Jocuri de culise! Cine câştigă şi cine pierde, dacă ANR, ARSVOM şi CERONAV ar fi comasate?

0
770
CUGET LIBER: Ape tulburi în domeniul naval, după ce, la nivelul Ministerului Transporturilor, s-au anunţat posibile comasări de instituţii. Teoretic, scopul ar fi reducerea cheltuielilor publice, însă din scenariu nu lipsesc jocurile de culise. Ca de fiecare dată, unii (a se citi statul) ar pierde, iar alţii („băieţii deştepţi”) ar urma să facă bani frumoşi. Miza-i mare, iar riscul de a da peste cap un sistem care funcţionează este pe măsură!
Este agitaţie maximă în portul Constanţa. La nivelul Ministerului Transporturilor, se anunţă măsuri prin care, teoretic, ar trebui să se diminueze cheltuielile publice, iar una dintre mişcările pe care echipa ministrului Sorin Grindeanu şi a guvernanţilor conduşi de premierul Marcel Ciolacu ar fi comasarea instituţiilor.
La Constanţa, se pare că ar fi vorba despre comasarea a trei instituţii: Autoritatea Navală Română (ANR), Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi Centrul Naţional de Pregătire a Personalului din Transporturi Navale (CERONAV). Pe „metereze” ar urma să rămână numai Autoritatea Navală Română, celelalte urmând a-şi pierde personalitatea juridică.
Mai puţini directori, mai puţini şefi, mai puţine cheltuieli. În teorie, lucrurile sună bine, însă practica a demonstrat, mai ales la Constanţa – şi aduceţi-vă aminte de brambureala creată de comasarea teatrelor! – că, atunci când amesteci lucrurile, chiar dacă intenţia este una bună, se poate ajunge la o adevărată catastrofă.

Se analizează toate variantele!

Având în vedere importanţa extraordinar de mare a acestui domeniu pentru economia naţională, pentru a face o analiză corectă, am solicitat punctele de vedere ale celor implicaţi în fenomen, directorii instituţiilor avute în vedere pentru comasare.
Primul abordat a fost directorul general al ANR, clc. Cosmin Laurenţiu Dumitrache, care prin vocea purtătorului de cuvânt, Iulia Puşcaşu, a transmis că, pentru moment, se abţine de la comentarii. Nu a confirmat, dar nici nu a negat variantele vehiculate pe surse. „Vom reveni cu siguranţă, cu informaţii, în momentul în care va exista un document oficial”, a transmis, sec, directorul general al ANR, cel care, teoretic, ar urma să conducă noua entitate.
În schimb, directorul general al CERONAV, Sorin Ovidiu Cupşa, spune că este la curent cu aceste posibile acţiuni, dar nu crede că acestea se vor şi concretiza.
„Dacă mă întrebaţi ce părere am, pot spune că această comasare nu ar fi benefică, din multe puncte de vedere. Dar, pentru moment, nu am fost anunţat oficial, nu există nicio ordonanţă, nicio decizie în acest sens. Am auzit şi eu, pe surse, că se analizează această variantă, dar nu cred că se va ajunge la comasare. Sunt convins că ministrul Sorin Grindeanu este bine intenţionat, dar are nevoie de sfaturi din partea unor oameni cu competenţă într-un domeniu atât de special precum navigaţia”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul general Sorin Ovidiu Cupşa.
În ceea ce-l priveşte pe directorul general al ARSVOM, Iulian Creţu, acesta a preferat să nu facă niciun comentariu. După ce a aşteptat „unda verde” de la minister, pentru a putea vorbi cu presa, şeful agenţiei a transmis un răspuns laconic solicitării noastre.
„Având în vedere că, până la această dată, 8.11.2023, nu există un document întocmit, semnat, parafat, care să stabilească exact condiţiile pentru o posibilă comasare a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, un punct de vedere al directorului general ar fi o opinie personală, care ar putea duce la interpretări eronate.
ARSVOM este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, singurul care poate preciza detaliile de interes public, legate de o posibilă fuzionare/transfer a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare”, se arată în documentul semnat de directorul general Iulian Creţu.

Certificările navigatorilor, puse în pericol?

Continuarea în cugetliber.ro (autor: Sorin MIHALACHE).

MN: Citiți și Nu distrugeți CERONAV! Navigatorii români vor plăti pentru greșelile guvernanților! (I) – Ion TIȚA-CĂLIN


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply