Sebastian Ursu — DEMEHAȘISTE,
Schițe interzise — Plictiseală mare!

0
1114

 

DEMEHAȘISTE — Sebas­ti­an Ursu — Schi­țe inter­zi­se.

   Aceas­tă car­te este un pam­flet şi tre­bu­ie tra­ta­tă ca ata­re. Per­so­na­je­le şi întâm­plă­ri­le sunt fic­ti­ve şi ori­ce ase­mă­na­re cu rea­li­ta­tea este întâm­plă­toa­re… Per­so­nal, nu intenţio­nez să pre­ju­di­ciez moral sau mate­ri­al sau să aduc atin­ge­re dem­ni­tă­ţii vre­u­nei per­soa­ne fizi­ce sau juri­di­ce, dim­po­tri­vă, doresc să aduc în prim-plan aspec­te hila­re dintr-⁠un mediu com­plex în care omul se poa­te mani­fes­ta…

Plic­ti­sea­lă mare

Să-⁠ţi spun sin­cer, mi se pare,

Fără vreo jus­ti­fi­ca­re,

Că e plic­ti­sea­lă mare,

Şi la mun­te şi la mare…

   Plic­ti­sea­lă mare, pri­e­te­ne… ori­cât ai susţi­ne că mai bine e aca­să decât la ser­vi­ciu, dă-⁠mi voie să te con­tra­zic. Nici­un­de nu e mai bine ca la mun­că… Ehe­he… să nu te gân­deşti nea­pă­rat că mun­ca e bră­ţa­ră de aur care se moş­te­neş­te din tată în fiu, iar eu aş fi un habo­t­nic din ace­la care nu ştie să facă alt­ce­va „mai util”… să fim seri­oşi… Şi eu, la fel ca mulţi alţii, nu pierd niciun moment de liber­ta­te legi­ti­mă în care să nu fac mai nimic… „dar de cali­tate”… pe banii com­pa­niei, care şi-⁠aşa abia dacă se mai numeş­te sala­riu, dară­mi­te sala­riu decent. Poli­ti­că de HR dom’le, dar asta e altă isto­rie…

   Faţă în faţă cu eul meu, de cele mai mul­te ori roşesc, inven­tez scu­ze inu­ti­le, iar între­bă­ri­le direc­te le evit… Păi şi cum aş putea să răs­pund la… „…şi ce te reţi­ne de stai?… Dacă eşti aşa de bun de ce nu pleci?” Mi se par niş­te între­bări ten­denţi­oa­se, care nu îmi ali­men­tea­ză decât raţio­na­men­tul obse­siv dis­truc­tiv. Şi totu­şi, în con­clu­zie, am aflat de ce stau… Pen­tru că e ceva apar­te în com­pania asta şi îmi pla­ce… La mun­că nu mă plic­ti­sesc nici­o­da­tă, dom­nu­le!

   Să îţi explic avan­ta­je­le unei mul­ti­na­ţio­na­le fana­ri­o­te pe pro­fil naval… De ce fana­ri­o­te? N-⁠am găsit altă rimă… da’ ştiu că nu are nicio legă­tu­ră cu con­du­ce­rea com­pa­niei, în afa­ră de fap­tul că toţi au ochii alba­ş­tri… dar să nu intrăm în deta­lii care să pună la încer­ca­re minţi­le întor­to­che­a­te ale uno­ra cu vre­un soi de rasism nedo­ve­dit.

   Pen­tru înce­put, să facem cunoş­tinţă. Din punct de vede­re pro­fe­sio­nal sunt „jurist con­stru­cţii nava­le”. Dacă te întrebi de unde titu­la­tu­ra, îţi voi răs­pun­de că nu eşti pre­gă­tit în şti­inţe nava­le ca să vor­beşti. O fi… da… poa­te că nu exis­tă cod COR pen­tru ast­fel de mese­rie însă era cât pe ce să schim­băm isto­ria şi să intro­du­cem noi mese­rii în nomen­cla­tor. Asta pană de curând, când am avut ghi­nio­nul să avem cât mai puţi­ne comenzi, şi în acest fel să dis­pa­ră mul­te titu­la­turi… împre­u­nă cu oame­nii.

   Şi am avut mul­te… îmi amin­tesc de eco­no­mist sche­du­ler, teh­ni­cian în resur­se uma­ne, ingi­ner în resur­se uma­ne, elec­tri­cian HR, fun­cţio­nar admi­nis­tra­tiv în Design, picol în Design, mai­s­tru neca­li­fi­cat sau Mana­ger neca­li­fi­cat (daţi-⁠mi voie să-⁠l scriu cu majus­cu­lă). Asta da com­pa­nie inter­na­ţio­na­lă. Diver­si­ta­te, dom’le, la nivel mondi­al.

   Şi chiar nu poţi să te plic­ti­seşti într-⁠un ast­fel de mediu din pozi­ţia mea. Cunoşti oame­nii mai bine ca ori­ci­ne. Pro­ble­ma e că la jurist nu vin toc­mai cele mai bune carac­te­re, dar cine eşti tu să judeci omul după carac­ter şi apoi de ce să îl judeci când tre­bu­ie în pre­a­la­bil să faci o cer­ce­ta­re dis­ci­pli­na­ră… ca la car­te…

   Cafea­ua de dimi­nea­ţa este de depar­te cel mai bun recon­fortant moment al zilei… Gândeşte-⁠te!… Un amal­gam de per­soa­ne care îţi dau o sta­re eufori­că extra­or­di­na­ră… într-⁠adevăr indu­să şi de deşe­u­ri­le de vop­sea care plu­tesc în aer de la hala de vop­si­to­rie din apro­pi­e­re, foişo­rul din lemn reci­clat – „eco-⁠foişorul”, cum putem să îi mai spu­nem –, mias­me­le de mân­ca­re găti­tă care se scurg din can­ti­na din față, izul de CO2 care sca­pă de la „șlauf-⁠ul” uitat în apro­pi­e­re, toa­te aces­tea şi glu­me­le nea­oşe de şan­ti­er ros­ti­te aspru, nava­list, îţi pro­voa­că trans­for­ma­rea în fia­ra care se lup­tă cu fia­re­le timp de 8 ore pe zi.

   Ai putea avea impre­sia că nu sunt con­di­ţii uma­ne, însă, ca să înţe­legi, tre­bu­ie să fii un nava­list deme­ha­şist pur sân­ge (ăştia sunt „mai spe­cia­li­şti”, dom’le, au un haw-⁠haw mult mai perfor­mant şi s-⁠au şco­lit în afa­ră în câte­va rân­duri). Nava­lis­tul deme­ha­şist este o rasă foar­te dură, rezis­ten­tă, dar pli­nă de umor, păcat că spe­ranţa lui de via­ţă este scă­zu­tă, fiind supus unui ciclu de trans­for­mări adi­ţio­na­le radi­ca­le pe par­cur­sul între­gii cari­e­re.

   Par­don… Dacă tot veni vor­ba, nu e nevo­ie de prea mult efort ca să citeşti în ochii com­pa­tri­oţi­lor din brea­slă îndâr­ji­rea, deter­mi­na­rea şi spi­ri­tul de echi­pă… nu te mint cu nimic… Sun­tem căli­ţi pri­e­te­ne, facem vapoa­re, nu bici­cle­te… Şi, ca să înţe­legi, tre­bu­ie să îţi spun că am adop­tat şi teh­nici ocul­te de supra­vi­eţu­i­re, cum ar fi darea în gât şi şuşo­tea­la capi­ta­lă. Îţi dai sea­ma că nu s-⁠ar fi atins nive­lul ăsta fără spe­cia­li­şti. Avem, dom­nu­le, ca să zic aşa, că unii din­tre noi se nasc cu talen­tul ăsta. Noi nu ne per­mi­tem pupă­tori de oca­zie, avem nevo­ie de pro­fe­si­o­ni­şti fra­te, de cei mai buni. Şi să mai ştii că pupă­to­rii de carie­ră sunt de-⁠ai noş­tri, ei sunt cei din linia întâi. Cum te face unul din ăsta… îţi dai sea­ma pe urmă… dacă-⁠ţi mai dai sea­ma…

   Sesi­zez că nu prea eşti pre­gă­tit să lucrezi în dome­niu, păre­rea mea. Ai ace­ea­şi „pri­vi­re mută şi sur­dă” ca Top Mana­ge­men­tul… Mda… Da’ e greu să ajungi aco­lo, fră­ţi­că. Aco­lo sunt gre­ii… Nu-⁠i vezi, dar ei exis­tă. E ca un fel de conş­ti­inţă supre­mă care veghea­ză bine­le „gene­ral”… în par­ti­cu­lar.

   Aşa ca aca­să…, ce aca­să? Aca­să nu te veghea­ză nimeni, nu te moni­to­ri­zea­ză nimeni şi începi să te simţi com­plet debu­so­lat, par­că îţi fuge pămân­tul de sub picioa­re, dom­nu­le. Cum să fie mai bine? Aca­să te trans­formi, cum­peri dul­ciuri la plozi… să fii un tată bun, flori la stă­pâ­na casei… să ştie cine mai e băr­bat în casă… că poate-⁠o fi uitat, mă gân­desc… de la atâ­tea ore supli­men­ta­re… nu aca­să, la ser­vi­ciu, să ne înţe­le­gem – şi asta numai dacă mai și con­sumi ceva, ca să îţi faci curaj… Sin­cer, nu mai eşti tu…

   Şi apoi e stre­sul… Aca­să nu urlă nimeni la tine… te stre­sezi sin­gur… faci ten­siu­ne… căderi de cal­ciu… Eşti şef, dar toc­mai asta nu suporţi… Şef fără subal­terni? Unde ai pome­nit? Să exe­cu­ţi sar­cini date de tine… mai bine nu faci nimic… şi-⁠apoi, dacă mai rămâi cu un dram de min­te… judeci ca pe copii, n-⁠ai cum să-⁠i orop­seşti… E dife­renţa mare, fra­te. În marea fami­lie, com­pa­nia este pe pri­mul loc… în mica fami­lie, des­pre ce com­pa­nie vor­bim? Dacă nu ai noro­cul să îţi alegi o con­soar­tă nava­lis­tă, eşti mân­cat dom­nu­le… plic­ti­sea­la mare. Una e să te-⁠nţeleagă din pri­viri… să folo­siţi ace­la­şi argou… gen… „Iubi… în sea­ra asta… dăm nava la apă şi cobo­râm pompa-⁠n san­ti­nă… nu?” şi ea să-⁠ţi răs­pun­dă „Pro­be de mare… facem şi tes­tul anco­rei?” şi alta e să ţi-⁠o întoar­că… „Se zice că dai la raţe în pri­mul rând. Și vezi că nu mai eşti pe vapor, ai ajuns într-⁠un sfârşit într-⁠o casă de oameni…”

   Ei asta e… Da’ Doam­ne câte faci­li­tă­ţi ai la mun­că… Pau­ză de ţiga­ră, pau­ză de masă, pau­ză de ban mee­ting, pau­ză de TFT, pau­ză de mătu­ră, pau­ză de gim­nas­ti­că, mai o avan­sa­re, mai o gri­lă şi toa­te inclu­se în pro­gra­mul de lucru de 8, 10, 12 ore pe zi (cât ai noro­cul). Şi, ca să înţe­legi mai bine, eşti eva­lu­at şi la pau­ze. Şi au drep­ta­te oame­nii ăştia, dom­nu­le… cu cât eşti mai leneş, cu atât eşti mai deş­tept. Îţi iei o mină inte­re­san­tă, dacă nu ştii cum, rămâi cum eşti, dar mai abă­tut, ado­pţi un mers ele­gant, dar mai căti­nel, gen „mer­sul vapo­ru­lui” uşor legă­nat, şi nu vor­beşti cu stră­i­nii, că eşti codat con­fi­denţi­al… adi­că… cla­si­fi­cat… adi­că eşti praf într-⁠un cuvânt…

   Că am uitat să îţi zic… păi şi cum să îţi începi o zi nor­ma­lă din via­ţa ta fără să dai cu mătu­ra? Băi omu­le, tre­bu­ie, nu tre­bu­ie, dai, că alt­fel cum se menţi­ne? Şi apoi gim­nas­ti­ca e esenţi­a­lă şi nu aşa cum crezi, ci făcu­tă în tan­dem pe muzi­că… Câtă bucu­rie… Par­că aud „Rotări de bra­ţe”, „pas fan­dat” dar un alt­fel de pas fan­dat, un pas fan­dat asi­a­tic, ca atunci când ai tra­ge la rame… deşi ăştia nu prea trag la rame… am auzit… Tre­bu­ie să tră­ieşti asta ca să înţe­legi.

