Schimbarea clasei politice. Propunerea lui Dragomir are susţinători în rândul primarilor şi consilierilor judeţeni

0
697

„Dacă acesta este sacrificiul pe care trebuie să îl facem ca să ajungem la guvernare…”

dragomir_pnl

Liberalii constănţeni s-au împărţit în două tabere, pro şi contra propunerii pe care preşedintele organizaţiei judeţene, George Dragomir, a lansat-o în urmă cu câteva săptămâni, şi anume ca nici un actual parlamentar să nu mai candideze. Lista PNL Constanţa pentru parlamentare ar urma, dacă se merge „pe mâna lui Dragomir” să fie alcătuită din oameni noi.

Dragomir le-a explicat colegilor că sondajul comandat de partid a transmis foarte clar ce doresc cetăţenii: înnoirea clasei politice, fiind trasat şi profilul de politician dorit pentru următorul mandat în Parlamentul României. Totodată, Dragomir a anunţat că el nu va mai candida.

La şedinţa de sâmbătă, cei care resping ideea s-au manifestat contondent la adresa lui Dragomir. Reproşurile au fost cuvânt de ordine din partea actualilor parlamentari. De menţionat că senatorul Puiu Haşotti, de 20 de ani parlamentar, nu a fost prezent. A fost în schimb prezent deputatul Victor Manea, care a cerut să i se explice de ce, dacă partidul nu este mulţumit de activitatea sa, nu i s-a spus.

La rândul său, deputatul Mihai Tararache a protestat, însă a „sfârşit” prin a fi ţinta glumelor colegilor săi. În fine, deputatul Mihai Lupu a anunţat că îşi dă demisia din funcţiile de la partid şi că nu va mai candida, dar i-a cerut lui George Dragomir să îşi dea demisia! În replică, Dragomir a transmis un comunicat de presă prin care i-a cerut lui Lupu să revină asupra deciziei de a demisiona din funcţiile de la partid şi de a „pune umărul la campania electorală”, adăugând totodată că nu demisionează de la conducerea PNL Constanţa.

După toată această agitaţie, interesant este că o bună parte din conducerea PNL Constanţa vede cu ochi buni propunerea lui Dragomir, susţinând că este semnalul înnoirii clasei politice, un demers aşteptat şi dorit de cetăţeni.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Este OK din punctul nostru de vedere, al primarilor. Această idee a pornit de la majoritatea primarilor, pentru că am zis să avem şi oameni noi, nu că nu ar fi buni actualii parlamentari. Vrem să venim cu ceva nou în speranţa că va fi mai bine. Acum nu e musai să vină numai oameni tineri ca vârstă, însă ar fi bine să vină oameni tineri în politică deoarece, actualul parlament nu mai face nimic să se ridice, nu mai îndreaptă nici o lege.

Sunt atât de multe legi de îndreptat, legii care sunt ambigue şi se bat cap în cap, dar nimeni nu are curajul să le îndrepte. Este important să vină oameni care să nu aibă dosare şi să aibă curajul să voteze nişte legi. Actuala clasă politică nu are curajul să facă nimic. De aceea am zis să dăm un semnal, poate se preia şi la Bucureşti, să îi înlocuim pe actualii parlamentari. Măcar un 50-60% dacă s-ar schimba, poate se face ceva corect”, a declarat Vasile Delicoti, primarul localităţii Poarta Albă.

„Eu zic că este o propunere bună. Îi susţin ideea (lui Dragomir – n.r.), însă problema este destul de delicată, pentru că unii dintre deputaţii noştri sunt oameni foarte valoroşi. Dar, dacă s-a venit cu ideea să se facă un schimb de generaţii, să se vină cu oameni noi şi cu tineri, la un moment dat, în orice domeniu trebuie să lăsăm loc şi altora.

Mie mi se pare o idee destul de bună. Personal am o părere foarte bună despre unii parlamentari, cum ar fi senatorul Puiu Haşotti. El este un parlamentar adevărat faţă de alţii, dar dacă avem curajul de a promova oameni tineri, de ce să nu încercăm?”, a declarat Gheorghe Moldovan, primarul localităţii Albeşti.

Continuarea, în replicaonline.ro, Luni, 26.09.2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply