Elevi din Republica Moldova, în vizită la Mangalia, în cadrul proiectului de parteneriat educațional intitulat ”De la Nistru pân-la Mare”

0
1311

O delegaţie de elevi moldoveni se află în aceste zile la Mangalia, vizită ce se înscrie în proiectul de parteneriat educațional intitulat ”De la Nistru pân-la Mare”, prilejuit de Centenarul Marii Uniri.

Grupul de elevi ai claselor a IV-a de la Gimnaziul ,,A. Lupașcu” Volovița / Soroca, împreună cu elevii parteneri din cadrul Școlii Gimnaziale ”Gala Galaction”, însoțiți de directorii celor două instituții școlare – prof. Adriana Popescu și prof. Svetlana Rahimov, precum și de alte cadre didactice și părinți, au vizitat Primăria şi au avut o întâlnire cu primarul oraşului, Radu Cristian.

În cadrul întâlnirii, primarul Mangaliei a vorbit elevilor despre obiectivele turistice care pot fi vizitate atât în Mangalia, cât și în stațiuni. Totodată, edilul a mulţumit oaspeţilor că au fost interesaţi să cunoască Mangalia şi vestigiile istorice din Dobrogea. La rândul lor, oaspeții de peste Prut au mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect, menţionând ospitalitatea cu care sunt primiţi pe parcursul vizitelor.

De asemenea, copiii au avut prilejul să cunoască patrimoniul cultural și istoric al Mangaliei și împrejurimi, să meargă la plajă, să se plimbe cu vaporașul și să viziteze mai multe obiective turistice din oraș și stațiuni, precum și Delfinariul și Planetariul din Constanța.

Conform cadrelor didactice din cele două țări partenere, scopul acestui parteneriat îl constituie promovarea unității de credință, de neam și de cultură, având drept obiective constituirea unei echipe de profesori și elevi, care să promoveze același ideal, oferirea posibilităţii de a cunoaşte diferite aspecte ale vieţii din mediul rural/urban pentru copiii implicaţi în proiect, promovarea dialogului şi a comunicării între elevii celor două şcoli implicate în acest proiect, dezvoltarea cooperării şi colaborării între cadrele didactice, dar și organizarea de activităţi educative extraşcolare cu tematică specifică.

Proiectul se derulează timp de doi ani, promovând idealul de credință în unire, tradițiile și obiceiurile comune și păstrarea neîntinată a portului popular.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 24.08.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply