Misiune îndeplinită în Afganistan. „Sunt 203 zile de când nu mi-am văzut copiii“

0
1169

Misiune îndeplinită în Afganistan. „Sunt 203 zile de când nu mi-am văzut copiii“.

203 zile departe de casă, copii, soţii, iubite, părinţi, fraţi. Zeci de cartuşe, două arme mereu încărcate şi o vestă de 25 de kilograme permanent în spate şi o misiune îndeplină cu succes. Zece militari români care au stat şase luni în Teatrul de Operaţii Afganistan s-au întors acasă. Şi au ce le povesti celor dragi. Pentru curajul lor, cu toţii au fost decoraţi cu Emblema de Onoare a Forţelor Terestre şi Emblema de Merit în Slujba Păcii.

Cazarma Batalionului 348 Apărare Antiaeriană „Dobrogea” din localitatea Murfatlar a găzduit, ieri, ceremonia de repatriere a celor zece militari recent întorşi la începutul acestei săptămâni din Teatrul de Operaţii Afganistan. Veseli, permanent cu zâmbetul pe buze şi foarte bronzaţi. Aşa i-am găsit pe cei zece pe platoul cazarmei, alături de comandaţi şi de colegii lor. Cu toţii au raportat „Misiune îndeplinită!” şi au venit chiar şi cu cadouri pentru superiorii lor. Le-au oferit căni inscripţionate şi plachete care să le amintească de misiunea lor. 

„A fost o misiună plină de noi provocări deoarece, pe lângă cunoştinţele de specialitate necesare, a trebuit să lucrăm cu militari afgani, deosebit de antrenaţi în luptă. După şase luni în care zi de zi ne-am deplasat cu maşini de luptă, elicoptere şi avioane, iată-ne astăzi aici sănătoşi, voinici şi dornici de afirmare. Poate că experienţa acumulată va contribui mai mult la dezvoltarea obiectivelor armatei României. În numele echipelor de consiliere ale Comandamentului TAAC Nord vă raportez: Misiune îndeplinită”, a rostit locotent colonel Dumitru Silviu Gimiga, şeful Echipei de consiliere.

În cadrul misiunii NATO Resolute Support, militarii au executat misiuni specifice de consiliere a personalului Armatei Naţionale şi Poliţiei Naţionale Afgane pe diferite domenii de activitate, privind planificarea şi conducerea instrucţiei la nivel tactic şi operativ. Dincolo de provocările specifice unui teatru de operaţii, militarii au avut de înfruntat condiţiile dificile de climă şi, mai ales, dorul de cei pe care i-au lăsat acasă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„În urmă cu aproximativ şase luni ne luam la revedere de la cei dragi. Am avut privilegiul şi onoarea de a conduce o echipă de excepţie, cu militari tineri şi foarte bine pregătiţi. Însă, un element foarte important a fost sprijinul permanent al familiei”, a mărturisit locotenent colonel Olimpiu Golea, şeful Echipei de consiliere TAAC Sud. 

Pentru curajul lor şi dăruirea cu care îşi servesc ţara, cei zece militari au fost decoraţi, în cadrul ceremoniei de ieri. Locotenent colonel Dumitru Silviu Gimiga, căpitan Marian Stoica, căpitan Daniel Vijulie, căpitan Mihai Tănăsele şi plutonier Neculai Constantin Emilian au primit Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, iar locotenent colonel Olimpiu Golea, maior Mihai Ţupu, maior Octavian Remus Oprea, plutonier adjutant Dorin Constantin Alupoaie Stroie şi plutonier major Dumitru Gerasel Torcaru au primit Emblema de Merit în Slujba Păcii, clasa a III-a. 

„Cu zeci de cartuşe, două arme şi vesta de 25 de kg în spate”

„Zi de zi, ne-am urcat în elicoptere, ne-am deplasat cu maşini de luptă şi avioane în unităţile militare din cele nouă provincii din zona de nord, unde am desfăşurat fiecare, pe linia specialităţii, exerciţii, şedinţe, consiliere, le-am împărtăşit tot ceea ce am învăţat de 20 şi ceva de ani de când servim patria. A fost greu, pentru că zi de zi am avut în faţă oameni străini, care au luptat de-adevăratelea în Afganistan. A supravieţui acolo este un lucru foarte greu, deoarece chiar şi prietenul tău poate deveni un inamic de la o zi la alta. Acolo nu este o lume normală, ca a noastră. Zi de zi, aveam asupra noastră foarte multe cartuşe, două arme şi o vestă de 25 de kilograme. Eram în pericol în orice moment”, povesteşte lt. col. Silviu Gimiga.

Căpitan Mihai Tănăsele, aflat la cea de-a treia misiune în Afganistan, ne-a mărturisit că, atunci când se află acolo, evită să cântărească riscurile permanente. „În momentul în care suntem acolo, încercăm să nu ne gândim tot timpul la pericolele care ne pasc, pentru a nu ne lua mintea de la misiunile noastre. Încercăm să ţinem teama acolo, în spatele minţii, şi să ne facem treaba cât mai bine posibil. Însă, da, pericolul este tot timpul prezent. Uneori se materializează, alteori nu, dar mereu este acolo”, ne spune militarul. 

„Am câştigat nouă fraţi!”

Cele şase luni departe de casă, familie, prieteni au fost dificile pentru toţi. „În astfel de experienţe câştigi nişte fraţi. Faptul că trăieşti cu nouă alţi colegi, timp de şase luni, ei îţi devin fraţi, pentru că ne ajutăm în momentele grele. Întotdeauna când eşti departe de casă, familia este cea de care îţi este dor”, ne-a dezvăluit şi căpitanul Marian Stoica, tatăl a doi băieţi de şapte şi trei ani.

Tot tată a doi copii, maiorul Nicu Emilian abia aştepta ca, imediat după ceremonie, să plece acasă, la Râmnicu Vâlcea. „Sunt 203 zile de când nu mi-am văzut copiii. Băiatul are 12 ani şi este foarte bucuros şi abia aşteaptă să îi povestesc. Le-am ales cadouri mai diferite, costume specifice afgane, pentru copii, dar care, probabil, în timp, le vor aminti că le-au fost aduse de tatăl lor dintr-o zonă foarte îndepărtată”, ne-a declarat militarul, cu vocea tremurată de emoţie şi dor.

Mai mult, în cugetliber.ro, Autor: Andreea PERHAIŢĂ, Joi, 14 martie 2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply