La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie – Viața în culori, sau… Artă stradală [galerie FOTO]

0
673

La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie – Viața în culori, sau… Artă stradală.

Salutare de la mare… distanță, dar aproape, cu inima.

Deși nu am găsit răgaz să scriu la fel de des ca altădată, nu v-am uitat deloc. De data aceasta, am să vă povestesc despre Viața în culori, mai ales atunci când realitatea nu este atât de colorată. Dar să începem cu începutul.

O călătorie în timp.

Cunoscutul pictor impresionist Claude Monet (1840-1926) s-a oprit vreo doua luni în cariera sa și în Sandvika (în 1895), lăsând în urmă nu mai puțin de 28 de picturi ce reprezintă peisaje din periferia Oslo, respectiv Sandvika. Pesemne că a găsit aici suficientă inspirație, pentru că întors la Paris a mai schițat încă 30 de astfel de peisaje. Anul trecut, puțin înainte de pandemie, municipalitatea a decis să sărbătorească inedit cei 125 de ani scurși de atunci, bucurându-ne ochii cu cinci dintre picturile sale prezentate la o expoziție dedicată renumitului pictor (în imagine probabil una din cele mai îndragite picturi, cel puțin pentru locuitorii orașului Sandvika).

Dar asta nu e tot.

DUER – este un grup de trei adolescenți care au găsit o pasiune comună, graffiti, pe când băteau străzile suburbiei de unde locuiau. Puțin câte puțin, desenele lor au prins viață și au atras atenția asupra unei forme de exprimare ceva mai neobișnuită prin părțile locului. Adolescenții de altădată (acum tineri de 26 de ani) au reușit să atragă prin abordarea lor, primind astfel suportul primariei pentru libera exprimare artistică. Stilul lor unic reprezintă astăzi o formă inconfundabilă de exprimare vizuală și ne încântă privirea de pe zidurile de beton, în parcări umbroase, sub poduri, de pe spatele unui rucsac sau clasic, pe pânză.

Dacă asta nu e semnătură, atunci nu știu ce e…

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Desenul reprezintă figurine îndrăgite de copii, dintr-un film animat.

Buchetele de flori mai atenuează din griul orașului.

Langă apă și la adăpostul podului (deasupra e stația de tren) este locul preferat al porumbeilor, fapt surprins și de DUER în culorile lor.

Pe blănosul acesta l-am vazut și la Oslo, semn că DUER a ajuns și acolo.

Mă întreb dacă au și nume personajele lor. Oricum, mi-am propus să aflu.

 Fie ca cel mai bun să câștige!

Acesta este unul dintre favoritele mele, care îmi amintește de seria Transformers și autoboții săi.

În parcul orașului, în imediata apropiere a Scenei publice, armătura de beton a căpătat culoare.

Mda, interesant până aici. Tinerețe, viziune, modernism. Ce treabă are asta cu Monet? Aflați acum că tot DUER sunt cei care au primit onoarea de a-l sărbători pe Claude Monet în stilul lor propriu: artă stradală. Și au făcut-o într-un mod deosebit, sub podul pe care însuși artistul l-a surprins în picturile sale cu mai bine de un secol în urmă (a se vedea mai sus).

Clădirea surprinsă de Monet se află și acum pe marginea apei, motiv pentru care portretul său nu putea primi un loc mai potrivit decât acesta, sub podul din imediata apropiere.

Reprezentarea statuii este inspirată din biserica Notre Dame de Lorette Paris, unde artistul a fost botezat, însă în locul aripilor de înger, DUER a plasat discret un buchet de flori, în memoria lui Monet care le îndrăgea mult și le surprindea adesea în picturile sale.

Personal, sunt impresionată atât de actul artistic și susținerea pe care acești tineri o primesc, dar și de respectul pe care îl au trecătorii față de astfel de manifestări stradale. Desenele de tip graffiti pot fi o pată de culoare în decorul cenușiului rutinier, aferent procesului de urbanizare.

Sper să vă placă și vouă aceste imagini, măcar la fel de mult precum îmi plac mie, căci și dacă aș trece zilnic pe lângă ele, tot le-aș privi cu interes.

MN: Alte gânduri scrise atât de inspirat de Liliana Pintilie, corespondenta noastră dragă din ”Nordul îndepărtat” și publicate de Mangalia News, sub genericul ”La pas, prin Țara lui Moș Crăciun”, puteți descoperi aicihttps://s9.ro/1b09.

Vă invităm să citiți și Mangalia Street Art Festival – pledoarie pentru Arta urbana de calitate.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply