SCRISOARE DESCHISĂ CONDUCERII MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI. Un interviu in exclusivitate cu Adina Nanu. (Radio România Cultural).
“E nevoie de o reconsiderare fundamentală a predării în şcoală a comunicării umane, iar limbajelor extraverbale, vizual şi muzical, ar trebui să li se dea aceeaşi importanţă ca şi limbii vorbite pentru ca orice elev să iasă din şcoală iniţiat nu numai în literatură ci şi în posibilităţile expresive ale imaginilor şi sunetelor, de la utilizarearea lor în viaţa zilnică şi până la culmile artelor.” Adina Nanu – Profesor Universitar Doctor, membra a Uniunii Artiştilor Plastici.
INIŢIEREA ÎN ARTA DE A TE BUCURA DE VIAŢĂ PRIVIND ÎN JUR.
SCRISOARE DESCHISĂ CONDUCERII MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
Iubirea de frumos nu e o vorbă goală, deşi sună cam desuet, depăşit, cum spun tinerii.
Şi totuşi e o formă de iubire care are avantajele ei, e accesibilă la orice vârstă, şi îţi oferă mereu noi surprize care te pot face fericit. În momentul de faţă şi această formă de iubire, ca şi dragostele pământeşti, pare însă a pluti într-o mare confuzie. Fără a încerca să ne adâncim în sistemele filosofice şi estetice care, de-alungul timpului au explicat, pe măsura fiecărei generaţii, ce e arta şi care e rostul ei, ne vom mărgini la câteva observaţii şi la câteva propuneri simple, posibil de aplicat acum şi la noi.
Pe unele dintre ele le-am mai publicat, dar le citez ca atare sau cu alte cuvinte cu scopul de a acţiona ca picătura chinezească.
Toată lumea ştie că pentru viaţa practică avem nevoie de informaţii exacte, pe care toţi oamenii să le înţeleagă la fel (de exemplu cuvântul STOP sau semaforul roşu ), iar pentru a asigura precizia exprimării raţionale, logice, s-au stabilit toate regulile gramaticale.
Din acelaşi material lingvistic este alcătuită însă şi poezia, din sunete asemănătoare vorbirii s-a desvoltat cântecul, cu pixul pe hârtie se poate nu numai socoti dar şi desena, etc. etc. Care e deosebirea ? Aici e aici.
Nu numai teoreticienii dar şi oamenii de ştiinţă au ajuns de mult la convingerea că arta e un alt mod de comunicare decât transmiterea informativă, pozitivă, logică, precisă, care implică doar materia cenuşie pe o zonă restrânsă. Arta cere o trăire totală, la care participă nu numai gândirea raţională ci şi toate celelalte funcţii sufleteşti şi trupeşti, nu numai ale creatorului, care descoperă un nou tâlc vieţii, dar şi ale spectatorului care primeşte darul.
Compunând sau ascultând un poem sau o melodie, pictând un tablou sau privindu-l numai, întreaga fiinţă este acaparată şi vibrează la unison, senzaţiile trezesc sentimente care se leagă de amintiri, deschizând orizonturi noi proiectelor de viitor.
Cercetătorii au constatat că în timpul ascultării unui concert se activează nu numai zonele gândirii logice ci absolut toţi centrii nervoşi ai creerului, se produce fiziologic efectiv acea trăire totală specifică artelor. Nu numai ascultând o muzică ci şi privind o compoziţie bine ritmată îţi vine să dansezi
Pentru a-şi exprima prea-plinul trăirii sale, poetul nu mai ţine seamă de logica strictă a gramaticii, el inventă cuvinte şi metafore care, luate ad literam, par absurde (o femeie cu gât de lebădă nu e o zână ci un monstru).
Acelaşi lucru se petrece şi în domeniile comunicărilor fără cuvinte. Muzica şi artele plastice se folosesc de « simţurile publice », auzul şi văzul, prin care se poate comunica de la distanţă (spre deosebire de cele private, pipăitul, mirosul şi gustul, care cer contact fizic, şi care sunt activate numai prin asociaţii, ca « roz bombon »).
Văzul, cel mai însemnat simţ prin care relaţionăm cu lumea din jur, este principala sursă de informaţii, de la luarea la cunoştinţă seacă, rece, din viaţa cotidiană banală, a culorii semaforului, şi până la exaltarea provocată de silueta, formele şi culorile unei catedrale.
Şi universul sunetelor care ne înconjoară cuprinde o gamă la fel de extinsă, de la zgomotele frânelor şi clacsoanelor şi până la armoniile binecuvântate ale muzicii lui Bach, Mozart sau Chopin.
Continuarea, AICI.
