa va spuneti parerea si sa ne indrumati in cazul de DISCRIMINARE a fostilor militari angajati trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani (conf. Legii 384/2006, art.45), din motive neimputabile lor, care nu pot beneficia de scaderea grupei de munca din varsta standard de pensionare (conf. Legii 223/2015, art.21), cu toate ca au realizat vechimea minima in specialitate de 15 ani, care se cere in Legea Pensiilor Militare (Leg.223/2015.art16) si de ce oare sunt bagati la art.19, la fel cu cei cu o vechime in specialitate de doar 10 ani care, normal, neavand vechimea in specialitate de 15 ani, nu pot beneficia altfel.

O sa spuneti ca nu am realizat vechimea efectiva de 25 de ani la data trecerii in rezerva asa cum prevede legea, de aceea va intreb:

Ce rost mai are vechimea in specialitate (in armata de minim 15 ani) si de ce noua nu ni se adauga la vechimea efectiva cumulata (conf.art.25.din Lg,223/2015) vechimea realizata anterior armatei (tinand cont ca am venit in armata prin transfer) la fel ca la cei in activitate si vechimea realizata ulterior armatei, cum ar fi somajul (de la trecerea in rezerva), vechimea realizata ulterior armatei, asa cum li s-a adaugat cadrelor militare care dupa trecerea in rezerva au putut cumula la vechimea efectiva, vechimea realizata in viata civila pana la intrarea in vigoare a Lg.223/2015.

De ce lor se poate si noua nu, tinand cont ca am fost dati afara din sistem dupa 19 ani de armata (fiind participanti in teatre de operatii externe ca Afganistan si Irak), avand la trecerea in rezerva, majoritatea dintre noi, o vechime efectiva de 23 ani?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult decat atat, noi nici nu am beneficiat de ordonante asa cum au beneficiat cadrele militare inclusiv pana in 2010 si nici de salarii compensatorii, pensie anticipata , pensie anticipata partial asa cum beneficiaza cei in activitate conform Lg.223/2015.

Eu cred ca am fost discriminati din toate punctele de vedere, tinand cont de CONSTITUTIA ROMANIEI, art.16, alin.1 si 2: (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Cu toate acestea, cei din MApN sunt indiferenti la aceasta situatie, fara sa tina cont macar de art 2.lit.a,b si f din legea 223/2015.

Principiile de baza ale sistemului pensiilor militare de stat sunt urmatoarele:

a) principiul unicitatii, potrivit caruia statul organizeaza si garanteaza sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleasi norme de drept, pentru toti participantii la acesta;

b) principiul egalitatii, prin care se asigura tuturor participantilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu intre persoane aflate in aceeasi situatie juridica, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege;

f) principiul recunostintei fata de loialitatea, sacrificiile si privatiunile suferite de militari, politisti si functionari publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si familiile acestora, pe timpul carierei.

Se acorda un tratament discriminatoriu fostilor militari angajati, trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani, din motive neimputabile lor conf. Legii 384/2006, art.45, fata de cei in activitate cu privire la pensiile militare (Lege 223/2015.art.21), in care, la vechimi egale in armata si in viata civila cei in activitate beneficiaza de scaderea grupei de munca, iar cei in rezerva NU, pentru simplul fapt ca nu mai sunt in activitate din motive neimputabile lor.

Ar trebui sa se respecte macar art.2, lit.b din Legea 223/2015, la care cei din MApN vad că nici acum, prin proiectul de modificare a legii pensiilor militare, nu au venit cu reglementari in acest sens.

Va multumesc!”

Irimia Georgică.


#Mangalia News, 07.02.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply