Acţiune de delarvizare cu avionul, în Mangalia şi staţiuni

0
1028

Primăria municipiului Mangalia, prin Compartimentul de Mediu din cadrul Poliţiei Locale, în colaborare cu firma de salubrizare Polaris, a demarat, miercuri, 10 mai,  acţiunea de combatere aviochimică (delarvizare). Au fost tratate zonele umede, bălţile şi lacurile de pe raza oraşului şi staţiunile aferente pentru distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale unor insecte. Astfel, un avion edilitar a împrăştiat insecticid de tipul “Vectobac”, substanţă avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti.

Înainte de a fi demarată acţiunea de delarvizare, poliţiştii de mediu ai Poliţiei Locale au înştiinţat apicultorii şi sercicultorii de pe raza localităţii să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţa toxică.

În perioada următoare, după etapa de ecologizare a spaţiilor verzi, Primăria Mangalia va demara şi acţiunea de dezinsecţie împotriva căpuşelor, ţânţarilor, muştelor, puricilor, precum şi a păduchilor, ploşniţelor, gândacilor sau a altor dăunătoare periculoase de pe raza oraşului.

Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia, Joi, 11.05.2017.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply