Cercetările arheologice desfăşurate în Dobrogea au dus la descoperirea a numeroase biserici de-a lungul ţărmului marin, mai ales în cetăţile greceşti Histria, Tomis şi Callatis, precum şi pe ţărmul dunărean, în aşezările traco-gete şi romane. În Istoria Dobrogei, publicată în anul 1998 de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, sunt menţionate 40 de biserici cercetate în spaţiul dobrogean, toate confirmând proliferarea arhitecturii bizantine.
Începând cu secolul al IV-lea p.Chr., religia provinciei Scythia Minor a fost legată de cultul monoteismului creştin, fapt ce a dat o notă specifică vieţii spirituale. Încercările de a restabili cultele păgâne, după cunoscutul Edict de toleranţă de la Milano, din anul 313, nu au dat rezultatele scontate.
De-a lungul timpului, la Mangalia, renumiţi specialişti în istorie veche şi arheologie au efectuat cercetări în colţul de nord-est al Cetăţii Callatis, unde se află şi bazilica de tip sirian, printre cercetători aflându-se: Vasile Pârvan (1915), D.M. Teodorescu (1916), Orest Tafrali (1924), T.S. Săveanu (1924-1942) şi Emil Condurachi (1949).
Cu prilejul lucrărilor de sistematizare a oraşului Mangalia, desfăşurate în anul 1959, mai mulţi arheologi ai Institutului de Arheologie al Academiei R.P.R. au efectuat cercetări preventive în perimetrul zidului de nord al Cetăţii Callatis, dar şi în necropola elenistică. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Emil Condurachi, Radu Vulpe, Vasile Canarache (responsabil), Gabriella Bordenache, Constantin Preda, Emilian Popescu, Petre Diaconu, Petre Alexandrescu, Trifu Martinovici, Alexandru Vulpe şi arhitect Dinu Theodorescu.
În urma cercetărilor realizate în anul 1915, lângă zidul de nord al Cetăţii Callatis, D.M. Teodorescu ajunsese la concluzia că descoperirile reprezintă o bazilică creştină, iar O. Tafrali, ca urmare a cercetărilor efectuate în anul 1924, considera aceste ruine ca fiind terme romane. Săpăturile vechi nu au scos însă la suprafaţă în întregime monumentele arheologice de lângă latura de nord a incintei callatiene, iar în cele peste trei decenii care au trecut (până la reluarea cercetărilor în anul 1959) ruinele au fost, în mare parte, acoperite de depuneri moderne.
Săpăturile s-au desfăşurat în perioada februarie – septembrie 1959 şi printre priorităţi s-a aflat şi cercetarea completă a bazilicii de tip sirian şi a palatului episcopal. La sudul ansamblului bazilical s-a descoperit o stradă construită din dale de calcar, ce avea prevăzut un canal de scurgere în centru. Lungimea întregului edificiu, măsurat în urma cercetărilor din anul 1959, dar nefinalizate nici până astăzi din cauza unor clădiri moderne care suprapun zidurile antice, era de 38,80 m pe latura de nord şi de 38,50 m pe latura de sud, iar lăţimea construcţiei în partea de vest era de 24,80 m, iar pe latura de est – 20,00 m. Zidurile edificiului sunt construite din blocuri mari de calcar, bine fasonate, cu o grosime de 1,10 m, legate cu mortar cu var. Înălţimea care se mai păstrează este cuprinsă între 0,80 şi 2,00 m. Latura de nord a ansamblului arhitectural este reprezentată de zidul de incintă al Cetăţii Callatis.
Bazilica de tip sirian
Bazilica se află în partea de vest a edificiului, este orientată cu faţa spre sud şi are formă rectangulară. Sala mare are următoarele dimensiuni: lungimea laturii de vest – 17,00 m, lungimea laturii de est – 15,50 m, lăţimea laturii de nord – 13,40 m, lăţimea laturii de sud – 14,00 m. Sala mare a bazilicii este împărţită prin două şiruri de coloane în trei nave (partea principală a unei biserici, situată între altar şi pronaos), orientate pe direcţia nord-sud. Urmele unor coloane se mai păstrează şi în prezent, la fel cum se mai păstrează şi câteva lespezi din piatră, folosite la pavarea bazilicii. Pe laturile de est şi de vest fuseseră amenajate, din piatră necioplită, bănci legate cu pământ.
În nava de vest a fost descoperit un canal care porneşte dinspre nord, de la nivelul pavajului, şi merge până la canalul exterior de sub stradă, adâncindu-se treptat. Lăţimea canalului este de 0,30 m, este realizat din piatră cu mortar şi este pavat cu cărămidă. Sala mare a bazilicii are trei încăperi în partea de sud, pavate cu cărămizi de formă rectangulară, încăperi care comunică între ele. Dimensiunile lor sunt următoarele: camera de vest – 3,30 / 6,00 m, camera din mijloc – 5,50 / 6,00 m, iar camera de est – 2,30 / 5,25 m. Camera din mijloc este prevăzută cu o intrare foarte mare, ce comunică cu exteriorul.
Până când cercetările viitoare vor confirma existenţa sau absenţa unei alte intrări în bazilică, aceasta rămâne singura cale de acces în lăcaşul de cult romano-bizantin. În ceea ce priveşte acoperişul bazilicii, este posibil ca acesta să fi fost realizat în şarpantă. Bazilica a fost reconstruită către sfârşitul secolului al V-lea şi începutul secolului al VI-lea, probabil în timpul împăratului Anastasie I (491-518). Atriumul La est de bazilică se află un atrium – curte interioară neacoperită sau orice astfel de spaţiu şi la alte categorii de edificii romane şi romano-bizantine, înconjurată de coloane. Atriumul este înconjurat pe laturile de vest, nord şi est de către un portic (galerie exterioară, acoperită, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, ce foloseşte ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei pieţe sau a unei clădiri). Atriumul fusese pavat cu dale de piatră, dintre care doar câteva s-au mai păstrat; este de formă dreptunghiulară şi are următoarele dimensiuni: latura de nord – 11,30 m, latura de sud – 11,20 m, latura de est – 8,50 m şi latura de vest – 8,75 m.
Vă invităm să citiți continuarea în ziuaconstanta.ro. Autor: Sorin Marcel Colesniuc, 26.09.2017.
