Păşind pe poarta geamiei, ai impresia că ai pătruns în lumea fascinantă a imperiului, totul dezvăluind mistere de nepătruns, emoţii şi trăiri necunoscute până atunci. Tot ce vezi aici stă ca o mărturie de necontestat a trecutului, edificiul cu o arhitectură unică, de o vechime impresionantă, de asemenea, la fel de vechi mormintele cu inscripţii, unele sparte, dar recondiţionate pe cât posibil, redând contemporaneităţii nume ilustre ce au călcat pe acest sfânt pământ, dând de înţeles că în curtea geamiei a fost un cimitir. Din cercetări şi din traducerea inscripţiilor*) rezultă că a fost un cimitir al celor ce rămâneau aici, în special femei şi copii, fiind necesar pentru cei care nu plecau la război. Cimitirul, vechi de peste patru secole, înconjoară toată clădirea. Ȋn perioada comunistă, geamia, lăsată neîngrijită, a fost năpădită de buruieni, fântâna rituală, înconjurată de stele şi pietre tombale, a fost astupată în 1959, însă după anul 1989, Primăria Municipiului Mangalia reamenajează moscheea aflată într-un stadiu avansat de degradare.
Geamia ”Esmahan Sultan” este reabilitată complet, la iniţiativa Excelenţei Sale Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ahmet Rifat Okcun, de omul de afaceri Çapa Tunç din Turcia, (decedat recent, n.red) fost bancher şi proprietarul unui mall din Bucureşti (Fiba Holding Anchor Grup), suportând toate costurile estimate la suma de un milion de euro, constând în proiectare, lucrări de consolidare şi restaurare ale ansamblului ”Esmahan Sultan” (geamie, cimitir, minaret). Astfel, au fost curăţate, numerotate şi inventariate toate pietrele funerare. Cele mai multe dintre pietrele sparte au fost recuperate şi întregite. Au fost luate mulajele şi s-au fotografiat toate pietrele. Inscripţiile de pe stelele funerare au fost scrise în trei limbi: turca osmană, persană şi arabă veche (aramaică). Cel mai vechi mormânt pare să fie din anul 1585, Calendarul Gregorian, aparţinând lui Mehmet Paşa, pe care sunt scrise următoarele**):
Acesta este fiul preţios al şefului portarilor. Un tânăr de o cinste fără egal.
Păcat că ceasul morţii a veştejit starea plăcută a acestui trandafir, când încă era un boboc neînflorit.
Despărţirea de mamă a fost un chin. Cu faţa frumoasă, inima înflăcărată, s-a mutat din astă lume la vârsta de opt ani şi jumătate.
La mijlocul lunii Rebi’ulâhir s-a mutat în mormânt. Aceasta este speranţa noastră: Dumnezeu să-l ierte!
Oare dacă părinţii ar înălţa rugi, acestea s-ar face firman să li se ierte copiii? Zîra, acest copil a fost o piatră preţioasă unică.
Mai ales sărmana mamă a plâns cu lacrimi de sânge, văzându-şi lumina ochilor în sicriu.
Dumnezeu să ierte sufletul lui Paşa Mehmed Bey!
Pe un alt mormânt, scrie:
Iartă-mă, Tu, Doamne, Cel ce creezi lucrurile bune, pentru dreptul la lumina Coranului! Cei de aceeaşi credinţă cu mine, care vin în vizită la mormântul meu, să-mi facă o rugă drept cadou pentru sufletul meu, care are nevoie de iertare. Domnul este iertător! Pentru sufletul robului lui Dumnezeu, Hacı Alişân! (Data morţii, necunoscută, piatra funerară fiind spartă chiar la inscripţia datei.)
Există, chiar în faţa geamiei, şi mormântul unei tinere pe care scrie:
Ah, gem, că nu m-am săturat de tinereţea mea, pentru că paharul morţii s-a umplut şi nu mi-am putut îndeplini dorinţa! Ce dor că nu am trăit viaţă lungă în astă lume muritoare! Ce deosebire e că atât a fost aprecierea şi n-am putut şti de eternitate! Răposata Havvâ, fiica Domnului Ahmet, fiul lui Hacı Enîs zâde şi soţia lui Muhammed Ağa, fiul lui Ali Şah Ağazâde.
Ȋnduioşătoare aceste inscripţii, există însă unele cutremurătoare:
Am venit în lumea asta de magie ca un musafir, m-am urcat pe calul lumii şi n-am murit imediat. Am căutat soluţii necazurilor mele şi nu le-am găsit leacul. Nu am ştiut ce e dorinţa. Astăzi eu, mâine tu!
Povestea prinţesei Ismahan, nepoata sultanei Hurrem, Mangalia, cimitirul cu turbane.
Ȋn acest cimitir au fost înmormântate personalităţile vremii care au decedat aici: oameni de afaceri, generali turci, nobili, majoritatea mormintelor fiind din secolul al XVIII-lea. Există, chiar lângă geamie, mormântul unui imam. Unele morminte se disting prin faptul că, la nivelul pietrei funerare, a fost sculptat un turban, acest lucru indicând că persoanele respective au fost decapitate şi e posibil să fi fost rude ale sultanului. Numele de pe pietrele funerare sunt identice cu cele folosite în Anatolia, fiind evidentă exercitarea influenţei otomanilor asupra locului şi întărirea suveranităţii ţării.
Acoperişul deteriorat a fost decopertat şi schimbat cu unul nou. O etapă importantă a fost restaurarea minaretului, care se înclinase într-atât, încât era aproape de prăbuşire. Au fost utilizate aceleaşi metode de reconstrucţie, pentru a aduce lăcaşul de cult, din punct de vedere arhitectural, cât mai aproape de imaginea iniţială. Pentru acest lucru, minaretul a fost descompus molon cu molon, numerotate şi rezidite (anastiloză), utilizându-se aceeaşi tehnică a legăturilor cu scoabe de oţel în orificiile pietrelor, umplute ulterior cu plumb topit. Curtea a fost împrejmuită cu un gard înalt. Lucrările au fost finalizate în vara anului 2008. Pe data de 27 august 2008, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a geamiei, la care au fost prezente oficialităţi din ţară şi din Turcia: Muftiul Cultului Musulman din România, domnul Murat Yusuf, Ministrul Amenajării Teritoriului şi Construcţiilor din Turcia, domnul Faruk Nafız Özak, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, doamna Ayşe Sinirlioğlu, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, domnul Haluk Ağca, finanţatorul proiectului, domnul Çapa Tunç, precum şi personalităţi ale comunităţii şi administraţiei locale.
Complexul geamiei reprezintă o urmă rară rămasă de la turcii otomani pe pământ românesc, o amintire nepreţuită de la nepoata Sultanei Hürrem şi a Sultanului Süleyman Magnificul, zis Legiuitorul. Cine s-ar fi gândit că Hürrem, sultana atât de admirată pe ecranele tv, în serialul cu numele celebrului sultan, va fi atât de aproape de noi spiritual, după atâtea secole?! Cea mai veche reprezentare grafică a geamiei este realizată de călătorul francez Louis Hector de Béarn, membru al unei misiuni franceze în Dobrogea, în anul 1828. Ȋn lucrare, minaretul apare mult mai înalt decât cel actual. Se spune că această inadvertenţă ar putea fi din cauza unui posibil cutremur ce ar fi avut loc între anii 1829–1838, cu o magnitudine de 7,3–7,5 grade. Se mai spune că, în timpul războiului ruso-turc, geamia a fost bombardată de ruşi, iar minaretul a fost serios avariat. Următoarea reprezentare a geamiei datează din anul 1931 şi este o carte poştală ce înfăţişează geamia şi cimitirul, acesta din urmă având un aspect părăsit.
Gravură de Louis Hector de Bearn, ”Quelques souvenirs de Turquie”, Paris, 1839.
Prima menţiune a reabilitării geamiei, realizată din fondurile statului român, este din 1947, în timpul lui Gemil Semil Reşit Hoca (Hogea). Direcţia Monumentelor Istorice începe în 1961 restaurarea şi consolidarea moscheei, în baza unui proiect al arhitectului Rodica Mănciulescu. Ȋn acelaşi an are loc şi prima refacere a mormintelor din curtea lăcaşului de cult, însă salvatorul geamiei este omul de afaceri şi fost bancher turc Çapa Tunç, care a suportat integral costurile, ca făcând parte din vechiul obicei musulman al ”zekât”-ului (daniei), care se plăteşte o dată pe an săracilor sau pentru slăvirea lui Allah.
Din punct de vedere lingvistic, sensul cuvântului zekât este a creşte, a înmulţi, a spori, belşug, abundenţă. Din punct de vedere religios, fiind un termen al dreptului canonic, este una dintre cele cinci prevederi ale islamului – Nici ruga, nici rugăciunea, nici pomana, nici postul unui om cu faţa ursuză nu sunt primite. (Ö. Seyfettin). Potrivit legislaţiei musulmane, o obligaţie a oamenilor bogaţi să împartă, o dată pe an, celor nevoiaşi până la 1/4 din averea de care dispun. Procentul perceput este reglementat în cărțile de drept canonic şi diferă în funcție de natura bunurilor impozitate (produse agricole, turme, bani) şi mărimea averii. Raţiunea acestei danii este purificarea şi înmulţirea averii. Originea cuvântului derivă din termenul canonic sadaka (rădăcina sıdk) şi semnifică donarea (pomană, dar, milostivire) unei anumite categorii de persoane indicate cu precizie, a unei părţi din avere.
”Ia pomană din averile lor. Cu ea îi vei fi curăţat şi purificat pe ei; rugaţi-vă pentru aceştia, căci rugăciunea voastră le dă linişte sufletească. Allah e Cel ce aude, Cel ce ştie.” (et-Tevbe, 9/103).
Aceasta se explică prin faptul că cel ce dă de pomană din averea sa va fi purificat material şi spiritual, va fi ferit de patima avariţiei care este o boală.
De asemenea, sunt precizate persoanele care pot primi şi/sau care pot face o danie. De exemplu, nu au această obligaţie cei cu datorii, cei care trăiesc din pomeni etc.
Evliya Çelebi (1611–1682).
Ȋn peregrinările sale, celebrul călător turc Evliya Çelebi ajunge şi în Dobrogea, la Mangalia, prin 1652, despre care relatează în volumul al V-lea al lucrării intitulate ”Cartea călătoriilor” (Seyâhatnâme) ca fiind un oraş foarte vechi, frumos şi înfloritor.
„Astăzi oraşul este înfloritor şi frumos. Sunt mulţi negustori care trăiesc în case solide […]. Printre lazi circulă şi o glumă în sensul că dacă cineva nu are posibilitatea să se duca la Kaaba, ei îi spun: Bre, ignorantule, du-te la Mangalia, care este Kaaba pribegilor şi a sărmanilor. Aşa de mult respectă lazii acest oraş. Aici se află, de asemenea, mulţi greci şi evrei […]; fiind un port mare se încarcă aici cu grâne o mie de şaici şi karamurseluri şi zabunuri (corăbii cu pânze) care vin de la Istanbul. Această trecătoare este schela vilaietului Dobrogea şi de aceea acolo se găsesc multe grâne şi alte cereale.”
Oraşul Mangalia era socotit oraş sfânt, iar pelerinajul aici scutea musulmanii dobrogeni de a merge să se închine la Mecca. Oraşul avea 3 caravanseraiuri (hanuri), un bazar, 300 de prăvălii, numeroase mori de vânt, 7 şcoli. Pe lângă geamie, în vestul oraşului mai exista şi un schit de dervişi. Cadiul era plătit cu 7 pungi de aur anual, iar la Mangalia mai era un serdar (căpitan de călăreţi), un mukteşib (şef de poliţie) şi un subaşi (perceptor).
Ȋn perioada celor cinci nopţi sfinte, denumite ”Nopţi Luminate” minaretul este luminat într-un mod deosebit, obiceiul fiind introdus de Sultanul Selim al II-lea prin aprinderea de lumânări parfumate. Ȋn aceste nopţi se sărbătoresc diverse etape din viaţa Profetului şi, în noaptea de Kandil, revelarea Coranului.
Fiind stăpânii Dobrogei, turcii au ridicat multe sălaşuri de cult, moschei şi geamii, şcoli islamice, biblioteci, băi publice, cimitire. Cea mai veche moschee din ţinutul Dobrogei este Geamia Esmahan Sultan, cea mai grăitoare mărturie otomană pe teritoriu românesc. Există numeroase documente în Arhiva Otomană de la Palatul Topkapı (Topkapı Sarayı), Istanbul, ce atestă că Sultana Esmahan este cea care a ctitorit geamia din Mangalia şi care îi poartă numele. (*) Trad. Urfet Şachir).
Citiți și:
Mărturii otomane pe pământ românesc: Geamia ”Esmahan Sultan” de Urfet Șachir (1)
Mărturii otomane pe pământ românesc: Geamia ”Esmahan Sultan” (2) de Urfet Şachir.
Mangalia News, 26.11.2017.
