În 2018, am susținut o conferință la Târgu Mureș, intitulată Migrație și mentalități. Prezentarea pe care am făcut-o atunci a apărut ulterior pe mai multe site-uri de presă, însă cu o interpretare voit tendențioasă, reproducând mai mult sau mai puțin corect un articol publicat în Cuvântul liber în 2018, o publicație locală, care conținea deja destule informații neadevărate, fapt pentru care am primit scuzele redacției, articolul fiind retras de pe pagina lor. În primul rând, prezentarea mea ca persoană de la început nu a fost una corectă, fapt pe care l-am semnalat atunci imediat într-o convorbire telefonică, dar nu a fost schimbat. Nu am făcut cercetare de teren în SUA și Canada, doar în Franța și Italia, restul datelor sunt doar statistice. Nu mi s-a propus direct să lucrez la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles, această posibilitate a fost evocată doar în cadrul unei discuții cu profesoara cu care am lucrat în Italia, Alessandra Venturini și nu am refuzat evocând fariseismul acestor instituții, amintesc că am colaborat cu specialiști ai Băncii Mondiale pe Migrație, am avut schimburi importante cu Bryce Quillin și, mai ales cu Hillel Rappoport, dar și cu Frederic Docquier, la cursurile căruia am participat de mai multe ori în cadrul centrului Luca D’Agliano, iar în 2008 chiar am contribuit la organizarea unui seminar de către Universitatea Paris Sorbona și Institutul de Prognoză Economică cu specialiști ai Băncii Mondiale și ai OCDE la București International Seminar on European Migration (ISEM) (ipe.ro). Într-adevăr, mi-am exprimat dezaprobarea referitor la propunerea doamnei Venturini de a redacta un studiu care să prezinte necesitatea ca românii să părăsească Italia, argumentând faptul că o comunitate întreagă nu poate fi judecată în funcție de câteva cazuri de delincvență și, de asemenea lipsa oportunităților economice în România.
Este adevărat că am întâmpinat greutăți în găsirea unui loc de muncă, la întoarcerea în țară. Am purtat discuții la ASE, unde am fost foarte dezamăgită să aflu că echivalarea diplomelor durează cel puțin 6 luni și că cei trei ani vechime în sistemul universitar francez, plus un an în cercetare în Italia, s-ar putea să nu poată fi echivalați și să încep pe post de preparator cu vechime zero. De asemenea, în alte locuri unde am încercat am fost dezamăgită să constat că rețelele, din păcate, funcționează încă foarte mult în România. Și, m-am lovit de acest lucru de mai multe ori, fapt pentru care am hotărât să deschid propriul Pfa pe proiecte, care a funcționat mai mult sau mai puțin. Nu este însă adevărat faptul că am stat la o mănăstire pe Valea Arieșului, doar am vizitat anumite locuri, împreună cu o prietenă restaurator și am încercat să ajut, făcând până la urmă un studiu despre barocul transilvan în monumentele din zonă, fapt pentru care am locuit câteva luni la o pensiune din zonă, la o văduvă și, mai ales, la doamna muzeograf Monica Rotaru. Despre exactitatea acestor informații poate da mărturie doamna Rotaru însăși.
Informațiile prezentate de mine în această conferință au avut un caracter pur științific, or, ele au fost prezentate în presă și în mediul online, pe diverse bloguri și siteuri scoase dintr-un anumit context și cu intenția evidentă de a crea tensiune și panică. Nu am folosit niciodată cuvinte de genul „înfiorător și sumbru”, iar concluziile trase în partea denumită Cum am ajuns aici?, nu îmi aparțin, personal nu le-am tras nicicând în timpul conferinței, nu am vorbit niciodată despre închinat țara străinilor și astfel de subiecte. Multe dintre informațiile conținute în acest articol nu sunt adevărate, iar restul sunt prezentate în afara contextului, producând panică. Conferința a avut un conținut strict științific, m-am documentat de pe siteurile Institutului Național de Statistică, de pe cel al Institutului Național de Demografie, de pe siteul Eurostat, precum și din diverse publicații și articole. De aceea, redau aici conținutul conferinței.
În conferința ținută, am afirmat într-adevăr faptul că România este a doua țară ca rată a migrației după Siria, datorită incompetenței clasei politice aflate la guvernare după Revoluție, eșecului restructurării și, implicit, al privatizării, a corupției generalizate și lipsei criteriilor meritocratice de promovare. Nouă români pe oră părăseau țara, după cum menționează și articolele următoare: Neuf Roumains quittent leur pays toutes les heures – EURACTIV.fr și, respectiv, La Roumanie se vide de ses forces vives (lefigaro.fr). Chiar dacă în ultimii ani s-a înregistrat o creștere economică importantă, aceasta rămâne cantonată la nivelul anumitor sectoare, precum cel informatic, cel al construcțiilor auto și nu se difuzează în ansamblul economiei. Absența unui loc de muncă a condus inițial la o migrație urban-rural și apoi la migrație internațională, inițial în țările de proximitate și apoi în țările cu o proximitate lingvistică, precum Italia și Spania. Înainte ca cetățenii români să primească dreptul la liberă circulație în spațiul Schengen, în 2002, migrația era adesea pendulară, vizele trebuind reînnoite periodic și, adesea, ilegală. Odată cu libertatea de a circula în spațiul Schengen și, mai cu seamă după aderarea la Uniunea Europeană, timpul de ședere s-a prelungit și s-a basculat către o migrație legală. După aderare, a fost o direcționare masivă a fluxurilor către Marea Britanie, deși unele țări au hotărât să adopte măsuri tranzitorii pentru cetățenii din România și Bulgaria. Am afirmat faptul că Brexitul va conduce cel mai probabil la o redirecționare a unei părți a acestora către țările europene, precum Franța și Germania.
De ce este importantă migrația pentru Statul Român? România este într-o criză demografică conform Institutului Național de Demografie, ca și alte țări europene. Principala cauză a scăderii demografice până în 2010 a constituit-o migrația, după această dată, sporul negativ (numărul de decese superior nașterilor) devine principala cauză. În prezent, cea mai mare parte a populației se află în categoria de vârstă 45-49 de ani. Bineînțeles, că îmbătrânirea populației este consecința, fapt care va pune presiune și pe sistemul de pensii. Declinul nașterilor poate fi asociat, ca și în alte țări europene și cu un declin al numărului de căsătorii.
Este migrația în mod necesar o pierdere pentru statul de origine? Nu, dar noi nu avem o diasporă coagulată prin care să se exercite un soft power în sensul folosit de politologul american Joseph Nye, așa cum este cazul Chinei, Indiei, țări cu diaspore foarte importante sau chiar al Ungariei. În acest caz, emigranții ar fi putut promova imaginea țării de origine, ar fi existat un transfer de cunoștințe, de valori și mentalități. Transmiterea aceasta poate fi un lucru bun sau mai puțin bun, căci și în spațiul european există valori, pseudo-valori și non-valori ca peste tot, depinde de criteriile de alegere ale fiecăruia.
Există două tipuri de migrație. Mai întâi, migrația celor slab calificați, care este o migrație bazată pe rețele. Se creează astfel legături între diferite regiuni din țara de destinație și țara de origine. Pe de altă parte putem vorbi de migrația calificată. Mulți români calificați pleacă prin intermediul rețelelor profesionale. Între 2007 și 2017, 40.000 de doctori au părăsit țara. Migrația depinde și de politicile de migrație ale țărilor de destinație: migrația către SUA și Canada este o migrație bazată pe puncte pentru că aceste țări privilegiază nivelul de calificare, la fel și Germania a implementat un Program Carte Verde care privilegia emigrația calificată. În România doar 19% din populație are studii superioare, în timp ce per ansamblu țărilor UE media este de 33%. Aproximativ 23,5% din cei care părărsesc România sunt calificați. Peste 61%, dintre aceștia sunt femei în general tinere, căci în 2016 din cei 84.000 de români care au părăsit țara, 65% aveau sub 35 de ani. Nu suntem de departe țara cu cea mai numeroasă diasporă, nu putem concura cu China și India, dar noi avem cea mai mare rată de creștere a diasporei cu studii superioare, astfel în Marea Britanie în 2007 aproape jumătate din emigranții români aveau studii superioare, în Franța între 30 și 40% și România era principalul furnizor de emigranți calificați pentru Austria și Ungaria. Putem vorbi în acest caz, conform teoriilor, de o pierdere a costului studiilor suportate de statul român, o pierdere de capital uman calificat. Plecările au fost încurajate activ de către conducătorii statului român, căci emigranții trimit remitențe foarte importane, prin care se finanțează economia românească și care multă vreme au fost mai importante decât fluxul de investiții străine directe, o scădere s-a înregistrat doar în timpul crizei din 2008-2009.
Italia este principală țară de destinație și sursă de remitențe. Pe lângă migrația clasică, aici întâlnim și migrația unor doamne care pleacă să lucreze ca îngrijitoare, menajere. După revoluție, multe femei, după ce și-au pierdut locul de muncă au fost silite să lucreze în menaj și îngrijire persoane vârstnice în Italia care, pentru cele care lucraseră înainte în centre de cercetare sau diverse întreprinderi care s-au închis, reprezintă o descalificare a capitalului uman. Acest lucru se întâmplă uneori în cazul migrației în general, pentru că unele competențe sunt transferabile și unele diplome pot fi recunoscute, pe când altele nu. De exemplu, și în Franța cei din domeniile umaniste găsesc mult mai greu de lucru decât medicii, informaticienii, economiștii.
Odată ce emigranții se adaptează la spațiul de destinație, foarte greu mai revin. Ei se integrează în societatea de origine, se integrează în rețele profesionale, întemeiază o familie și se schimbă perspectiva. O altă problemă o reprezintă calitatea instituțională slabă din România, de exemplu sistemul de sănătate sau chiar învățământul. Dintre emigranții calificați foarte mulți regretă absența unui sistem meritocratic de promovare, corupția, rețelele, nepotismul sau implicarea politicului în toate aspectele societății (promovare pe linie partidică). În România nu există un sentiment anteprenorial, de aceea cei care se întorc o fac doar temporar și, în general, nu ca să investească în România, în plus sunt descurajați de corupția din sistem.
În cazul celei de-a doua generații, copiii vorbesc în general un amestec între limba țării de origine și cea a țării de destinație și este posibil ca la a treia generație să nu mai vorbească deloc limba română, chiar dacă anumite elemente identitare vor rămâne. S-a observat aceasta și în cazul emigrației rușilor albi în Franța. Transmiterea valorilor și ideilor se face prin intermediul bunicilor. Astfel, putem vorbi adesea de trei generații implicate în migrație.
În cadrul migrației, există un proces de deconstrucție și reconstrucție identitară, care uneori poate fi dureros. Individul în cadrul acestui proces poate respinge valorile țării sale de origine pentru a-și construi o identitate care să îl ajute să se adapteze mai bine la țara de destinație. Există o legătură care se menține cu țara de origine: de exemplul gusturile care determină un flux de bunuri din țara de origine în țara de destinație și care a avut drept consecință proliferarea magazinelor românești în țările de destinație. Desigur, că migrația crează o toleranță și o adaptare la valorile țării de origine, care poate conduce, așa cum am argumentat într-o publicație din 2009, care a apărut într-un volum din Germania la o schimbare a mentalităților (Highly-Skilled Migration and Societal Transformation in Romania. Implications for EU Integration, in Sabine Fischer et Heiko Pleines (eds.) The EU and Central & Eastern Europe. Successes and Failures of Europeanisation in Politics and Society, Ibidem Publishers, Stuttgart 2009), avem în acest sens exemplul acceptării căsătoriilor homosexuale, fără niciun fel de conotație negativă. Întrebarea pe care mi-o puneam în acel articol este dacă migrația poate conduce la o convergență a mentalităților în spațiul european, emigranții fiind ei înșiși transmițătorii acestor valori dintr-un spațiu în altul.
Sigur, putem vorbi de o triplă relație: una spațială, călătoriile se petrec mult mai ușor și mai rapid datorită dezvoltării mijloacelor de transport, una în spațiul virtual, cei plecați pot ține legătura cu familia și prietenii din spațiul de destinație mult mai ușor datorită mijloacelor moderne de comunicare și una relațională, relații stabilite prin intermediul rețelelor sunt mult mai numeroase și mai fluide. Această evoluție informațională le permite celor plecați să rămână conectați la spațiul românesc și să se implice în realitatea din România. Totuși prin aceste rețele uneori imaginea transmisă nu este cea reală, unii pot să transmită voit o imagine mai bună despre ei, pentru a nu îngrijora familia sau în cazul migrației mai puțin calificate, pentru care comunitatea de referință a rămas cea din spațiul de origine din satul și comunitatea natală, pentru a o impresiona pe aceasta. Afirmațiile despre ocupațiile și statutul social transmise astfel nu sunt întotdeauna adevărate. În același timp, și generația părtinților și bunicilor pentru a putea comunica cu copiii aflați la distanță învață să folosească tehnologia. Deci, putem vorbi de o participare activă a emigranților în țara de origine prin intermediul rețelelor vitruale.
La întrebări am răspuns în privința problemei reprezentate de copiii rămași în România cu părinții plecați în străinătate, am arătat că absența părtinților nu poate fi suplinită de bunurile materiale trimise și uneori aceștia intră în depresie așa cum arată studiile efectuate de Salvați Copiii.
În cadrul migrației romilor aceștia rămân mai legați de România și revin sporadic sau trimit bunuri și bani regulat. Ei nu au ideea de a se instala în străinătate, ci revin în România.
Graba de a renega valorile și identitatea românească poate fi și urmarea faptului că țările române s-au aflat sub regimuri opresive vreme de sute de ani, fapt care a generat o pornire în a te supune și a-ți pleca capul, de unde uneori și graba pentru a renunța la identitatea proprie, fără a păstra nimic din ceea ce ar putea fi bun. Acesta este și motivul pentru care nu avem o diasporă coagulată în jurul unui interes național, cum este cazul altor state și am dat exemplul diasporei maghiare din America.
Cei mai mulți nu se întorc, cei necalificați sau slab calificați în general din cauze financiare, pentru cei calificați mai importantă este nevoia de statut, care nu poate fi satisfăcută în România și din cauza rețelelor clientelare, disfuncționalității societății, inexistenței elitelor, a unui sistem meritocratic de promovare, a clasei politice. Mulți se gândesc că ei nu pot fi asociați clasei politice din România și nu sunt de acord cu votul românilor din România.
Există sectoare în care emigrația se face resimțită, care au nevoie de forță de muncă. În acest context, România va deveni preponderent țară de imigrație, ceea ce se întâmplă deja, urmând aceeași cale ca țările dezvoltate. Nu mai există agricultori care să lucreze terenurile, mai ales pentru că agricultura nu este o activitate rentabilă, de aceea circa 40% din terenurile agricole au fost cumpărate de investitori străini care, deținând în general suprafețe importante, pot rentabiliza activitatea.
În concluzie, migrația este o realitate care nu poate fi îngrădită, indivizii au drept la liberă circulație, garantat în spațiul european de legislația europeană și libera circulație poate fi un proces win-win-win pentru toate părțile implicate: țările de origine, cele de destinație și indivizii implicați, cu condiția să existe o cooperare la nivel internațional și ca drepturile indivizilor să fie respectate atât în țara de origine, cât și în cea de destinație.
Raluca Prelipceanu.
Mangalia News, 20.08.2023.
