50 de ani de presă studenţească la Timişoara. Sorin Stanciu, președinte al UZPR: „Un jubileu de seamă al gazetăriei și culturii românești”

0
572
Universitatea de Vest Timişoara (UVT) şi Asociaţia Orizonturi Universitare marchează 50 de ani de presă studenţească în Timişoara. În mesajul transmis participanților la evenimentele jubileului, Sorin Stanciu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a menționat: „Presa studențească a însemnat o adevărată școală pentru profesionalismul gazetăresc, dar și una de învățare și exersare a principiilor democrației în spațiul național.
Presa studențească nu s-a făcut studențește, ci la modul serios, cu maximă răspundere! Născută încă dinaintea înființării oficiale a primei instituții universitare, chiar de la începuturile sale, de la presa studențească au existat așteptări mari, formulări de atitudine și de acțiune culturală, chiar socială, care au fost confirmate de-a lungul existenței sale. Ca și mulți dintre Dumneavoastră, și eu, tot acum cinci decenii, datorez debutul în ale gazetăriei presei studențești, fiind, pe atunci, în colectivul de redacție și, mai apoi, redactor șef al publicației Universității din Craiova – Cadran Universitar. Port o maximă recunoștină acestei perioade!
Desigur, peisajul mas-media s-a schimbat între timp. Presa, cea editată de studenți – mai ales de către cei care studiază jurnalismul sau științele comunicării – își mai are loc doar la nivelul institutelor de învățământ superior sau în formule private, online – bloguri, podcasturi etc. Cred că orice manifestare de acest fel nu trebuie respinsă, ci încurajată chiar! Deși, în principal, este o formă de comunicare, fenomenul acesta aparține creației, chiar democrației manifeste. De aceea, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România acordă o atenție specială manifestării și dezvoltării acestor formule alternative de jurnalism, adaptându-ne activitatea, în toate forurile noastre funcționale, spre justa considerare a acestui fenomen.
Felicităm participanții la acest eveniment care marchează un jubileu de seamă al gazetăriei și culturii românești, îi felicităm pe inițiatorii și organizatorii săi – cărora ne-am alăturat cu convingere – asumându-ne împlinirea celor 50 de ani de presă studențească ca pe o sărbătoare comună, ca pe o pildă valoroasă de continuitate!
La mulți ani, dragi prieteni!”.
Gheorghe Crişan, redactor-şef al Forumului Studenţesc în perioada 1977 – 1981, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la vremea respectivă exista o tradiţie de cinci ani de presă studenţească, prin funcţionarea revistelor la nivel de institut. Acestea erau „Scalpeu”, a Institutului de Medicină, „Agraria”, la Institutul de Agronomie, „Micron”, la Institutul Politehnic şi „Forum”, la Universitatea de Vest. „În 1973, aceste reviste s-au unit într-una singură, pe centru universitar.  Acesta a menţionat că genericul „Studenţesc” i-a salvat pe tineri din foarte multe situaţii de presiune din partea regimului, în sensul că se mai treceau cu vederea anumite aspecte care în presa de partid nu ar fi putut apărea, cenzura mizând şi pe faptul că era vorba despre un număr limitat de tipărituri care se distribuiau într-un spaţiu destul de restrâns. „Noi făceam pledoarii pentru jazz, pentru rebus, esperando sau pentru desenul satiric, lucruri care în presa de partid nu puteau fi luate în calcul”, a subliniat Gheorghe Crişan.
După 55 de ani, foştii forumişti sunt risipiţi în toată ţara, iar în presă mai lucrează cel mult 50 de studenţi de atunci, aici fiind incluşi şi scriitorii şi poeţii.
În prezent, presă studenţească în Timişoara mai există doar în cadrul facultăţilor de jurnalistică, în format online.
Evenimentul aniversar este organizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Universitatea de Ştiinţe ale Vieţii, cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi cu Casa Studenţilor.
Manifestările includ un simpozion despre condiţia actuală a presei, cu participarea unor invitaţi din presa locală şi naţională, prima şedinţă din noul an universitar a Cenaclului literar „Pavel Dan”, care aniversează 65 de ani de la înființare, o întâlnire cu membrii redacţiilor revistelor care au funcţionat în perioada 1968-1973, la nivelul institutelor de învăţământ superior, înainte de apariţia „Forum Studenţesc”. De asemenea, se va organiza o expoziţie retrospectivă de presă, vor avea loc lansări de cărţi având ca autori foşti redactori ai revistei şi se va difuza o ediţie specială a publicaţiei „Forum Studenţesc”, realizată cu participarea celor care au semnat, de-a lungul celor 50 de ani, în paginile ei.
Cu acest prilej, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a acordat Diplome de Excelență unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai presei studențești din Timișoara.
Foto: debanat.ro

Mangalia News, 29.10.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply