Idiograţia sau Mica Românie. Episodul 2 din ‘Demehașiste, Schițe interzise’ – Sebastian Ursu

0
1118

Idiograţia sau Mica Românie.

Ideal ar fi să ştii
Ce idiot să susţii,
Dacă vrei ca el să fii…

Deci, dacă ar fi să te gândeşti la politică, dom’le, nu orişice mațe-⁠fripte se poate considera pioner în domeniu, însă am dedus că orişice pioner se poate considera mare politician. Trebuie însă musai să fi fost pioner la bază, că alte „dicstincții” nu-⁠ţi trebuie. Aşa şi la noi în domeniu. Să vezi şi să nu crezi… Orişice economist poate fi şi desenator în Design, orişice inginer poate fi şi jurist, cu o singură condiţie… să fie dotat cu o viziune „idiogmatică”.

Dacă nu ştii ce e „idiogmatica”, atunci să te luminez, frate, că poate ai talent sau vei fi avut într-⁠o perioadă… de care nu îţi mai aduci aminte. Deci, idiogmatica este ştiinţa care se ocupă cu idioţii care n-⁠au somn noaptea şi vin cu idei dimineaţa… Asta ar fi un înţeles, iar altul ar fi… ştiinţa care se ocupă cu implementarea ideilor unor idioţi constant mediocri la alţi idioţi mediocri con­stant.

Domnule… şi, dacă ne lărgim orizonturile, putem să gândim cu bună ştiinţă că idiogmatica dă naştere la idiograţie, ca formă de conducere actuală. Dar nu-⁠i bai… Poţi liniştit să te aliniezi şi la noile cerinţe, trebuie doar să fii idiot sau să fii în graţiile cuiva… idiot.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Şi, să nu crezi că vorbesc aiurea-⁠n tramvai, ştiu ce zic… La noi, navaliştii, mă-⁠nţelegi, idiograţia se învaţă încă din scutece, orice boboc se transformă, culmea, în nimfă… Creaturile alea „simpatice”, care se transformă în insecte adulte după un stagiu mai amplu de aprofundare… Mai sunt şi lingfele care rămân la stadiu de nimfă pupătoare din plăcere, însă aceştia nu depăşesc niciodată stadiu de viermuşi.

Ca să intri în miezul problematicii, frate, îţi trebuie simț critic, care, deşi se zice, totuşi nu e pe cale de dispariţie, ţi-⁠o spun cu mâna pe inimă. Uite – „Politica porţilor deschise” nu este altceva decât un fel de represalii părinteşti pentru pedepsirea plozilor care nu au o direcţie… „Aici o să ajungi dacă nu pui mâna pe carte… Sablator la registratură, sau, mai rău, jurist în pro­ducţie…”

Sau politica de „haw-⁠haw” a sindicalizaţilor. Domnule, unii zic că ăştia „e mare problemă”, numai un ochi autorizat nu-⁠şi dă cu presupusul, ştie exact. Lup în blană de oaie s-⁠a mai văzut, să fim serioşi.

Una dintre politicile cu mult impact între mai-⁠marii com­paniei este „număratul oilor pe căprării”. Domnule, dacă eşti şef şi nu soliciţi de trei ori pe zi numărul patrupedelor pe specie, pedigree şi orientare „politică”, eşti terminat. Nu eşti la zi. Măi băiatule, dacă nu eşti la zi şi vine Mai-⁠marele boss şi întreabă şi nu ştii, te trimite în staul şi pe tine, instant. Trebuie să înţelegi statistică frate, să o simţi în tine pe numărul total de capete, pe obiceiuri, pe caractere, pe gusturi, pe orientări şi pe ce îţi mai vine în minte. De ce? Păi, dacă întreabă şi nu ştii. Chiar dacă nu întreabă, dă-⁠i încărcare la „subordonat”, că altfel cum îl ordonezi? Şi lovitura finală poţi să o dai chiar tu… Şefule, am numărat şi pe sex, că nu se aşteaptă să fii aşa de inteligent.

Ca să nu mai vorbim de politica virgulei sau politica tonului, înrudite oarecum, care dezarmează orice intelect. După două-⁠trei şedinţe din astea, nici el nu mai ştie ce e, şi faci ce vrei din el.

Dar cel mai mult îmi place politica „funcţia doboară gra­dul”… Păi, să-⁠ţi zic. Că n-⁠o să îţi crezi urechilor. La stadiul de patrupedă n-⁠ai nicio dungă pe cască, că de… eşti la început. Însă, după un timp, poţi să avansezi la gradul de secretară, de exemplu, apoi la secretară superioară, sub-⁠secretar de stat, secretar de stat, ministru de secretariat şi în cele din urmă sfătuitor. Ca să vezi dom’le… La prima vedere ţi se pare o ierarhizare ascendentă, dar nu e aşa. Că o secretară superioară cu funcţie de leader îl face pe sub-⁠secretarul de stat fără funcţie… Mie personal îmi place…, mai ales că toate gradele sunt pe dungile de la cască. Şi se observă cu ochiul liber când una cu două dungi subţiri ordonează o dungă lată, şi e clar ori e mai mare în funcţie, ori… are funcţia mai mare cu acte în regulă.

La noi, la navaliştii demehaşiști, frate, găseşti tot felul de oameni şi oameni competenţi, de vrei. Avem… sigur avem câţiva. Da’ trebuie să îi găseşti, că ăştia nu se-⁠arată. Ăştia sunt cel mult secretara superioară, dar fără funcţii… că nu vor să răspundă pentru ideile altora şi în general nu cred în nimic, că sunt atei. Că vezi tu, la ăştia n-⁠a mers marea spălare decât până la imunizare. Dar compania, în marea ei mărinimie, îi ţine şi pe ăştia, că sunt inofensivi.

Nu mai ştiu când, zilele astea, iese un dungat de la sediul sindicalizaţilor, că şi ăştia tot pe dungi sunt, omule (pentru cei care-⁠nţeleg), şi urlă: „Asta-⁠i mica Românie! Aşa nu se mai poate!” Păi… mă uit la el nedumerit şi întreb: „Păi, şi dacă era mare, cum era?” Păi, era mă, îmi spune, că, dacă ar fi fost mare, erai şi tu ceva… înţelegi? Înţeleg, răspund… Are dreptate omu’ – dacă era mai mare şi şansele erau mai mari…

Ptiu, şi era să uit de jurnalul şuşotelilor raportat până la nivel superior. Asta e cea mai tare politică de sacrificiu HR. Mai-⁠marii bossi aruncă o idee idiogmatică incognito, HR-⁠ul, fără să ştie, culege informaţia din producţie o pune pe hârtie şi o raportează. Tare chestie, dom’le, poţi să faci orice cu asta…

Ca la noi la nimeni… Are dreptate, dom’le, ăsta cu mica Românie… mici şanse de avansare.

Sebastian Ursu, Mangalia.


Cu acordul autorului și al Editurii Coresi Publishing, cotidianul online Mangalia News publică mai multe episoade cu Schițe interzise din cartea ”DEMEHAȘISTE”, semnată de Sebastian Ursu, el însuși un fost demehașist.🙂

Episodul anterior – Plictiseală mare, poate fi citit aici.

Pentru a-și procura volumul DEMEHAȘISTE – Schițe interzise, cititorii din România pot folosi acest link al Editurii Coresi. De asemenea, pot veni direct la Editură, pot suna la telefonul 0722 156 408, sau pot scrie la [email protected] sau [email protected]


Mangalia News, 21.08.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply