GRATUIT! Cărți și mobilier de bibliotecă, pentru școlile și liceele din România. Mai sunt câteva zile de înscrieri!

0
400
De mai bine de 20 de ani, autoritățile din România ignoră pur și simplu bibliotecile școlare, nivelul investiților în acest domeniu fiind 0. În acest context, o fundație românească a inițiat un concurs care va avea ca rezultat completarea fondului de carte cu volume noi, dar și utilarea cu mobilier modern a 10 biblioteci.
Potrivit unui sondaj național, realizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, situația acestor instituții de cultură este cel puțin precară din punctul de vedere al numărului de cărți, și al stării fondului de lectură. O treime dintre unitățile de învățământ din România au în bibliotecă sub 100 de volume, iar 12% dintre acestea nu au deloc bibliotecă.
Atenție! Mai sunt doar 4 zile de înscrieri!
Aceeași fundație, care a realizat sondajul de opinie, a inițiat concursul național „10 Biblioteci de nota 10”, câștigătorii, respectiv 10 biblioteci din școlile și liceele din România, vor primi dicționare, enciclopedii sau cărți de dezvoltare personală, cărți de lectură școlară, precum și beletristică, dar și mobilier modern pentru completarea spațiilor de lectură.
Au mai rămas doar 4 zile până la încheierea înscrierilor la acest concurs, dar este încă timp până pe 20 ianuarie 2024 pentru ca școlile care își doresc o bibliotecă de nota 10 să acceseze site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, să caute concursul „10 Biblioteci de nota 10”, să citească regulamentul și să trimită prezentarea proiectului lor. Mai multe persoane pot înscrie aceeași instituție. Pentru înscrierea și participarea la concurs este necesar acordul directorului instituției de învățământ, care își asumă responsabilitatea de a pune la dispoziție spațiul necesar pentru bibliotecă.


Mangalia News, 18.01.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply