În urmă cu aproximativ o săptămână am prezentat povestea Şarpelui Glykon, descoperit în anul 1962 la Constanţa, o superbă statuetă ce face parte dintr-un tezaur alcătuit din zece statui şi 13 basoreliefuri, la care se adaugă un mic altar. La început, a fost scos la lumina zilei capul unei statui, în jurul căreia s-a săpat, descoperindu-se, pe măsură ce săpătura s-a adâncit, întregul tezaur.
Această statuie era, de fapt, reprezentarea zeiţei Fortuna, alături de care se afla şi zeul Pontos, deci un grup statuar pe care specialiştii l-au datat în a doua jumătate a secolului al II-lea p.Chr.
„În aceeaşi perioadă au fost emise şi monede cu reprezentări, pe revers, ale divinităţilor Fortuna şi Pontos. Tezaurul fusese îngropat de adoratorii cultelor păgâne, după ce creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Fortuna cu Pontos au fost cioplite, apoi şlefuite în marmură albă, fină. Zeiţa Fortuna are înălţimea de 1.45 cm, Zeul Pontos are 49 cm înălţime, iar soclul pe care sunt aşezate cele două zeităţi este de 10 cm. Pe capul zeiţei se află o coroană lunată sau o diademă. Capul este îndreptat spre dreapta, iar părul este ondulat şi pieptănat cu cărare pe mijloc. În mâna stângă ţine cornul abundenţei, plin cu fructe, iar cu mâna dreaptă, care nu s-a păstrat, ţinea un sceptru. Zeiţa este îmbrăcată într-un chiton cu pliuri verticale, dese în partea de jos. Chitonul este o tunică lungă şi strâmtă, purtată de greci în Antichitate, atât de femei cât şi de bărbaţi. Peste chiton se află un himation, ridicat pe cap ca un văl, răsucit sub sâni, care cade până sub genunchi. Himationul este o mantie grecească prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. Sub veşmânt sunt clar conturate coapsa şi genunchiul drept”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, cercetător ştiinţific doctor Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Despre zeiţa Fortuna, se ştie că ea purta numele de Tyche în perioada greacă. Această divinitate reprezenta norocul şi neprevăzutul şi era, deseori, binefăcătoare. Potrivit lui Sorin Colesniuc, ea era reprezentată de o femeie tânără, cu veşminte bogat drapate, ţinând într-o mână cornul abundenţei, iar în cealaltă un sceptru, o pateră sau cârma unei nave. Anticii îi construiau temple şi o invocau atunci când iniţiau o acţiune mai dificilă.
Atât în perioada elenistică, dar mai ales în perioada romană, zeiţa era considerată fondatoarea şi protectoarea unor oraşe, cum este şi cazul oraşului Tomis, dar şi protectoarea navigaţiei. La picioarele ei se afla, de obicei, roata norocului, dar şi personificarea unui element geografic pentru identificarea oraşului, cum este situaţia zeului Pontos.
Alături de zeiţă, în partea stângă, este sculptat zeul Pontos ieşind nud din valuri.
„Aceste valuri sunt reprezentate de frunze de acant. Pontos se sprijină cu mâna stângă pe o proră de corabie, iar cu mâna dreaptă pe un trunchi de arbore. Pe cap are o coroană murală reprezentând un zid de cetate, cu o poartă cu două intrări arcuite, mărginite de turnuri. Trupul are o musculatură puternică, părul şi barba sunt cârlionţate, iar privirea este îndreptată spre capul Fortunei. Iniţial, în perioada greacă, Pontos personifica toate mările, dar, în perioada romană, rămâne zeul Pontului Euxin”, a explicat directorul MINAC. (sursa: cugetliber.ro).