   Şi mai e o ches­tiu­ne… câte înveţi? Înveţi prin prac­ti­că, ju­cându-⁠te… Că în majo­ri­ta­tea tim­pu­lui unii se joa­că cu tine şi te înva­ţă mer­sul piti­cu­lui, sau te înva­ţă să vor­beşti mono­si­la­bic – ono­ma­to­peic –, de-⁠ţi rămân cuvintele-⁠n gât pen­tru o peri­oa­dă şi asta nu e tot, că dacă n-⁠ai auzit de miş­ca­rea reci­pro­că a cor­pu­ri­lor, tot aici înveţi. Ori­câ­te cunoş­tinţe ai avea, aici începi de la zero, tăti­cu­le… Aici se pri­me­nesc cre­ie­re­le prin spă­la­re asi­duă, spre deprin­de­rea prin­ci­pi­i­lor, pro­ce­du­ri­lor şi instru­cţiu­ni­lor pro­prii deme­ha­şis­te… cu mare deli­ca­teţe.

   Şi în defi­ni­tiv… Da, dom­nu­le, via­ţa de nava­list deme­ha­şist e cea mai bună, chiar mai bună decât via­ţa de ban­cher. Ce face ban­che­rul? Ia zi? Cum doar­me ban­che­rul? Ştii? Nici eu nu ştiu, că n-⁠am fost, da’ mi se pare tare greu să fii ban­cher. E ca şi cum ai spu­ne că sin­gu­rul tău scop în via­ţă se rezu­mă la bani, mă gân­desc. Chiar aşa… numai la bani să te gân­deşti? Deme­ha­şis­tul sadea nu e învă­ţat cu bani, dom­nu­le, el pune suflet. Cum crezi că plu­tesc vapoa­re­le alea pe mări şi ocea­ne? În deri­vă? Să nu ai tu o uni­for­mă la valoa­re, să n-⁠ai tu o dun­gă pe cas­că sau o cen­tu­ră de sigu­ranţă lus­tru­i­tă care să dea bine la brâu? Nu se con­ce­pe, dom­nu­le.

   Şi să ştii că con­cep­tul de nava­list deme­ha­şist tre­bu­ie cău­tat în negu­ra tim­pu­lui, stă în tra­di­ţi­i­le noas­tre tim­pu­rii, în sapa cu care ioba­gul întorcea pămân­tul acum sute de ani. Nici el nu lua bani, da’ punea suflet. Şi „Gân­di­to­rul” dom­nu­le! Da, „Gân­di­to­rul”, sta­tu­e­ta aia mică, fru­moa­să, care ţine mâna sub bar­bă de adu­ce a pagu­bă, tot deme­ha­şist era sută la mie şi… scri­e­rea sume­ri­a­nă era tot o com­bi­na­ţie de română-⁠engleză asi­a­ti­că.

   Nu vreau să mai insist pe ide­i­le şi vir­tu­ţi­le şi valo­ri­le şi dezi­de­ra­te­le cunos­cu­te sau necu­nos­cu­te ale deme­ha­şu­lui, sau să accen­tu­ez ide­o­lo­gia pozi­ti­vă pasi­vă de încli­na­re pro­fe­si­o­nis­tă, pro­mo­va­tă de lide­rii deme­ha­şiști ilu­mi­na­ţi des­co­pe­ri­tori ai miş­că­rii ZEN în natu­ră, că se aude şi că e pe cale de dis­pa­ri­ţie.

   Şi, deşi sunt nave care dis­par de la cheu, să ne-⁠amintim, fra­te­le meu, că de-⁠aici s-⁠a inspi­rat Arhi­me­de, când a făcut vor­bi­re des­pre linia de plu­ti­re.

   Sebas­ti­an Ursu, Man­ga­lia.


Cu acor­dul auto­ru­lui și al Edi­tu­rii Core­si Publishing, coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News va publi­ca mai mul­te epi­soa­de cu Schi­țe inter­zi­se din car­tea ”DEMEHAȘISTE”, sem­na­tă de Sebas­ti­an Ursu, el însuși un fost deme­hașist. 🙂

Volu­mul ”DEMEHAȘISTE — Schi­țe inter­zi­se”poa­te fi pro­cu­rat și de aici.


Man­ga­lia News, 12.08.2018.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply