Cum se face educația la alții? Modelul spartan aplicat de japonezi

0
744
educatie-spartana-japonia

Știați că în școlile japoneze nu există femeie de serviciu? Că dacă un copil de 4 ani merge singur pe stradă sau cu metroul nimeni nu sesizează Protecția copilului? Și că prețul unei case este dat de reputația școlii din zona respectivă? Japonia are o cu totul altă mentalitate și un sistem de educație care multora li s-ar putea părea spartan.

Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc copiii după principii si valori vechi de sute de ani. Aceştia sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur. O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel de lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate. De unde a pornit însă totul?

„Japonezii au crezut întotdeauna că trăiesc ca într-un sat. Fiind o insulă şi neavând unde să se ducă, ăsta a fost principiul lor, că nu au unde să se ducă mai departe de această insulă, şi că trebuie să trăiască unii cu ceilalţi. Şi atunci este foarte important să nu se deranjeze unii pe ceilalţi. Iar în momentul în care tu arunci ceva pe jos sau vorbeşti un pic mai tare sau jigneşti pe cineva, în momentul respectiv l-ai supărat pe celălalt, toată comunitatea va şti şi el nu se va mai simţi bine în această comunitate”, explică Alexandra Jidiuc, specialist în cultura niponă.

Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. De exemplu, ele îşi poartă bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate activităţile.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.

În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie DOAR în aeroporturi, acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.

„Noi facem curăţenie la şcoală! După prânz, cu cârpa, ştergem tot de pe podea şi facem curăţenie şi la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză, aflată în România.

„În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc.

Mai mult, aici:

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/MODELUL+DE+EDUCATIE+DIN+JAPONIA



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply