Documentele emise de sultanii Imperiului Otoman şi păstrate în Arhivele Naţionale din Istanbul cuprind informaţii extrem de preţioase privind Ţările Române. Corespondenţa este purtată fie cu domnitori din Ţara Românească şi Moldova (cereri de tribut, în special), fie cu cadii (judecători), bei (căpetenii) sau paşi (guvernatori) din Dobrogea otomană, în perioada 1455 – 1878.
Toate aceste scrisori emise de marii sultani ai Imperiului sunt, practic, porunci adresate subalternilor, prin care se solicită rezolvarea vreunei situaţii grave din teritoriu, de ordin economic, militar, judecătoresc sau social. Pentru a înţelege însă mai bine situaţia existentă în Dobrogea în perioada stăpânirii otomane (1421 – 1878, cu un control total al provinciei din 1484), trebuie să menţionăm însă că, pe lângă aceste porunci, informaţii mai primim şi din deftere.
Aceste deftere sunt registrele fiscale pe care administraţia otomană le întocmea periodic în Dobrogea, pe fiecare kaza (zonă cu mai multe sate sub administrare – exemplu – kazaua Kiustenge). În ele se menţiona câţi ghiauri (necredincioşi) bărbaţi plătitori de impozite (capitaţie) există în fiecare localitate, ce taxe plătea fiecare (în funcţie de starea sa materială (bogat, mediu sau sărac)…
Defterele fiscale sunt însă registre seci, care conţin doar cifre, pe când poruncile imperiale sunt mult mai pline de culoare şi ne ajută să ne facem o idee despre modul în care funcţionau lucrurile în Dobrogea în perioada mai sus menţionată. Scrisorile sultanilor fac adesea doar referiri indirecte la Dobrudja, dar chiar şi în aceste situaţii, ele sunt de natură să ne ajute mult în îmbogăţirea bagajului de informaţii privind tărâmul dintre Dunăre şi Mare.
Limba tuturor acestor documente este turco-osmana (turca otomană), o împletire a trei limbi orientale: turcă, arabă şi persană. Până la reforma din 1928 a lui Kemal Ataturk (care a introdus alfabetul latin), a fost singura limbă oficială vorbită pe întreg teritoriul Imperiului Otoman.
Primul sultan la care facem referire este celebrul Soliman I Magnificul (Muhteşem Suleyman) sau Legiuitorul, care a condus Imperiul Otoman în perioada 1520 – 1566. implicat în multe campanii militare în Europa şi Asia, Soliman este foarte atent şi la ceea ce se întâmplă în provincii.
Pe 24 iunie 1559 (18 ramazan, anul 966 după calendarul otoman) el îi cere cadiului de la Ibrail (Brăila) să îi trimită cât mai repede orzul (arpa) strâns la Hîrsava (Hârşova), ca de acolo marfa să plece către Istanbul.
În aceeaşi zi, îi scrie şi cadiului de Hârşova dându-i şi lui instrucţiuni clare. Iată exact cuvintele sale din acest al doilea document:
„Am poruncit ca orzul strâns de sub stăpânirea noastră să fie strâns în şăici (sakya) şi trimis la schela (n.a. port şi punct vamal) Hîrsava… De la Hîrsava să fie trimis cu căruţele la schela Kostence (Constanţa), urmând ca de acolo să fie încărcat în corăbiile celor ce vor porni din partea aceasta. De aceea, când potrivit poruncii mele, cadiul de Ibrail va trimite orzul la Hîrsava, tu să îl încarci în căruţe şi să îl faci să ajungă la schela amintită mai sus (Kostence), pentru ca de acolo să fie încărcat pe corăbiile celor care se vor duce acolo“.
Într-un imperiu atât de vast, corupţia în administraţie şi comerţ era imposibil de evitat, iar sultanul Soliman se confrunta des cu astfel de fapte ilicite, comise chiar de supuşi ai săi, cu diverse funcţii.
Pe 15 august 1559 (anul 966, zilka 11 – în document) el emite o poruncă adresată cadiilor din cazalele Ahioli, Aidos, Varna, Tekfur – golu (Tekirghiol), Hirsava şi Ibrail. Le cere acestora să nu îi lase pe proprietarii de corăbii veniţi de la Stambul (Constantinopole) să mărească navlul, chiria plătită pentru folosirea vaselor lor, pentru că acest lucru era împotriva poruncilor sultanului.
„S-a auzit că pentru orzul şi grâul strâns din cazalele de sub stăpânirea noastră pentru zahareaua Istanbulului, corăbierii, contrar celor ce luau în trecut şi până acum, cer câte 2 aspri (akce) navlu, pentru fiecare chilă. De aceea la sosirea prezentei, vă poruncesc să cercetaţi şi să menţineţi mai departe navlul care se lua în trecut din cazalele fiecăruia dintre voi. Iar dacă aceşti corăbieri cer, în clipa de faţă, navlu mai mare, să nu-i lăsaţi să ia şi să nu mai silească pe nimeni, iar pentru cei care nu dau ascultare, să îmi daţi de ştire, scriind numele lor. În felul acesta, să li se vină de hac, încât să devină pilde pentru ceilalţi“.
Documente foarte interesante avem şi de la Selim al II-lea Beţivul (1566-1574), fiul lui Soliman şi al celebrei sultane de origine ucraineană Hurrem. Selim al II-lea este tatăl prinţesei Esmahan (Ismahan), cea care a ctitorit la Mangalia Moscheea „Esmahan Sultan“ (1575), cel mai vechi lăcaş de cult musulman care mai există şi astăzi în Dobrogea.
Vă invităm să citiți continuarea în ziuaconstanta.ro
