O zi din viața unui asistent medical.
Ora 7.00
Începe o nouă zi. Găsești aceleași condiții ca și ieri. Ți se întâmplă de când ai intrat în sistem.
Ora 7.05
Ți-ai luat caietul în mână și începi: analize, investigatii, medicamente, indicatii, contraindicatii, semne vitale, constante fiziologice, semne patologice… medicii te strigă din toate părțile. Pentru fiecare, prioritar este pacientul lui. Pentru tine, toți au aceeași prioritate.
Ora 7.15
Deja nu te mai gândești că ai ”șanse” mari să te contaminezi și azi. Timpul nu-ți permite astfel de gânduri.
Ora 8.10
Nu uita: ai destule de scris pentru administrație. Dacă nu scrii, ai încurcat-o.
Ora 8.30
Privești în jur și vezi colegi cu privirea pierdută. Ai ”asimilat” deja cel puțin trei probleme personale ale colegilor. Îi compătimești. Ești genul introvertit, preferi să nu le povestești despre ale tale.
Ora 10.00
Trăiești un moment de normalitate: unul dintre medicii cu foarte mult bun-simț te oprește și te întreabă despre sănătatea ta și a familiei tale. Este unul dintre momentele în care simți că faci parte dintr-o echipă.
Ora 11.00
Unul dintre colegii mai amuzanți te întreabă dacă cunoști istoria medicinei. Îi spui că nu și el se apucă să-ți povestească:
2000 i.Hr. – Ia și mănâncă rădăcina asta.
1000 d.Hr. – Rădăcina asta e pagână, mai bine spune rugăciunea asta.
1850 d.Hr. – Rugăciunea e superstiție, mai bine bea poțiunea asta.
1940 d.Hr. – Poțiunea asta e facută din untură de șarpe, mai bine ia pastila asta.
1985 d.Hr. – Pastila asta nu e eficientă, mai bine ia antibioticul asta.
2000 d.Hr. – Antibioticul e artificial. Ia și mănâncă rădăcina asta.
Te relaxează și te amuză, pentru moment.
Ora 11.30
Începi să calculezi cam ce distanțe și cât timp parcurgi pe zi ce la un capăt la altul al secției. Îți dai seama că depășești cu mult cele 30 de minute recomandate de spotul publicitar.
Ora 12.00
Internari, externari, sanepid, acreditare, stafilococi, dezinfectie, economie la materiale. Gândurile te copleșesc, începi să simți că nu ai timp să le faci pe toate. Devii tot mai mult expus greșelilor.
Ora 12.50
Îți amintești de spusele unui director de școală medicală: “În străinănate un asistent medical îngrijește 4-6 pacienti, în timp ce în România îngrijește 60 de pacienți, așa că îmi plec capul în fața dvs”. Trăiești o senzație de apreciere, pe fondul compasiunii.
Ora 14.00
Te salvează celebrul covrig de 1 leu, rătăcit pe undeva prin buzunar. Este masa ta de prânz pe ziua de azi.
Ora 14.25
Vezi în jurul tău suferință și sărăcie. Mergi să cumperi din banii tăi un medicament pentru un bătrân amărât.
Ora 14.45
Iarăși ți-ai asumat astăzi o sarcină care nu ține de competența ta, deși ți-ai promis că nu ai s-o mai faci. Te gândești că dacă nu o făceai tu, probabil că nu o făcea nimeni.
Ora 15.00
Ai de-a face cu o ”porție” de jigniri și insulte din partea unui pacient recalcitrant. Trebuie să le încasezi tu în locul celor responsabili de condițiile sistemului.
Ora 15.30
Bătrânul căruia i-ai cumpărat medicamenul te întreabă: ”Veniți tot dumneavoastră și mâine, că eu nu vreau să plec fără să-mi iau rămas bun? ”. Îi răspunzi: ”Desigur, vin și mâine. Pentru dumneavoastră!”.
Asta înseamnă, în mare, să fii asistent…
Să dai, să înduri, să reziști, să te bucuri… sau… nu, să fii conștient.
Câți dintre voi fac față?
Postarea are la bază mărturii ale asistenților medicali. Surse: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România și Monica Molaomer.
