Cornel Udrea: Timp e destul, vremea s-a împuținat. De aceea se grăbesc oamenii să ajungă nicăieri, fiindcă niciunde nu-i mai bine ca nicăieri. Mi-a murit clepsidra de foame! Du-te, să-ți dea Marea demîncare, nisipul ăsta nu ți-l dau, este tot ceea ce mi-a mai rămas din pustiul ce îl aveam în grijă. Vezi cum treci drumul: umblă ca bezmeticele niște ceasuri fără limbă. Dacă te văd, vor da vina pe tine, pentru că macină în gol și că și-au pierdut dreptul de a gospodări timpul.
Așa și cu vina tuturor, pentru că în 30 de ani nu s-au ocupat de sistemul de sănătate, ba mai mult, s-au folosit de el, de ceea ce dădea cu țîrîita, un pat de spital cu cearceaful umed și mirositor, o urmă de mîncare, într-o farfurie de aluminiu, ca la pîrnăiașii cei mai deznădăjduiți, dar daaaarnic, peste măsură, cu o infecție letală, cu cîte-un foc sub bolnav, cu cîțiva copii care n-au apucat la țîța mamei să învețe abecedarul laptelui. De vină, bineînțeles tot noi, și pentru cei arși în colectiv, că de unul singur ajungi doar făclie și luminezi puțin. Niciunul dintre tîlhari, după gratii. Ba mai mult, unul se reașează în jilțul de primar, uitîndu-se voios, drept în ochii tăi osteniți de atîtea mirări.
Nimeni și Nimic au fost frații noștri. Unii ne-am ales cu nimic, alții au plecat nicăieri, să își afle rostul. De aici începe timpul să ne aducă aminte că sosit vremea…
Mangalia News, 17.11.2020.