În primul rând ar trebui să fac o precizare (nu vedeți că toate personalitățile importante invitate la televiziuni simt nevoia, la început, să facă “o precizare”? Dacă ar răspunde de la început la întrebarea moderatorului… /moderator (din DEX) persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți /…, ar fi o dovadă de “repezire asupra subiectului”…, așa că, având răgazul “precizărilor”, invitatul se poate “alinta introductiv”, poate face… cum s-ar spune… câteva “fițe nevinovate”. (Fiindcă nimeni nu ar putea bănui, chiar de la început, că acest invitat se poate „alinta” un pic, în timp ce el gândește “eu sunt un invitat prea important ca să răspund așa, de-a dreptul… trebuie să las audiența să aștepte…, să creez un orizont al așteptării… în timp ce prin “alintul introductiv” pot să ofer informații prețioase despre mine, despre cât de prețios sunt și câtă favoare fac emisiunii / moderatorului/ că am acceptat să vin” etc. etc).
Nisipul de sub tălpile mele se încinge încet, în curând va trebui să mă duc în valuri să mă răcoresc. Până atunci, voi continua discuția cu tine, draga mea G, fiindcă acum, pe plajă, se poate discuta orice, dar mai ales subiecte “de vacanță”, la care nici nu e nevoie să îți pui prea mult neuronii la contribuție (fiindcă nimeni nu are pretenția să discutăm filosofie, regulamente, directive și acte legislative europene sau americane, problematica terorismului sau migranților), dimpotrivă, neuronii trebuie lăsați să zburde fiindcă sunt și ei „neuroni în vacanță” pe plaja aceasta din M. (Miami, Myanmar sau Mangalia), acum aș vrea să te întreb ceva legat de vedete (vedetele din vremea mea, evident, sunt convins că despre multe dintre ele, tinerii aceștia luminoși și rupți de realitate, care trec pe plaja cu capul scufundat în căști și cu ochii pironiți în telefoane nici nu au auzit… Mircea Crișan, Constantin Drăghici, Doina Badea, Dan Spătaru…
– Doina Badea (răspunzi tu la întrebarea mea, dar vii și tu cu o precizare…, deși nu ești la început de emisiune, nici de vacanță, nici de lume… ”Îmi amintesc că mama fredona din Doina Badea „Cânta un matelot…”, iar eu, veselă și fericită, fiindcă mama uneori croia, repetam după ea „Cânta un matelot la probă”… (Aici vom da o șansă celor care nu au ascultat-o niciodată pe Doina Badea ”să facă o probă”):
Mă duc în valuri și mă gândesc că din toate, după toate, dincolo de toate, nu va mai rămâne decât nisip… este un motiv vechi, interpretat magistral de către Kansas – “Dust in the Wind“…, o melodie care te ia și te duce, nimic nu pare sigur, nimic nu este sigur, doar vocile acelea care îți amintesc:
Same old song, just a drop of water in an endless sea,
All we do crumbles to the ground though we refuse to see…
Dust in the wind,
All we are is dust in the wind…
– Mircea Crișan nu a fost poate cea mai mare vedetă a timpului său, dar a reușit să interpreteze magistral un final de Revelion (1964), eram tineri, eram copii, ni se părea că a reușit atunci să atingă apogeul carierei sale… Că acest om, acest actor avea tot ce și-ar fi putut cineva dori… Undeva, pe Internet, găsesc o informație seacă: În 1968, cu ocazia unui turneu la Paris, la teatrul Olympia, a rămas în Occident și s-a stabilit ulterior în Germania.
Se pare că libertatea nu putea fi „importată“ în România, nici măcar pentru un Artist Emerit (titlu conferit în 1964 „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”).
– Da, spui tu, de Mircea Crișan vorbeau părinții, eu nici nu eram născută când el a plecat din țară…
– Dacă aș putea, aș desena pe nisip un ecran de televizor și ți l-aș arăta pe Mircea Crișan,
sau pe Constantin Drăghici sau pe Toma Caragiu sau…
În curând va veni toamna, peste plaje nu vor mai exista urmele noastre, nici amintirile noastre… Tot ce va rămâne este acest text, în care am îngropat amintirile noastre, discuția noastră despre vedete, iubirea noastră, speranțele noastre, totul, nimic… Poate o melodie galbenă, poate o frunză impecabil de tristă, poate acest cântec…
Dar undeva, departe, marea va rămâne mereu la fel, chiar după ce noi nu vom mai exista, precum în acest videoclip senzațional, marea, divinitatea noastră de o vară la M. (Miami, Myanmar sau Mangalia), acum aș vrea să te întreb ceva legat de vedete, acum aș vrea să te întreb ceva legat de nisip, dar mâna ta se atinge de mâna mea și îmi șoptești, parcă dintr-o altă lume: „Marea…, nimic altceva…”.
Ioan Iacob, august, 2018, pe plaja de la M.
Mangalia News, 25.08.2018.
