În cursul zilei de sâmbătă, 20 iulie, a avut loc în Portul Turistic Mangalia o prezentare a ambarcaţiunii achiziţionate de municipalitate, în cadrul proiectului „Club Nautic Callatis“.
Timp de trei zile, în perioada 20-23 iulie, potrivit calendarului organizatorilor, ambarcaţiunea, ce are o capacitate de opt persoane, va putea fi vizitată de turişti şi localnici.
Prima „cursă“, în rada Portului Turistic, a fost efectuată de skipper Gabriel Comloşanu, comandor, alături de care s-au aflat şi partenerii bulgari ai Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria.
Acesta este unul dintre programele operaţionale din perioada 2007-2013, derulate în cadrul Obiectivului „Cooperare teritorială Europeană“, având drept scop colaborarea în zona de graniţă a celor două ţări vecine.
Bavaria Cruiser 38 are o lungime totală de 11,72 m, un pescaj standard de 1,95 m, motor Volvo de 30 cai putere, 3 cabine şi 6 paturi, o „sufragerie“ şi o mini-bucătărie şi o înălţime a catargului desupra liniei de plutire de 15,45 metri.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mangalia, yachtul va putea fi utilizat, pe viitor, de operatorii în turismul nautic, aflaţi în vizită în Mangalia, dar şi de către turişti şi cetăţeni obişnuiţi, contra unei taxe ce va fi stabilită de autorităţi.
Potrivit mangalia.ro, proiectul „Club Nautic Callatis“ urmăreşte dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de sprijin în afaceri pentru prestatorii ce activează pe segmentul de agrement nautic şi stimularea şi optimizarea abilităţilor antreprenoriale pe acest segment în zona transfrontalieră Mangalia-Balcic, în vederea accelerării dezvoltării economice şi sociale.
În cadrul proiectului vor avea loc o serie de activităţi de promovare şi informare: lansarea oficială a Clubului Nautic Callatis, expoziţie de ambarcaţiuni, Mangalia Show nautic transfrontalier, Balcic – show nautic transfrontalier, precum şi o campanie „Croazieră ȋn Delta Dunării”.
Valoarea totală a proiectului este de 1,459,071.00 euro, din care valoarea eligibilă a proiectului este 1,252,289.00 euro, valoarea neeligibilă este de 142,600.00 euro, iar veniturile estimate a fi generate prin proiect sunt în valoare de 64,182.00 euro.
Editiadesud.ro, 20.07.2013.