Sebastian Ursu – DEMEHAȘISTE,
Schițe interzise – Plictiseală mare!

0
164

 

DEMEHAȘISTE – Sebastian Ursu – Schițe interzise.

   Această carte este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Personajele şi întâmplările sunt fictive şi orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare… Personal, nu intenţionez să prejudiciez moral sau material sau să aduc atingere demnităţii vreunei persoane fizice sau juridice, dimpotrivă, doresc să aduc în prim-plan aspecte hilare dintr-⁠un mediu complex în care omul se poate manifesta…

Plictiseală mare

Să-⁠ţi spun sincer, mi se pare,

Fără vreo justificare,

Că e plictiseală mare,

Şi la munte şi la mare…

   Plictiseală mare, prietene… oricât ai susţine că mai bine e acasă decât la serviciu, dă-⁠mi voie să te contrazic. Niciunde nu e mai bine ca la muncă… Ehehe… să nu te gândeşti neapărat că munca e brăţară de aur care se moşteneşte din tată în fiu, iar eu aş fi un habotnic din acela care nu ştie să facă altceva „mai util”… să fim serioşi… Şi eu, la fel ca mulţi alţii, nu pierd niciun moment de libertate legitimă în care să nu fac mai nimic… „dar de cali­tate”… pe banii companiei, care şi-⁠aşa abia dacă se mai numeşte salariu, darămite salariu decent. Politică de HR dom’le, dar asta e altă istorie…

   Faţă în faţă cu eul meu, de cele mai multe ori roşesc, inventez scuze inutile, iar întrebările directe le evit… Păi şi cum aş putea să răspund la… „…şi ce te reţine de stai?… Dacă eşti aşa de bun de ce nu pleci?” Mi se par nişte întrebări tendenţioase, care nu îmi alimentează decât raţionamentul obsesiv distructiv. Şi totuşi, în concluzie, am aflat de ce stau… Pentru că e ceva aparte în com­pania asta şi îmi place… La muncă nu mă plictisesc niciodată, domnule!

   Să îţi explic avantajele unei multinaţionale fanariote pe profil naval… De ce fanariote? N-⁠am găsit altă rimă… da’ ştiu că nu are nicio legătură cu conducerea companiei, în afară de faptul că toţi au ochii albaştri… dar să nu intrăm în detalii care să pună la încercare minţile întortocheate ale unora cu vreun soi de rasism nedovedit.

   Pentru început, să facem cunoştinţă. Din punct de vedere profesional sunt „jurist construcţii navale”. Dacă te întrebi de unde titulatura, îţi voi răspunde că nu eşti pregătit în ştiinţe navale ca să vorbeşti. O fi… da… poate că nu există cod COR pentru astfel de meserie însă era cât pe ce să schimbăm istoria şi să introducem noi meserii în nomenclator. Asta pană de curând, când am avut ghinionul să avem cât mai puţine comenzi, şi în acest fel să dispară multe titulaturi… împreună cu oamenii.

   Şi am avut multe… îmi amintesc de economist scheduler, tehnician în resurse umane, inginer în resurse umane, electrician HR, funcţionar administrativ în Design, picol în Design, maistru necalificat sau Manager necalificat (daţi-⁠mi voie să-⁠l scriu cu majusculă). Asta da companie internaţională. Diversitate, dom’le, la nivel mondial.

   Şi chiar nu poţi să te plictiseşti într-⁠un astfel de mediu din poziţia mea. Cunoşti oamenii mai bine ca oricine. Problema e că la jurist nu vin tocmai cele mai bune caractere, dar cine eşti tu să judeci omul după caracter şi apoi de ce să îl judeci când trebuie în prealabil să faci o cercetare disciplinară… ca la carte…

   Cafeaua de dimineaţa este de departe cel mai bun recon­fortant moment al zilei… Gândeşte-⁠te!… Un amalgam de persoane care îţi dau o stare euforică extraordinară… într-⁠adevăr indusă şi de deşeurile de vopsea care plutesc în aer de la hala de vopsitorie din apropiere, foişorul din lemn reciclat – „eco-⁠foişorul”, cum putem să îi mai spunem –, miasmele de mâncare gătită care se scurg din cantina din față, izul de CO2 care scapă de la „șlauf-⁠ul” uitat în apropiere, toate acestea şi glumele neaoşe de şantier rostite aspru, navalist, îţi provoacă transformarea în fiara care se luptă cu fiarele timp de 8 ore pe zi.

   Ai putea avea impresia că nu sunt condiţii umane, însă, ca să înţelegi, trebuie să fii un navalist demehaşist pur sânge (ăştia sunt „mai specialişti”, dom’le, au un haw-⁠haw mult mai perfor­mant şi s-⁠au şcolit în afară în câteva rânduri). Navalistul demehaşist este o rasă foarte dură, rezistentă, dar plină de umor, păcat că speranţa lui de viaţă este scăzută, fiind supus unui ciclu de transformări adiţionale radicale pe parcursul întregii cariere.

   Pardon… Dacă tot veni vorba, nu e nevoie de prea mult efort ca să citeşti în ochii compatrioţilor din breaslă îndârjirea, determinarea şi spiritul de echipă… nu te mint cu nimic… Suntem căliţi prietene, facem vapoare, nu biciclete… Şi, ca să înţelegi, trebuie să îţi spun că am adoptat şi tehnici oculte de supravieţuire, cum ar fi darea în gât şi şuşoteala capitală. Îţi dai seama că nu s-⁠ar fi atins nivelul ăsta fără specialişti. Avem, domnule, ca să zic aşa, că unii dintre noi se nasc cu talentul ăsta. Noi nu ne permitem pupători de ocazie, avem nevoie de profesionişti frate, de cei mai buni. Şi să mai ştii că pupătorii de carieră sunt de-⁠ai noştri, ei sunt cei din linia întâi. Cum te face unul din ăsta… îţi dai seama pe urmă… dacă-⁠ţi mai dai seama…

   Sesizez că nu prea eşti pregătit să lucrezi în domeniu, părerea mea. Ai aceeaşi „privire mută şi surdă” ca Top Managementul… Mda… Da’ e greu să ajungi acolo, frăţică. Acolo sunt greii… Nu-⁠i vezi, dar ei există. E ca un fel de conştiinţă supremă care veghează binele „general”… în particular.

   Aşa ca acasă…, ce acasă? Acasă nu te veghează nimeni, nu te monitorizează nimeni şi începi să te simţi complet debusolat, parcă îţi fuge pământul de sub picioare, domnule. Cum să fie mai bine? Acasă te transformi, cumperi dulciuri la plozi… să fii un tată bun, flori la stăpâna casei… să ştie cine mai e bărbat în casă… că poate-⁠o fi uitat, mă gândesc… de la atâtea ore suplimentare… nu acasă, la serviciu, să ne înţelegem – şi asta numai dacă mai și consumi ceva, ca să îţi faci curaj… Sincer, nu mai eşti tu…

   Şi apoi e stresul… Acasă nu urlă nimeni la tine… te stresezi singur… faci tensiune… căderi de calciu… Eşti şef, dar tocmai asta nu suporţi… Şef fără subalterni? Unde ai pomenit? Să execuţi sarcini date de tine… mai bine nu faci nimic… şi-⁠apoi, dacă mai rămâi cu un dram de minte… judeci ca pe copii, n-⁠ai cum să-⁠i oropseşti… E diferenţa mare, frate. În marea familie, compania este pe primul loc… în mica familie, despre ce companie vorbim? Dacă nu ai norocul să îţi alegi o consoartă navalistă, eşti mâncat domnule… plictiseala mare. Una e să te-⁠nţeleagă din priviri… să folo­siţi acelaşi argou… gen… „Iubi… în seara asta… dăm nava la apă şi coborâm pompa-⁠n santină… nu?” şi ea să-⁠ţi răspundă „Probe de mare… facem şi testul ancorei?” şi alta e să ţi-⁠o întoar­că… „Se zice că dai la raţe în primul rând. Și vezi că nu mai eşti pe vapor, ai ajuns într-⁠un sfârşit într-⁠o casă de oameni…”

   Ei asta e… Da’ Doamne câte facilităţi ai la muncă… Pauză de ţigară, pauză de masă, pauză de ban meeting, pauză de TFT, pauză de mătură, pauză de gimnastică, mai o avansare, mai o grilă şi toate incluse în programul de lucru de 8, 10, 12 ore pe zi (cât ai norocul). Şi, ca să înţelegi mai bine, eşti evaluat şi la pauze. Şi au dreptate oamenii ăştia, domnule… cu cât eşti mai leneş, cu atât eşti mai deştept. Îţi iei o mină interesantă, dacă nu ştii cum, rămâi cum eşti, dar mai abătut, adopţi un mers elegant, dar mai cătinel, gen „mersul vaporului” uşor legănat, şi nu vorbeşti cu străinii, că eşti codat confidenţial… adică… clasificat… adică eşti praf într-⁠un cuvânt…

   Că am uitat să îţi zic… păi şi cum să îţi începi o zi normală din viaţa ta fără să dai cu mătura? Băi omule, trebuie, nu trebuie, dai, că altfel cum se menţine? Şi apoi gimnastica e esenţială şi nu aşa cum crezi, ci făcută în tandem pe muzică… Câtă bucurie… Parcă aud „Rotări de braţe”, „pas fandat” dar un altfel de pas fandat, un pas fandat asiatic, ca atunci când ai trage la rame… deşi ăştia nu prea trag la rame… am auzit… Trebuie să trăieşti asta ca să înţelegi.

   Şi mai e o chestiune… câte înveţi? Înveţi prin practică, ju­cându-⁠te… Că în majoritatea timpului unii se joacă cu tine şi te învaţă mersul piticului, sau te învaţă să vorbeşti monosilabic – onomatopeic –, de-⁠ţi rămân cuvintele-⁠n gât pentru o perioadă şi asta nu e tot, că dacă n-⁠ai auzit de mişcarea reciprocă a corpurilor, tot aici înveţi. Oricâte cunoştinţe ai avea, aici începi de la zero, tăticule… Aici se primenesc creierele prin spălare asiduă, spre deprinderea principiilor, procedurilor şi instrucţiunilor proprii demehaşiste… cu mare delicateţe.

   Şi în definitiv… Da, domnule, viaţa de navalist demehaşist e cea mai bună, chiar mai bună decât viaţa de bancher. Ce face bancherul? Ia zi? Cum doarme bancherul? Ştii? Nici eu nu ştiu, că n-⁠am fost, da’ mi se pare tare greu să fii bancher. E ca şi cum ai spune că singurul tău scop în viaţă se rezumă la bani, mă gândesc. Chiar aşa… numai la bani să te gândeşti? Demehaşistul sadea nu e învăţat cu bani, domnule, el pune suflet. Cum crezi că plutesc vapoarele alea pe mări şi oceane? În derivă? Să nu ai tu o uniformă la valoare, să n-⁠ai tu o dungă pe cască sau o centură de siguranţă lustruită care să dea bine la brâu? Nu se concepe, domnule.

   Şi să ştii că conceptul de navalist demehaşist trebuie căutat în negura timpului, stă în tradiţiile noastre timpurii, în sapa cu care iobagul întorcea pământul acum sute de ani. Nici el nu lua bani, da’ punea suflet. Şi „Gânditorul” domnule! Da, „Gânditorul”, statueta aia mică, frumoasă, care ţine mâna sub barbă de aduce a pagubă, tot demehaşist era sută la mie şi… scrierea sumeriană era tot o combinaţie de română-⁠engleză asiatică.

   Nu vreau să mai insist pe ideile şi virtuţile şi valorile şi dezideratele cunoscute sau necunoscute ale demehaşului, sau să accentuez ideologia pozitivă pasivă de înclinare profesionistă, promovată de liderii demehaşiști iluminaţi descoperitori ai mişcării ZEN în natură, că se aude şi că e pe cale de dispariţie.

   Şi, deşi sunt nave care dispar de la cheu, să ne-⁠amintim, fratele meu, că de-⁠aici s-⁠a inspirat Arhimede, când a făcut vorbire despre linia de plutire.

   Sebastian Ursu, Mangalia.


Cu acordul autorului și al Editurii Coresi Publishing, cotidianul online Mangalia News va publica mai multe episoade cu Schițe interzise din cartea ”DEMEHAȘISTE”, semnată de Sebastian Ursu, el însuși un fost demehașist. 🙂

Volumul ”DEMEHAȘISTE – Schițe interzise”poate fi procurat și de aici.


Mangalia News, 12.08.2018.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.