„Nămol, ia nămol…! Piatră de baie avem…!”. Așa te întâmpină plaja dintre două rânduri de șezlonguri, aferente unor cluburi (beach clubs, să fim exacți) fără mari pretenții ori mulți clienți. Este o plajă simplă, destinată cearșafurilor, cuminte și teribil de frumoasă. La intrarea în apă sunt alge, deja uscate. „E bine – remarcă un veteran, sosit săptămâna trecută –, să fi văzut acum câteva zile ce era aici! Dar au venit cu tractorul și au strâns tot, într-o seară. Au strâns tot la un loc, adică, într-un munte care a stat în soare toată ziua care a urmat. Abia după aceea a dispărut, dar nu tot. Au mai lăsat un strat, care a mirosit oribil un timp, apoi s-a uscat. Așa că acum e bine”. Te mulțumești cu ceea ce ai. În fața șezlongurilor a plimbat cineva o greblă și a strâns urmele verzi-gălbui cu miros dulce, ușor grețos. În zona low cost ar trebui să funcționeze autogospodărirea, probabil.
„Scoici, scoici avem…! Piatră de baie…!”. Vânzătoarea ambulantă își mișcă atent, cu dexteritate, sacoșele printre prosoape, cearșafuri și scaune, traversând plaja, în căutarea clienților. Nu-i va găsi aici. Merge mai departe, spre șezlongurile goale. În urma ei ar trebui să se aștearnă liniștea, dar nu e așa. Unul dintre baruri (beach bars, ca să continuăm a fi exacți) abandonează amuțirea și, în lipsa clienților, se învăluie într-o mantie muzicală (deep house, aș zice, deși nu mă pricep deloc) cu mulți, mulți decibeli. Melodiile aparent liniștitoare trec prin tine și îți capturează sufletul, merg mai departe, apoi se întorc la tine în trombă, izbindu-te ca niște bizoni înfuriați. Nu e bai, la circa 100 de pași este un alt bar, iar concurența pune muzică ușor mai însuflețită, cu un exces de bași și triluri de bormașini nervoase. Te clatini ușor, apoi te așezi pe cearșaf, cuminte, abandonându-te cacofoniei create. La un moment dat, la barul cel mai apropiat se oprește aproape de tot muzica. Vreo trei persoane privesc recunoscător către DJ-ul de ocazie. Nu, nu a fost un gest altruist, ci domnișoara din spatele tejghelei vorbea la telefonul dat pe difuzor. Tare. După ce asculți toată discuția, savurând detalii nesperat-nedorite, melodiile revin în forță.
„Ia zmeurica, zmeurica, cine mai dorește?…”. La exact cinci minute după trecerea primei vânzătoare, apare un domn purtând coșul cu fructe. „Ia un pahar, pentru copil”, oftează o persoană din apropiere. „Spală cu un pic de apă plată, vezi că e sticla acolo. Nu, nu aia, aia e minerală! Of, bine, merge și așa!”. Lumea a venit cu lăzi și genți frigorifice, cu sacoșe voluminoase, umbrele și corturi de dimensiuni mai reduse. În scurt timp, plaja deja încinsă este acoperită de o adevărată tabără. Bărbații înfig umbrelele în niște suporturi ingenioase, pe care le vâră adânc în nisip. Parcă te simți mai în siguranță cu aceste invenții chinezești… Ba nu, la prima pală de vânt, umbrela zboară către vecini, amenințător. Culmea, nu se aude nicio înjurătură, ci doar o voce amabilă, ușor contorsionată de durere: „Poftiți umbrela. Nu așa se pune, să vă arăt eu, că are o șmecherie”. Urmează o conversație ca între doi vecini, soldată cu desfacerea unei cutii de bere.
„Aici, aici! Porumbelul de la mare…”. Nu voi reproduce întreaga reclamă, că mă înroșesc numai la gândul că le-aș putea expune cititorilor cuvintele glumeț-obscene. Turiștii zâmbesc în mustață sau chicotesc de-a binelea. Câțiva copilași, mai dezghețați, repetă vorbele auzite, expunându-se unor dojeni prea puțin convingătoare. Vânzătorul, sosit la cinci minute după cel cu zmeura, plimbă cutia de plastic în care se lăfăie cocenii cu miros ispititor și preț pe măsură. „Nu se știe în ce condiții o fi fiert porumbul ăsta”, geme persoana care cumpărase, mai devreme, fructe. „Lasă, poate altă dată”, conchide, în timp ce vecinii, deja împrieteniți, își povestesc întâmplări din viață, demne de serialele cu mare succes la public, sud-americane, turcești, coreene etc. Ba două doamne vorbesc tocmai despre o producție dintre cele sumar enumerate. Unii intră în apă, alții stau pe mal, privind cu jind. „Ai auzit, tu, că nu te poți îmbolnăvi de holeră, că nu rezistă în mare? Dar poți să știi? Plus că a explodat bomba aia, de la ruși sau ucraineni…”. Urmează explicații culese de pe rețelele sociale. Rețele care se umplu, încet, de fotografii, clasice sau selfie. Mai toți au câte un telefon în mână, din când în când, surprinzând costume de baie, prosoape și valuri, într-un demers aproape artistic.
„Poftim la Chiurtoooooș!”. Comerciantul de preparate cu specific secuiesc (kürtőskalács – așa am găsit pe internet că s-ar scrie) are mai mult succes decât cei dinaintea lui, semn că se apropie ora mesei ori măcar a gustării. Conversațiile continuă: „Soția a rămas în cameră, la hotel, nu se simțea prea bine. De la soare sau nu știu de la ce. Săraca, vrea să se odihnească, dar nu are nicio șansă, că fereastra dă spre plajă – plaja centrală –, iar acolo e muzica tare, nu ca aici”. Câteva persoane din jur ridică ochii spre cer, căutând, nu știu de ce, pescărușii. Poate spre a le încredința dubiile lor tacite. „Mamaaa, vreau la veceu”, se aude un strigăt de luptă. „Intră în apă”, vine povața salvatoare, iar copilul se amestecă printre înotători, cu un scop precis…
„Circul, poftiți la circ!”, strigă un personaj nădușit, cu bilete în mână. În urma lui vine altul, invitând la un spectacol folcloric sau de altă natură, la care cei mici au bilet cu reducere. „Poze cu Mickey și Minnie. Și crocodilul!”. Fotograful strigă într-un megafon, în jurul lui țopăie doi tineri, purtând costume groase, destinate băilor de abur, probabil, pe umărul crainicului stă, cuminte, o șopârlă (doar nu credeați că este chiar un crocodil). Copiii chiuie, părinții scotocesc prin bagaje, după bani. „Uite, dom’le, ce inventivi!”, exclamă cineva. „Hai, că sunt chiar simpatici”, se aude răspunsul. Mickey (sau Minnie, chiar nu am văzut bine) își dă capul jos și trage cu sete dintr-o țigară. Un exemplu pe care nu îl găsești la televizor, pe posturile dedicate copiilor.
„Piatră de baie, vă rog! Nămol, ia nămol”. S-a întors vânzătoarea, semn că a străbătut niște sute bune de metri, printre cearșafuri și șezlonguri, după caz. Soarele arde, valurile se mișcă, ritmic, muzica răcnește, lumea discută. Litoralul românesc are farmecul său inegalabil, iar monotonia nu are ce căuta aici, pe plaja de cearșafuri…
Alexandru Pripon, august 2023.
Mangalia News, 30.08.2023.
