Carrefour colectează uleiul alimentar uzat și în Mangalia și Cernavodă, oferind la schimb ulei proaspăt

0
710
La patru ani de la lansare, Carrefour România extinde campania de colectare a uleiului alimentar uzat și în două noi magazine din județul ConstanțaCarrefour Market Mangalia, situat pe strada Portului, nr. 44A și Carrefour Market Cernavodă, de pe Strada Cazărmii nr.1.
Clienții vor putea aduce recipiente cu ulei folosit și beneficia de recompense, conform unui mecanism foarte simplu: pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt.
Pentru ca uleiul depus la punctele de colectare să fie acceptat, clienții trebuie să respecte câteva criterii:
  • uleiul să provină din surse vegetale și să fie curățat de impurități și apă;
  • uleiul uzat să fie pus în recipiente de tip PET, sigilate ermetic;
  • PET-ul să fie curat pe exterior, fără urme de ulei sau găuri.
Carrefour beneficiază de o infrastructură națională de reciclare a uleiului la care iau parte 84 de magazine, dotate cu urne speciale de colectare. În prezent, campania acoperă un total de 41 de județe, unde românii pot găsi în proximitatea casei un punct de colectare a uleiului rămas în urma pregătirii meselor acasă. Anul acesta, 11 magazine din județele Timiș, Constanța, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Giurgiu și Arad, la care se adaugă și municipiul București, se alătură proiectului.
Lansată în anul 2019, campania a devenit deja o inițiativă consacrată și continuă să încurajeze tot mai mulți români să adopte obiceiuri mai bune. În perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023, aproximativ 900.000 de litri de ulei uzat au fost colectați, procesați și transformați în alte tipuri de resurse cu sprijinul organizației Respiră Verde, oferind la schimb aproape 240.000 de litri de ulei proaspăt marcă proprie Carrefour. La un calcul simplu, știind că un litru de ulei ars poluează aproximativ un milion de litri de apă, putem traduce cantitatea de ulei colectată în cca. 900 de milioane de litri de apă curată.
Nu doar uleiul este un factor de poluare îngrijorător; vorbim de o listă extinsă din care fac parte și bateriile electrice, pentru care Carrefour a implementat în toamna anului trecut același sistem de colectare în toate hipermarketurile din țară. Din septembrie 2022, până în februarie 2023, clienții au adus la schimb peste 600.000 de baterii uzate, în cadrul campaniei „Încarcă-ți bateriile cu o faptă bună“.
Ambele inițiative fac parte din programul național de colectare a deșeurilor reciclabile Punem Preț pe Plastic, prin care Carrefour își propune să cultive comportamente de consum responsabil în rândul clienților și să contribuie, prin proiecte dedicate, la un mediu înconjurător mai curat.


Mangalia News, 27.06.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply