Banda desenată aplicată la școală prezentă la manifestarea „La Rentrée francophone à Suceava”

0
375
farmec.ro%20-%20Livr%u0103m%20frumuse%u021Be%21
Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava organizează activitatea „B.D.A.Ş. Banda desenată aplicată la școală”. Atelierul face parte din proiectul de anvergură, devenit deja tradiție „La Rentrée francophone à Suceava”, prin care asociația Alianța Franceză din Suceava organizează începerea unui nou an școlar. Elevi și profesori pătrund în universul francofon, participând la activități interactive, care transmit energie și entuziasm proiectelor școlare ulterioare.

Activitatea „B.D.A.Ş. Banda desenată aplicată la școală”, la care sunt  așteptați profesori de limba franceză din tot județul, se va desfășura în Aula Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, începând cu ora 11.00.

Banda Desenată Aplicată la Școală (B.D.A.Ș.) este un concept al autorului și profesorului de benzi desenate, Mihai I. Grăjdeanu, care propune o serie de cursuri inspirate de disciplinele predate la clasă. Formatorul va prezenta astfel un program inovator de educație prin benzi desenate, care poate deveni un suport pentru acumularea de noi cunoștințe generale. Programul încurajează copiii de toate vârstele să înceapă și să parcurgă anul școlar fără emoție, anxietate sau frică, promovează o atitudine pozitivă şi ajută elevii să-şi depăşească limitele cu ajutorul imaginației și creativității, punându-le în valoare abilitățile personale.

Mihai Ionuț Grăjdeanu este autor și profesor de benzi desenate, fondator al programului B.D.A.Ș (Banda Desenata Aplicată la Școală). A demarat, în ultimii 11 ani, trei proiecte editoriale: Legendele Dacilor, Comics Didactic şi BD Historia, o metodă de predare în școli. A inventat un muzeu, Muzeul Cosmic, în cadrul Muzeului Municipiului București, a inițiat și organizat o serie de Saloane și expoziții BD în diferite orașe din țară, a realizat un manual BD, dar şi numeroase romane grafice, reviste și albume de bandă desenată. A inițiat, sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică, Olimpiada de Benzi Desenate, demers unic la nivel mondial, o competiție dedicată elevilor de școală și liceu, desfășurată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Organizează tabăra de benzi desenate a CNR UNESCO și reprezintă România la diferite expoziții și conferințe internaționale, cea mai recentă expoziție de autor fiind organizată de ICR Bruxelles în august 2022, cu ocazia anului Caragiale („O scrisoare pierdută” în benzi desenate, în limba franceză).

Participanţii la atelierul de formare vor avea de asemenea ocazia să descopere Expoziţia câştigătorilor Olimpiadei de Benzi Desenate din anii 2020-2022 precum şi volumul „Comics Didactic”, un instrument util tuturor profesorilor care doresc să îşi varieze suporturile de predare.

Atelierul va fi urmat de o prezentare a utilităţii comunicării nonviolente, susţinut de doamna profesoară de limba franceză Mihaela Șerban, care va disemina cu această ocazie informațiile dobândite în urma participării la Cursul de Comunicare nonviolentă.

Comunicarea Nonviolentă, concept folosit pentru prima data în anii ‘60 de Marshall Rosenberg, ne arată că toate acțiunile noastre au la bază nevoi universal umane. Când ne înțelegem și ne recunoaștem nevoile, creăm o bază comună pentru o relație mai armonioasă, o conectare mai profundă cu ceilalți și cu noi înșine. Acest tip de comunicare ne ajută să ne eliberam de efectele experiențelor din trecut și ale condiționării culturale, să renunțăm la tiparele de gândire care duc la certuri, furie şi deprimare, să rezolvăm conflictele pe cale pașnică, indiferent de natura lor, să creăm structuri sociale în care nevoile tuturor să poată fi împlinite, să dezvoltăm relații bazate pe respect reciproc, compasiune și cooperare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prezentarea va avea şi mici secvențe practice, uşor de aplicat de profesori în comunicarea la clasă, dar utile şi în alte tipuri de interacţiuni.

Atelierele de formare încheie manifestarea „La Rentrée francophone à Suceava”, care mai cuprinde un concert de muzică susţinut de grupul elveţian Sophie de Quay precum şi spectacolul inedit Alamor pus în scenă de compania belgiană Jordi L. Vidal.


Mangalia News, 11.10.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply