”Toaletare” de pomi pe strada Negru Vodă din Mangalia [galerie FOTO]

0
3779

”Așa se face toaletarea pomilor, pe strada Negru Vodă din Mangalia. Înțelegem că pomii aflați pe trotuarul în renovare poate că trebuie tăiați, dar cu pomul sănătos, – un nuc, se pare -, ce era la doi metri de trotuar, înspre bloc, ce-ați avut? De Legea nucului, ați auzit?” (M.N).

N.red: ”Nucul este o specie de pom protejată de lege. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie, sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii.

Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv, sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei”.


Mangalia News, 26.11.2017.


Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply