Primăria Mangalia organizează DEZBATERE PUBLICĂ pentru Proiectul ”Dezvoltare Turistică în Stațiunea Neptun-Olimp”

0
964

Consiliul Local si Primarul Municipiului Mangalia, in calitate de autoritati ale administratiei publice locale intentioneaza sa realizeze Proiectul “DEZVOLTARE TURISTICA IN STATIUNEA NEPTUN – OLIMP” ce va fi propus spre finantare neambursabila din PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa prioritara 7, Prioritatea de investiții 7.1, apelul de proiecte: POR/2017/7/7.1/SUERD/1, dedicat sprijinirii obiectivelor Ariei prioritare 3 a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării – “Promovarea culturii și a turismului, a contactelor directe între oameni”.

Proiectul propune dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rutiere pentru maximizarea potențialului turistic al stațiunii turistice si balneoclimatice Neptun-Olimp, dezvoltarea economică a zonei şi, implicit, creșterea numărului mediu de salariați la niveul comunitatii UAT Mangalia.

Vineri, 24.11.2017, ora 11.00, la sala de conferinte din cadrul Clubului Nautic Callatis se va organiza ședința de dezbatere publică privind Proiectul, la care sunt invitate sa participe toate entităţile implicate în dezvoltarea locală (structuri asociative, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul de afaceri, organizatii non-guvernamentale etc.) pentru exprimarea acordului şi susţinerea cu investiţii ulterioare a proiectului propus.

Proiectul trebuie sa reprezinte o viziune consolidata si de consens a autoritatilor administratiei publice locale, mediului de afaceri, organizatiilor non-guvernamentale precum si a tuturor entitatilor sau persoanelor interesate de modernizarea statiunii Neptun – Olimp. In acest sens, sedinta publica se organizeaza in scopul identificarii gradului de sustinere al investitiei de catre entitatile implicate in dezvoltarea locala. O sustinere reala si eficienta se poate obtine doar prin realizarea de alte proiecte de investitii care sa completeze proiectul de fata, astfel incat, autoritatea publica locala si mediul privat sa-și conjuge eforturile pentru progresul economic si social al statiunii Neptun-Olimp.

Din aceasta perspectivă, toți actorii locali sunt invitați să prezinte în cadrul ședintei publice propuneri de proiecte de investitii proprii ce vor sprijini și completa proiectul propus de Municipiul Mangalia. Dupa identificarea investițiilor propuse se va încheia un ACORD DE PRINCIPIU pentru finanțarea acestora. Termenul maxim preconizat pentru demararea investițiilor private este de 5 ani de la data semnarii acordului de principiu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Confirmarea participării la ședința publică a persoanelor interesate, precum și obținerea şi transmiterea de alte informații referitoare la proiect și ședința publică se vor realiza prin intermediul persoanei de contact Popa Dan Ciprian, tel. 0748 221 495, e-mail: [email protected]


Mangalia News, 20.11.207.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply