‘Clubul Amiralilor’ a decernat Premiile pe anii 2018-2019. Nume de prestigiu ale Marinei Militare [galerie FOTO]

0
1566

La Centrul de Conferințe al Forțelor Navale Române s-a desfășurat, la  finele săptămânii trecute, cea de-a XIII-a ediție a Galei decernării premiilor „Clubului Amiralilor”, dedicate lucrărilor cu tematică de marină și din domeniile conexe, apărute între anii 2018-2019.

După ceremonialul solemn al ridicării Drapelului la catarg, pe acordurile Imnului Național, în prezența reprezentanților Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul de flotilă Ion Condur, locțiitorul Comandantului Flotei și al Garnizoanei Constanța și comandantul Flotilei 56 Fregate, contraamiralul de flotilă Valentin Iacoblev, amiralul (r) Aurel Popa, președintele „Clubului Amiralilor” a rostit cuvântul de deschidere a Galei, în fața auditoriului format din personal al Forțelor Navale Române, studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu”, ai Colegiului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, precum și a invitaților și pasionaților de cultură marinărească.

La activitate au fost prezenți și viceamiralul (rtr) Zamfir Petre (veteran de război), amiralul (rtr) Traian Atanasiu, viceamiralul (rtr) Virgil Stoica, contraamiralul de flotilă (rtr) Niculae Ștefan și alte cadre în rezervă sau retragere.

Contraamiralul de flotilă (r) Aurel Constantin a moderat ceremonia decernării premiilor Galei, desfășurată pe secțiunile devenite deja tradiționale: Teorie și artă militară navală”; „Legislație Maritimă și fluvială”; „Ştiință și tehnică de marină”; „Istorie navală, geografie maritimă și fluvială”; „Publicistică de marină”; „Navigație, transport maritim și activități portuare”; „Literatură, memorialistică, umoristică și miscellanea”; „Aspiranții condeiului”, la care s-au înscris peste 50 de lucrări valoroase.

Muzeul Național al Marinei Române, instituția specializată a Statului Major al Forțelor Navale în domeniul culturii, a fost premiat prin lucrările specialiștilor săi, apărute la editura proprie: „Anuarul Muzeului Național al Marinei Române XXI”, volumul Conferinței Științifice Anuale, „Dunărea și Marea Neagră în spațiul euro-asiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație”, vol. VI, precum și monografia instituției, apărută anul acesta, cu prilejul jubileului instituției – „Muzeul Național al Marinei Române 50 de ani de existență 1969-2019”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro

Autor: Emilian Andrei. (sursa foto: navy.ro).


Mangalia News, 06.11.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply