Alegeri SUA 2016. Cum va fi ales noul preşedinte al Statelor Unite, ce teritorii americane nu au drept de vot şi ce se întâmplă dacă niciun candidat nu câştigă

0
710

usa-electoral-votes

În noaptea de marţi spre miercuri, cetăţenii Statelor Unite vor alege al 45-lea preşedinte din istoria ţării. Procesul este unul mult mai complicat decât în majoritatea statelor democrate; votul local contează mai mult decât cel naţional, preşedintele ar putea fi ales de Camera Reprezentanţilor în anumite circumstanţe, iar o parte a teritoriilor americane nu au drept de vot.

Colegiul electoral

Preşedintele Statelor Unite nu este ales prin vot direct de populaţie; în schimb, alegătorii votează în fiecare stat pentru acordarea locurilor în colegiul electoral, organismul care va stabili în fapt cine va ocupa scaunul de la Casa Albă pentru cel puţin următorii patru ani.

Fiecare dintre cele 50 de state plus Districtul Columbia au câte un număr fix de electori pe care îi pot desemna în colegiul electoral, însumând în total 538 de electori la nivel naţional. Dintre aceştia, un candidat trebuie să primească cel puţin 270 de voturi din partea colegiului electoral pentru a fi desemnat preşedinte.

Citeste mai mult: adev.ro/og97cr


Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply