Pasionații de instrumente antice de navigație astronomică se pot întâlni cu Comandorul Vasile Chirilă, la Atelierele de lucru de la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”

0
585
Când? Vineri 29,ora 16:00, Sâmbătă, 30 septembrie, ora 10.00 și Duminică, 1 octombrie, ora 10.00.
Ce se întâmplă? – Întâlnirile pasionaților de instrumente antice de navigație astronomică.
Unde? – Sala Gheorghe Focșa de la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, din București.
Îi invităm pe tinerii și adulții pasionați de astronavigație între 29 septembrie și 1 octombrie, la o serie de întâlniri cu dl comandor Vasile Chirilă, curatorul expoziției temporare „Orientarea după stele. În căutarea drumului pierdut””.
Discuțiile se vor desfășura în spațiul expoziției temporare din Sala „Gheorghe Focșa” (Șos. Kiseleff, nr. 28), de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, după cum urmează:
• Vineri 29 septembrie, de la 16:00 la 17:00 – „Instrumente antice de astronavigație”;
• Sâmbătă 30 septembrie, de la 10:00 la 11:00 – „Instrumente de astronavigație utilizate în Epoca Renașterii”;
• Duminică, 1 octombrie, de la 10.00 la 11:00 – „Instrumente moderne de astronavigație”.
Dacă vrei să știi…
 Care sunt instrumentele moderne de astronavigație?
 Cum se utilizează gnomonul, astrolabul, quadrantul sau sextantul?
 Care este legătura dintre Cross staf și plasturele care acoperea uneori ochiul piratului?
 De ce au nevoie navigatorii pentru a-și determina poziția cu ajutorul aștrilor?
 Cum se măsoară distanțele unghiulare folosind degetele de la o mână?
… atunci, aceste întâlniri sunt și pentru tine!


Mangalia News, 29.09.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply