Lista localităţilor din România care vor avea internet gratuit

0
1344

Peste 10.000 de municipalităţi vor beneficia gratuit de internet prin intermediul unui program al Uniunii Europene de implementare a reţelelor Wi-Fi gratuit, arată reprezentanţa Comisiei Europene în România. Concret, Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect.

Potrivit comunicatului de presă, programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „starea Uniunii”, vizează să distribuie în 6.000, până la 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro, care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless.

Puteţi consulta lista localităţilor AICI.  

Ideea este simplificarea la maxim a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil inclusiv pentru primarii de sătucuri, care nu sunt la curent cu formalităţile europene, uneori complexe. Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare.

Cum vor fi distribuite bonurile

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citeste mai mult în ADEVĂRUL.RO, 06.04.2018.


Aceasta este Lista localităților din județul Constanța, înregistrate până astăzi, Vineri, 6 aprilie 2018:

Albeşti,
Ciobanu,
Corbu,
Costineşti,
Cumpăna,
Limanu,
Lipniţa,
Lumina,
Mircea Vodă (Constanţa),
Municipiul Constanţa,
Municipiul Medgidia,
Nicolae Bălcescu,
Oraş Cernavoda,
Oraş Murfatlar,
Oraş Năvodari,
Oraş Negru Vodă,
Pantelimon,
Peştera,
Săcele,
Saligny,
Saraiu,
Valu Lui Traian,
Vulturu.


UPDATE, Luni, 09.04.2018:

E bine că primim semnale de la cititorii noștri… Iată, s-a înscris și Mangalia pe listă…



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply