RĂSPUNS la comentariul pe marginea articolului 'PATRIMONIUL ARHEOLOGIC AL CALLATISULUI VA FI ÎN SIGURANȚĂ'

0
710

mangalia_sens_buldozerul

Referitor la comentariul apărut în urma publicării articolului PATRIMONIUL ARHEOLOGIC AL CALLATISULUI VA FI ÎN SIGURANȚĂ, am primit la redacție următorul răspuns din partea domnului Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului de Arheologie Callatis:
“Stimate domnule G.R,,
Într-adevăr, s-a construit în interiorul cetății Callatis, dar de fiecare dată cu avizul Ministerului Culturii și doar după ce s-a descărcat terenul de sarcină arheologică, în sensul ca au fost efectuate cercetările arheologice de către specialiștii muzeului, au fost adunate toate materialele arheologice descoperite și au fost transportate la muzeu, iar ce nu s-a putut transporta la muzeu (ziduri, pavaje, fântâni antice etc) s-au conservat în locul în care au fost descoperite, modificându-se fundațiile clădirilor.
Cea mai complexă lucrare edilitară a fost cea de introducere a rețelei de canalizare pe străzile Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri. Atunci chiar au fost afectate câteva ziduri antice, prin introducerea tuburilor de evacuare a apei menajere.
Îmi amintesc că era prin anul 2000, când ministrul culturii de atunci, Răzvan Teodorescu, a venit la Mangalia și cocoțat pe o gramadă de pământ a spus: „Nu avem ce face! Orașul trebuie sa aibe canalizare!” Și, întradevar, toate casele din interiorul cetatii Callatis erau prevăzute, până atunci, cu haznale în curte.
Galeriile Maria au fost construite pe vremea când director era Valeriu Georgescu, iar eu eram student la Universitatea Ovidius Constanța. Era înainte de anul 1998, atunci când eu m-am angajat la Muzeul Callatis, deci nu știu cum s-au făcut cercetările arheologice. Valeriu Georgescu spunea că totul s-a făcut respectând legislația în vigoare la acea vreme.
Pe străzile Dr. Motas, M. Eminescu și V. Parvan s-a construit doar cu aprobarea Ministerului Culturii.
Muzeul Callatis nu a emis niciodată avize și autorizații de construcție. Specialiștii muzeului coordonează cercetările arheologice și întocmesc un Raport de cercetare, în care prezintă toate descoperirile arheologice, însoțite de planuri și fotografii, iar în baza Raportului de săpătură, Ministerul Culturii decide dacă emite sau nu avizul pentru construcție.
În funcție de descoperiri, poate decide modificarea planului viitoarei construcții. Au fost multe situații în care fundația construcției a fost modificată, iar ruinele antice au fost păstrate în subsolul clădirilor care s-au construit.
Excavatoarele au săpat în Mangalia atunci cand cei de la Urbanism „uitau” sa-i trimită pe beneficiari la muzeu. Pur și simplu „uitau” să bifeze căsuța cu muzeul din Certificatul de urbanism.
Imediat ce aflau, specialiștii muzeului întocmeau adrese către Directia Județeană de Cultură și Poliția de Patrimoniu și lucrările erau oprite. Beneficiarii erau amendați și erau obligați să încheie contracte de cercetare cu muzeul. Unora li s-au întocmit și dosare penale pentru distrugerea de monumente arheologice. După ce se efectuau cercetările arheologice, primeau sau nu avizul de construcție.
Într-adevăr, persoane importante din Mangalia încearcă să facă tot posibilul pentru a nu desfășura cercetările arheologice, dar vă asigur că nu reușesc. Legea este lege pentru toți.
Ruinele cetății Callatis, de lângă vilele speciale, reprezintă zidul de nord, de apărare a cetății Callatis, precum și bazilica de tip sirian și palatul episcopal din perioada romano-bizantină. Acest sit arheologic ar fi trebuit sa fie restaurat, conservat și pus în valoare cu fonduri europene, dar administrația locală a pierdut finanțarea europeană și, de trei ani, buruienile cresc mai înalte decât zidul cetății.
Au trecut pe acolo turiști, pe timpul verii, care au sesizat mass-media, au apărut imagini în presă și pe rețelele de socializare, dar autoritățile locale nu au luat măsuri. Cum finanțarea europeană a fost pierdută, ruinele antice, aflate pe domeniul public, se distrug pe zi ce trece. În aceeași situație se află și mormântul pictat cu psalmi, din necropola romano-bizantină.
Specialiștii muzeului fac însă toate demersurile pentru salvarea monumentelor arheologice, fapt care deranjează, după cum s-a văzut, autoritățile locale”.

Mangalia News, Luni, 7 noiembrie 2016.





Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro


astratex.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply