Ţigări de contrabandā în valoare de peste 11 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră constănțeni [Foto/VIDEO]

0
158
carturesti.ro%20

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit într-un autocamion și în două locații de pe raza județului Constanța 760.000 de pachete cu țigări de contrabandă, fără timbru fiscal.

În data de 23.06.2022, în jurul orei 20.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit pentru control, în localitatea Ovidiu, județul Constanța, un camion cu remorcă, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârsta de 48 ani.

În urma controlului efectuat  asupra mijlocului de transport, s-a constatat că în semiremorcă se aflau 400 de baxuri ce conţineau 200.000 de pachete cu ţigări, fără timbru fiscal, în valoare de aproximativ 3.000.000 lei.

În continuarea cercetărilor, derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în data de 24.06.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au pus în executare 2 mandate de perchezitie domiciliară, privind două locații situate pe raza localității Săcele, jud. Constanța. În urma perchezițiilor au fost descoperite 560.000 de pachete cu ţigări diferite mărci, de proveniență Duty-Free, în valoare de 8.400.000 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreagă cantitate de ţigări, în valoare de 11.400.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.


Mangalia News, 25.06.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply