Zilele Toamnei – Târgul recoltelor de sezon, la Mangalia, în perioada 9-13 octombrie

0
1540

Primăria Mangalia organizează, în perioada 9-13 octombrie, târgul recoltelor de sezon, intitulat “Zilele Toamnei”. Locul de expunere şi vânzare a produselor agroalimentare este Piața Republicii din Mangalia, unde, timp de cinci zile, mai mulți comercianți din Mangalia, din județul Constanța, dar și din țară, își vor expune produsele, la prețuri accesibile pentru orice buzunar.

Locuitorii Mangaliei au posibilitatea să achiziţioneze preparate tradiţionale din carne, lapte, brânzeturi, fructe, legume, dar şi dulciuri tradiţionale, precum şi produse naturiste, la prețuri  avantajoase. De asemenea, la Târgul de toamnă, se vor afla și comercianți cu produse viticole.

Cu acceași ocazie, în zona de desfășurare a târgului, vor avea loc spectacole folclorice. În fiecare zi de târg, pe scena exterioară a Casei de Cultură, începând cu orele 16:00, vor întreține atmosfera cu muzică populară și de petrecere, artiști locali și ansambluri folclorice.

Joi, 10 octombrie, pentru toți cei prezenți la eveniment, va susține un recital folcloric îndrăgita interpretă Brândușa Covalciuc Ciobanu.


Mangalia News, 07.10.2019.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply