Destinațiile turistice din Dobrogea vor fi mai promovate ca niciodată, în 2024!

0
425
Pentru a promova destinațiile turistice din Dobrogea, în 2023 au fost înființate 5 OMD-uri, dintre care 4 în județul Constanța și una în județul Tulcea.
Cele 5 Organizații de Management al Destinației Turistice vor investi, anual, sute de mii de euro pentru promovarea regiunii. Dacă vor reuși să atragă mai mulți turiști în destinație rămâne de văzut, iar asta vom afla la sfârșitul anului 2024, din datele oferite de către Institutul Național de Statistică.
Ultimul OMD din Dobrogea pentru care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a dat aviz favorabil, pe 27 decembrie 2023, este cel din Municipiul Tulcea.
Organizaţiile de Management al Destinaţiei (OMD) funcţionează prin asocierea reprezentanților autorității publice locale din componența destinației, cu reprezentanți ai organizațiilor/federațiilor patronale din turism, sau după caz, cu reprezentanți ai mediului privat din turism. Aceste structuri sunt menite să asigure realizarea politicii de marketing și gestionarea coordonată a componentelor destinației în scopul dezvoltării și valorificării potențialului turistic al destinației.
Singurul OMD din Dobrogea, care a făcut o promovare importantă în anul 2023, a fost Asociația de Management al Destinației Turistice Mamaia-Constanța.
Dacă vă întrebați care sunt aceste OMD-uri și când au fost ele înființate oficial, vi le prezentăm în continuare:
OMD Mamaia Constanța – înființat în februrarie 2023;
OMD Mangalia – înființat în iulie 2023;
OMD Stațiunea Mamaia Nord – înființat în august 2023;
OMD Județul Constanța – înființat în august 2023;
OMD Municipiul Tulcea – înființat în decembrie 2023.
Aceste structuri sunt menite să atragă mai mulți turiști români și străini în destinațiile turistice, să promoveze atracțiile, să organizeze evenimente de amploare, să participe la Târguri naționale și internaționale, pentru a face cunoscută destinația pe care o reprezintă. Dacă OMD-urile înființate în Dobrogea vor atrage sau nu mai mulți turiști în anul 2024, vom afla din datele de la Institutul Național de Statistică, atât la sfârșitul acestui an, cât și la începutul lui 2025.
Vă reamintim, platforma on-line Discover Dobrogea promovează, de 5 ani, atracțiile turistice, minoritățile naționale, gastronomia tradițională, portul popular și chiar arhitectura caselor etnicilor din Dobrogea, astfel că a devenit un important reper pentru cei care doresc să afle lucruri interesante despre această regiune.
sursa: https://discoverdobrogea.ro/destinatiile-turistice-din-dobrogea-vor-fi-mai-promovate-ca-niciodata-in-2024/



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply