RETETA FERICIRII. Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat sensul și însemnătatea vieţii. A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universul, scrie gandul.info.
Profesorul Constantin Dulcan şi-a propus să desluşească misterul care-l măcina, mânat de sfaturile tatălui său, care n-a putut să meargă la şcoală din cauza situaţiei familiale, dar care şi-a dorit ca măcar copiii lui să-şi construiască un viitor prin învăţătură, spunându-le tot timpul: “Stau desculţ o viaţă întreagă, ca voi să învăţaţi carte. Nu ştiţi ce înseamnă să-şi bată joc de tine unul mai prost decât tine”.
“Vedeam, ca orice copil la ţară, că te trezeai de dimineaţă, plecai la munca câmpului, cu vitele, veneai acasă, mâncai, te culcai. A doua zi, la fel. Zi de zi să faci asta, asta-i viaţă?! Dar de ce, de ce trebuie să se nască omul? Şi prima întrebare a fost: Ce sens are viaţa? “, povesteşte Constantin Dulcan.
După liceu, s-a înscris la Facultatea de Filosofie. Aici, Dumitru Constantin Dulcan şi-a obţinut prima diplomă.
“Când am ajuns în India, am rămas uimit că filosofia lor este o filosofie a omului de pe stradă, nu ca la noi, rezervată elitelor universitare. Pentru indian, filosofia devenise o modalitate practică de existenţă, în timp ce pentru mine era o chestie care mă ajuta să strălucesc într-un salon, dar în afară nu mă ajuta cu nimic. Nu puteam să înţeleg natura la nivel intim, biologic. Şi mi-am spus: acum fac asta, când termin, fac medicina”, povesteşte Constantin Dulcan.
Aşa a şi făcut. A ales un domeniu al medicinei care să-l ajute să obţină răspunsul la întrebarea esenţială pe care şi-a pus-o încă din copilărie – Ce sens are viaţa?
“Alegerea medicinei a pornit de la un comandament de ordin informaţional. Am voit să ştiu, a fost fundamental să cunosc. Să cunosc lumea la nivel biologic, intim, ca motivaţie fundamentală şi dincolo, cultura ca motivaţie spirituală. Ai două laturi, spiritul şi corpul, organismul. Asta m-a ajutat foarte mult. Pe urmă, când am luat secundariatul, puteam să iau boli interne la Piteşti. Ar fi fost fericiţi părinţii. Mai erau neurologia şi psihiatria la Craiova. Am luat neurologia pentru că am zis că aici pot avea un drum mai personal. Şi aşa a fost. N-aş fi înţeles atât de multe dacă nu eram neurolog”, îşi aminteşte Constantin Dulcan.
“Pentru mine, fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine”.
“Cu toţii avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există şi multă bucurie, dar şi enorm de multă tristeţe. Întregul ţel al vieţii mele a fost acela de a găsi un sens al lucrurilor”, completează acesta.
A găsit sensuri diverse. A înţeles că viaţa noastră este formată din ceea ce gândim şi ceea ce simţim, că unul dintre sensurile vieţii, finalitatea spre care tind toate acţiunile noastre este fericirea: “Fericirea este un sens al nostru şi are sensuri multiple. Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine. Fiecare dintre noi poate avea o formulare a ideii de fericire. Trebuie să facem o diferenţă între bucurie şi fericire. Fericirea este, după opinia mea, un obiectiv, o ţintă, o finalitate a tot ceea ce este fiinţă pe lumea asta, cu diferenţa că o fiinţă umană, dispunând de o raţiune, trăieşte fericirea, sentimentul acesta al satisfacţiei depline atât în planul raţional, cât şi în planul afectiv. Bucuria este plăcerea minţii, în timp ce fericirea merge mai adânc, la bază, la fundamentele sufletului, unde putem vorbi de o fericire a spiritului, care înseamnă mult mai mult decât nivelul imediat al gândirii.”
Profesorul consideră că dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii şi dă exemplu iubirea adolescentină, ca pe una dintre cele mai marcante experienţe ale vieţii.
“Fericirea este o stare de spirit, o stare în care vrei, nu vrei, trebuie să intre şi inima şi afectivitatea, profunzimile tale afective, acolo unde este esenţa ta. Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii”, spune Dulcan.
Nivelul superficial, cu furtunile, nivelul profund, cu pacea
Şi totuşi, cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor? Profesorul Dulcan consideră că este o chestiune de percepţie.
“Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să ne păstrăm un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat.
Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau ne-entuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: «Nu pot, e amară». Păi, fă-o dulce, dacă e amară.”
Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului
Mangalia News, 03.08.2019.
