Ziua tătarilor, 13 decembrie – Tătarii și așezarea lor în Dobrogea | La mulți ani, prietenilor din comunitatea tătară din România!

0
808
  • Cu prilejul Zilei tătarilor, care anual se sărbătorește pe 13 decembrie, se cuvine să aducem în discuție așezarea acestora pe aceste meleaguri și rolul pe care l-au avut și îl au în cadrul acestei provincii.
  • După marea invazie tătaro-mongolă din anii 1241-1242 s-a stabilit un alt raport de forțe în zona centrală și răsăriteană a Europei, teritoriu care includea și Țările Române, odată cu apariția statelor medievale românești. Dobrogea a reprezentat o zonă vizată de conducătorii tătarilor, pentru potențialul său strategic, dar și un loc de refugiu în caz de pericol.
Hanul Berke (1257-1264) a fost liderul care a islamizat Hoarda de Aur şi a stabilit relaţii strânse cu lumea musulmană arabă şi statele arabe din Orient, mai cu seamă pe planul tranzacţiilor comerciale. Convertirea la Islam s-a făcut de bunăvoie, răspândind această religie şi altor grupuri etnice.
În anul 1333, tătarii se vor confrunta cu Olgerd, marele principe al Lituaniei, la gura Nistrului, fiind înfrânţi. Trei conducători ai acestora Kadlubeg, Dimitrie şi Kaizibeg se refugiază în Dobrogea şi se stabilesc aici.
După anul 1361, autoritatea Hoardei de Aur, începe să scadă, iar Dobrogea a reprezentat un culoar de trecere spre strâmtorile Bosfor și Dardanele, fiind integrată politicii sale pontice. (…)

Continuarea, în ziuaconstanta.ro; (autor: Adrian Ilie).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply