Dr. Simona Tivadar: ‘Ţara e confiscată de ţoape şi infractori. Din popor au rămas ciurucurile, neputincioşii, nişte dinozauri ca mine şi nişte tineri entuziaşti’ 

0
1321

Dr. Simona Tivadar, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice, așa cum îi place să se recomande, a răbufnit, într-o postare pe contul său de Facebook în care își exprimă tristeţea şi neputinţa în faţa exodului oamenilor capabili şi bine pregătiţi profesional din România către alte țări, în urmă lor, locurile fiind ocupate numai de ciurucuri.

”Asta o să fie una dintre rarisimele mele postări de jale: constat în fiecare zi că sunt contemporană cu dispariţia poporului român, aşa cum îl ştiam eu. Cei mai harnici, mai întreprinzători, mai serioşi şi mai blînzi oameni au emigrat si continuă să plece masiv, de la cel mai bun căpşunar sau dulgher până la cel mai bun medic sau cea mai strălucită minte de savant; e un exod înspăimîntător.

Ţara e confiscată de ţoape şi infractori şi nu ştiu care e o specie mai dăunătoare. Din popor au rămas ciurucurile, neputincioşii, nişte dinozauri ca mine şi nişte tineri entuziaşti care ţin şandramaua, să nu ne cadă în cap.

Sigur, actualii conducători nu sunt veşnici. Sigur, în ţara asta bogată şi frumoasă o să vină încet alte neamuri, mai întâi ca să muncească, apoi ca să o asaneze şi să o respecte aşa cum poporul actual nu o face: poate asiatici, poate africani, poate sud-americani, cine ştie? Şi o să existe o altă populaţie, care o să devină un popor în adevăratul sens al cuvântului.

Aş fi preferat să fiu contemporană cu sfârşitul lumii, măcar era aceeaşi soartă pentru toată omenirea. Aşa, mă uit cu jale cum se zbate în chinurile morţii poporul meu în timp ce alte popoare evoluează spre mai bine, capabile să supravieţuiască istericilor sau ticăloşilor efemeri istoric. Probabil noi am ieşit prea secătuiţi de puteri din dictatură ca să facem faţă unei alte pecingini istorice.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sper să se inventeze criogenia în decursul vieţii mele, mi-aş dori foarte mult să mă trezesc peste două-trei sute de ani şi să văd cine populează aceste pământuri. În ceea ce priveşte sfârşitul, nu mai am nici un dubiu. Şi spun asta fără pic de patetism, rece ca un cercetător care studiază un experiment ştiinţific. Cartea de istorie e nemiloasă, va consemna şi felul în care am decăzut şi cauzele pentru care s-a întâmplat asta. Mi-aş fi dorit să nu se întâmple în decursul vieţii mele“, a scris dr. Simona Tivadar, pe Facebook. (sursa: 2daynews.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply