Dora Alina Romanescu:
‘MANGALIA TOP 20’ – ELEGANȚĂ ȘI GENEROZITATE

0
1252

festivitate_premiere_mangalia20_21

Anul trecut am participat la serialul ‘MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale, în calitate de romancieră, la domeniul ‘Scriitori din Mangalia’. Cotidianul online Mangalia News a inițiat acest minunat proiect pentru a sărbători două decenii de când orașul Mangalia a fost declarat Municipiu. Numărul mare de voturi mi-a adus bucuria de a obține Premiul Special și Locul I în Topul celor care au participat la acest eveniment.

Sponsorul principal al proiectului „MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale”, respectiv Agentia de turism „PARADIS, VACANȚE DE VIS” și „PARADIS  LAND”, prin domnul Aurelian Marin a promis că va oferi un premiu surpriză primului clasat în Topul Mangalia 20!

Au trecut mai multe luni de la acest eveniment și aproape că am uitat de ceea ce mi s-a promis la Gala de premiere din data de 29 decembrie 2015…  Mă bucuram că am rămas cu o diplomă care marca clipele de mare bucurie pe care le-am trăit pe parcursul derulării acestui proiect.

festivitate_premiere_mangalia20_1-dora-alina-romanescu În urmă cu două zile, am fost anunțată de domnul profesor Traian Lupu, directorul cotidianului online Mangalia News, că au primit la redacția ziarului, pe numele meu, un voucher cu un sejur de cinci zile la Hotelul Belvedere din Predeal, începând cu data de 10 noiembrie, 2016, reprezentând Premiul Special promis anul trecut de sponsorul principal al evenimentului! Darul minunat îmi este acordat de Agentia de turism „PARADIS, VACANȚE DE VIS , iar persoana cu suflet frumos și generos, care nu a uitat promisiunea făcută, este domnul AURELIAN MARIN.

paradis-vacante-de-vis-sigla

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

WOOOW! O cameră dublă la Hotel Belvedere din Predeal este un dar atât de generos, elegant și foarte bine venit în această perioadă, pentru a-mi întregi bucuria celor două evenimente importante și frumoase din viața mea: pe 25 octombrie, împreună cu soțul meu, am aniversat ziua căsătoriei noastre, iar pe 1 noiembrie este ziua mea de naștere…!

hotel_belvedere_predeal2

hotel_belvedere_predeal

Viața mi-a demonstrat din nou că oamenii adevărați sunt corecți și generoși, au respectul de sine și îi respectă pe cei lângă care trăiesc și muncesc. Când am intrat pe tărâmul cuvântului scris, dorința mea a fost să dăruiesc iubire semenilor mei și, în același timp, cititorii să-mi iubească și să-mi aprecieze scrierile.

Am fost și sunt sinceră cu cititorii mei și Dumnezeu m-a răsplătit înmiit pentru acest lucru. Viața este un ansamblu de experiențe valoroase și fiecare clipă pe care o trăim este o ocazie specială de a ne simți binecuvântați alături de familie, alături de prieteni, alături de cei lângă care trăim.

Îmi exprim pe această cale gratitudinea, prețuirea și considerația pentru domnul Aurelian Marin, pentru premiul acordat, mulțumesc echipei „Mangalia News” pentru organizarea acestui minunat proiect, mulțumesc cititorilor și prietenilor de pe pagina de socializare pentru votul pe care mi l-au acordat și m-au adus pe primul loc în cadrul serialului de cultură și istorie locală „MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale”, editia 2015.

Voi participa cu o imensă bucurie și la prima ediție a Concursului de anul acesta inițiat de ziarul online Mangalia News – OMUL ANULUI 2016.

 MULȚUMESC, MULȚUMESC, MULȚUMESC!

 Dora Alina Romanescu – Saveta Georgescu, 28.10.2016.


Mangalia News, 29.10.2016.


N.B. Acest articol este proprietatea Mangalia News si este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face doar in limita a 500 de semne, cu citarea sursei si cu link activ catre pagina acestui articol.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply