Dorul de emigrat mă apucă cel mai mult pe la mijlocul lunii septembrie, în fiecare an. Atunci când începe școala. Acum mai mult ca niciodată. Fiul meu are ghinionul de a intra în clasa a V-a, așa că va face parte din generația care va învăța din orice, numai din manuale nu. Singurul manual pe care el și colegii lui îl vor avea – a și ajuns în școli – este cel de educație fizică. Când am auzit prima dată știrea, am crezut că a fost lansată de un site specializat în pamflete. Din păcate, asta a ajuns, în multe cazuri, școala românească: un pamflet.
Cu toate că învață într-una dintre cele mai căutate școli dintr-unul din orașele cu pretenții ale țării, va face sportul din manual. Sală de sport nu are, pentru că Primăria Constanța nu a avut bani, din bugetul de peste 800 milioane de euro, să investească într-una.
Se putea însă și mai rău. Puteam locui într-una dintre cele peste 20 de localități unde școlile nu au nici măcar apă potabilă. Se vor deschide și acestea, în ciuda faptului că nu au autorizații sanitare.
Orice neajuns este însă trecut cu bine dacă există credință. Asta cred unii primari, oameni aleși de comunitate și pentru a avea grijă de modul în care arată clădirile unde învață copiii. Există o comună aproape lipită de orașul Constanța, Cumpăna, unde primarul – o pesedistă destoinică și cu multe mandate în spate – se laudă că a adus în localitate mai multe moaște și că le-a dat posibilitatea elevilor, în prima zi de școală, să se închine și să le pupe. Nici știrea aceasta nu este un pamflet, din păcate. De altfel, acum câțiva ani, în Constanța, copiilor de grădiniță li se cereau câte 50 de bani pentru ca preotul să-i împărtășească. Nu-i chiar gratis anafura.
Cumpăna, ca să revin la ea, apare mereu în clasamentele naționale ca fiind localitatea cu cea mai slabă promovabilitate la bacalaureat. Ani de-a rândul, niciun elev care învață aici nu a reușit să ia bacalaureatul. Niciunul. Zero. Poate moaștele sunt ultima soluție pe care o are primarul.
În fiecare an, însă, imaginilor acestea triste li se suprapun unele de speranță. Școala românească produce, încă, elevi excepționali. Am întâlnit copii pentru care se bat cele mai mari universități ale lumii, minți excepționale care câștigă medalii la olimpiade internaționale, își imaginează lumi extraterestre, funcționale, în concursurile organizate de NASA, care visează să schimbe în bine lumea în care trăiesc – și sunt sigur că mulți dintre ei vor reuși.
Și din nou apar strângerile de inimă. Astfel de exemple pozitive nu sunt produsul unui sistem, ci mai degrabă accidente fericite, datorate unor profesori excepționali și dedicați, unor părinți care le-au dăruit o bună moștenire genetică, încredere, dar și suportul material de care au avut nevoie.
Vă invităm să citiți articolul integral în romanialibera.ro
