Mormântul princiar getic de la Movila Documaci, lângă Mangalia

0
2602
complexul-funerar-movila-documaci
Pe drumul către Albeşti, la trei kilometric depărtare de Mangalia, în anul 1993, echipa de specialiști a Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia a cercetat un complex funerar de mari dimensiuni format dintr-un mormânt princiar getic şi o construcţie anexă a cărei funcţionalitate nu a fost încă stabilită, ce se aflau acoperite de un tumul funerar. S-a constatat că acest tumul a fost afectat în epoca modernă de excavații pentru obținerea argilei.
Mormântul orientat E – V, de formă rectangulară, este format dintr-o cameră funerară de mari dimensiuni (3,56 m. x 3 m. x 3,62 m.), iar accesul în cameră se face printr-un dromos, situat în partea de est a mormântului, cu lungimea de 9,55 m şi lăţimea de 1,61 m („dromos”, în antichitate la greci era „pista specială destinată alergătorilor, la cursele atletice”, dar și „culoar de acces în casele mesopotamiene, cretane şi în mormintele feniciene, greceşti, tracice, getice” etc., sau „alee mărginită de sfincşi la intrarea în templele egiptene”.
Simbolul acestui culoar era de „traseu obligatoriu” (nu poți să te ferești de destin; fiecare are culoarul său în viață).

documaci

Olimpiadele aveau loc din patru în patru ani, tot ca simbol al Tetrapilonului (organizăm noi întrecerile, pentru ca să amânăm astfel „Olimpiada Zeilor”, cei care vor veni peste noi la un moment dat, cu Muntele Olimpus cu tot – Piramida).
Construirea mormântului princiar getic de la Movila Documaci s-a făcut în două faze: în prima fază s-a construit camera funerară şi o parte a dromosului, cu acoperişul în formă de boltă şi tencuială cu mortar, iar în a doua fază a fost construită o prelungire a dromosului, cu acoperiş în două ape.
Intrarea în camera funerară se face printr-o uşă ce avea un ancadrament din marmură, cu sculpturi pictate cu motive geometrice, iar în camera funerară se poate observa o frescă policromă.
Pe pereții mormântului au fost realizate sgrafitto-uri cu reprezentări antropomorfe, zoomorfe, precum și pentragrame și reprezentări de nave (arca salvării). Aceste sgrafitto-uri își găsesc analogii la monumentele rupestre de la Basarabi, cariera de la Aliman, complexul de la Dumbrăveni și Olteni și la monumentele medievale timpurii din Bulgaria.
Vă invităm să citiți continuarea AICI. 08.09.2016.




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply