Silistră Elena Alexandra: “Lipsă de respect față de cetățenii Mangaliei!”

1
742
Silistră-Elena-Alexandra-
   “Astăzi, 17.08.2016, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Mangalia, ședință la care au fost prezenți doar consilierii PMP, PSD și ALDE. Consilierii PNL nu au participat și, prin absența lor, au boicotat aprobarea proiectului de hotărâre propus de PMP, care susținea acordarea de locuințe de serviciu cadrelor didactice și medicale. Pentru aprobarea acestuia era nevoie de voturile a două treimi din numărul total de consilieri.
   Proiectul propunea ca dintre cele 49 de locuințe de la Căminul C9 Neptun, 34 dintre acestea să fie transformate în locuințe de serviciu, iar 15 să aibă destinația de locuințe de necesitate.   
   Locuințele de serviciu puteau fi închiriate de către angajații unităților de învățământ (educatori, profesori pentru învățământul primar, profesori) și de către angajații cu statut de cadre medicale din cadrul Spitalului Municipal Mangalia.
   Mă întristează faptul că deciziile la nivel local sunt luate în funcție de interesele politice sau personale și nu vizează binele și interesul cetățenilor. Prin absența consilierilor locali PNL de la ședința extraordinară, atât medicii, cât și cadrele didactice vor fi dezavantajate.
   Noi, consilierii aleși, avem obligația să punem interesul cetățenilor mai presus decât cel personal și să îi ajutăm să beneficieze de condiții de trai mai bune.
   Și atunci, unde ați fost, domnilor consilieri ai PNL? De ce această ședință nu a fost importantă pentru dumneavoastră? Cumva v-ați mobilizat pentru a termina faleza și a uda gazonul din parcul Evergreen? Căci, altfel nu-mi explic…
   Nu avem nevoie de specialiști? Nu avem nevoie de oameni competenți? Nu vreți să să îi ajutăm? Dar nu sunt eu în măsură să vă întreb toate acestea, nu mie trebuie să îmi răspundeți.
   Oamenilor trebuie să le explicați, căci prin votul lor ați ajuns să îi reprezentați.
   Un lucru este însă clar: nu putem lăsa să “moară” sănătatea și nici să piară educația!”
   Silistra Elena Alexandra, Miercuri, 17 august 2016.

proiect-hcl-locuinte1proiect-hcl-locuinte2





Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply