Americanii vin la Festivalul Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă de la Techirghiol

0
941

Aflat la ediția secundă, Festivalul Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă va reuni la Techirghiol, în perioada 1-4 iunie, peste 400 de sportivi amatori și de performanță, printre care și militari americani de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, ce-și vor disputa podiumul în cadrul a 13 ramuri sportive, pe apă, în aer și pe nisip.

Festivalul organizat de Clubul Nautic Român la baza proprie din Techirghiol, cu susținerea Primăriei și Consiliului Local al orașului Techirghiol, se recomandă a fi o sărbătoare a sportului și a tineretului, evenimentul susținând promovarea unui stil de viață sănătos, popularizarea sporturilor nautice, socializarea, consolidarea lucrului în echipă, incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu deficiență de intelect și crearea unei culturi a sportului de masă.

„Prima zi, în mare parte este dedicată Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorită de 1 iunie, incluzând și festivitatea prezentării și lansării la apă a celui mai mic velier sportiv, botezat ‘NOE’, o barcă pentru acomodare și inițiere, pentru copii cu vârste între 1 și 5 ani, premergătoare clasei Optimist.

Velierul are lungimea de 139 cm; înălțimea la mărul catargului 82 cm; greutate 9,5 kg; suprafață velică 70 cm; capacitate de transport 41 kg; vitează maximă de navigație cu vele 5 km/h, proiectul a fost achiziționat din SUA și a fost realizat din placaj Okoume de către comandantul de navă Călin Marinescu, pasionat de marangozerie.

Conform organizatorilor, sunt patru zile intense de competiții, în fiecare dimineață vor fi organizate cursuri de inițiere, cu antrenori și instructori sportivi calificați, la toate disciplinele de concurs, înaintea concursurilor, fiecare zi urmând să se încheie, pe plajă cu festivități de premiere și evenimente tematice de socializare, la o cană cu cei și un foc de tabără.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Până în prezent și-au anunțat participarea peste 400 de competitori la cele 13 discipline sportive (yachting, windsurf, kiteboarding, stand up paddle, kaiac, kaiac polo, canoe tug of war, aquathlon, volei pe plajă, oină pe plajă, badminton, trasul de parâmă, baterea bandulei la punct fix) și vor fi premiate 32 de categorii pe criterii de vârstă sex și nivel competițional (performanță și amatori). Vor participa sportivi din toată țara și din toate mediile de activitate: militari români și americani de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, studenți ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân, elevi ai școlii de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral Ion Murgescu”, ofițeri și subofițeri din cadrul Gărzii de Coastă, sportivi legitimați la Clubul Școlar Sportiv nr. 1 din Constanța și CS Laguna, Școala de Windsurfing Picadilly Mamaia, D& D Kiteboarding, AKA Kiteboarding, Breath Techirghiol, Colegiul Național Mihai Eminescu, Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, Fit and Fun, ACS Frontiera Tomis Constanța, CS Spicul Horia și, nu în ultimul rând, elevi și studenți de la unitățile de învățământ din județ, sportivi din Arad, București, Pitești, Tulcea, Medgidia și Constanța”, menționează un comunicat al organizatorilor.

Evenimentul sportiv este organizat de Clubul Nautic Român în colaborare cu Federația Română de Yachting, Federația Română de Kaiac-Canoe, Federația Română de Volei, Federația Română de Oină.

sursa: radioconstanta.ro, 22.05.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply